Fundamentarea jertfei

Cu cat meditam mai mult asupra jertfei, cu atat sensurile care se desprind din acest act de relatie si unitate prin excelenta, sunt mai multe si semnificatia lor mai cuprinzatoare. Persistenta acestui act de daruire din partea omului, unei Fiinte care il depaseste total, e o trasatura fiintiala a firii lui capabila de a trece dincolo de sine si de a se depasi.
Se reveleaza in Jertfa o marturie incontestabila ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu si ca, desi faptura, el este menit sa ajunga la indumnezeire, sa realizeze in sine o continua si ascendenta asemanare cu Dumnezeu. Ca atare Jertfa nu e un accident, un moment secund in Creatie, ci ne dezvaluie taina, secretul Creatiei. Ea intra in structura actului creator, e indisolubil legata de Creatie, e sursa creatiei; iar Creatia e justificarea ei. Daca Jertfa nu ar face parte din Creatie, ea nu ar fii mantuitoarea ei. E metoda divina de creatie si rascumparare.

Jertfa in substanta ei spirituala e iubire inspirata direct de Autorul ei, si inteleasa ca dispozitie launtrica de a te darui, de a-ti oferi energia, bunurile si daca este nevoie si viata, ca dar si ofranda plina de recunostinta lui Dumnezeu. In cele din urma, a le oferi lui Dumnezeu nu direct, fiindca Dumnezeu non indiget sacrificium (Sfantul Irineu), ci a le oferi prin acest act sacru aproapelui, caruia darul nostru poate sa-i fie de atatea ori de folos capital, ducand la zidirea sau chiar la salvarea lui. Domnul ne-a invatat ca dragostea desavarsita este sa-ti pui sufletul tau, viata ta, pentru semenii tai.

Jertfa este totodata revelatie a Adevarului ce-l purtam in adancul fiintei noastre si a fortei imperative de daruire. Si venind cu darul si adevarul meu in intampinarea semenului, trezesc si primesc cu aceeasi dragoste adevarul si darul cu care semenul meu ma imbie la randu-i.
Jertfa e si constiinta; e cunoasterea precisa a unui tel superior caruia ma devotez. Nu e oarba, ci totdeauna e luminata de un adevar, de un sens si de o persoana sau colectivitate in care aflu o ratiune de a trai si de a sluji. O daruire fara un scop ziditor si sfant, oricat de spectaculara ar fi, nu poate fi jertfa, ci o zadarnica pustiire.

Jertfa e de asemenea libertate inteleasa ca decizie voluntara in vederea unui scop, ca optiune. Prin ea trebuie sa se arate dovada libertatii celui ce o aduce si puterea de discernamant a spiritului; puterea de alegere intre ce sunt si ceea ce vreau sau urmeaza sa devin: deci libertatea creatoare.

Jertfa are ca scop Creatia, iar Creatia cere jertfa si nu e de conceput una fara alta.

Jertfa poate implica in sine si alte valori spirituale ca de pilda : credinta, nadejde, vointa, barbatie. Se poate spune ca Jertfa concentreaza intr-un act unic de iubire creatoare toate valorile spirituale si materiale ale fiintei si ale persoanei.
Unii teologi au asociat jertfa intr-o masura cu totul exagerat pacatului. S-a facut din Jertfa doar o plata a pacatului, din Cruce o pedeapsa pentru pacat, pierzandu-se din vedere ca cuvantul cruce este puterea lui Dumnezeu (1Cor 1,18) cea creatoare si rascumparatoare.
Jertfa nu s-a nascut din constiinta pacatului, ca plata pentru pacat, ci in urma ea a devenit prin insasi structura ei si antidot al pacatului. Jertfa e anterioara pacatului, e un act originar: tine de originea lumii.

1.Prima marturie in acest sens e cea universal recunoscuta in toate religiile ca jertfa adevarata, bine primita si placuta lui Dumnezeu, este numai jertfa fara de prihana, fara de pacat. Fiind adusa Dumnezeului celui Sfant, ea insasi trebuie sa fie sfanta si fara prihana. O jertfa intinata de pacat e un non-sens, ceva absurd, pentru ca in pacat nu poate fi jertfa autentica. Se pune identitatea intre jertfa si sfintenie.

2.A doua marturie este cea care desi nu se poate verifica in toate religiile, totusi in cea a Vechiului Testament iese in evidenta: slujitorul altarului, adica jertfitorul, atunci cand pacatuia era oprit sa aduca jertfa. Staruinta aceasta cu privire la neprihanirea jertfei si jertfitorului ne conduce la constiinta ca jertfa suie dincolo de pacat, dincolo de cadere.

Voind sa defineasca puritatea, sfintenia; un filosof conteporan considera ca pentru om nu exista o alta puritate decat iubirea, care in esenta nu e altceva decat autodaruire, jertfa. Iar Sfantul Isaac Sirul face din curatie puterea oricarei actiuni nobile :"Curatia este inima care iubeste orice fiinta zidita".

Traditia religioasa, de a oferi ca jertfa primele roade, parga, inceputul - traditie care e legata de aceeasi idee a nevinovatiei - ne conduce catre aceeasi semnificatie : catre sfintenia originara, catre obarsie, cand totul era iubire, jertfa curata si creatoare si ne ajuta sa intelegem ca jertfa este anterioara pacatului.

(Constantin Galeriu, Jertfa si Rascumparare, Bucuresti 1973)