Ei folosesc o reţetă pe care nu o mai ştie nimeni altcineva. De mic Gheorghe Botoran a fost atras de modul în care clopotarul satului bătea clopotul la biserica din Măciuca unde tatăl său era preot.
Gheorghe Botoran a fost atras de mic de „mirajul" clopotului. Tatăl său a fost preot în localitatea Măciuca, aşa că băiatul de altădată era mereu cu urechea ciulită la fiecare dangăt al clopotului. „La noi în sat clopotul dă ora exactă. Suna într-un fel când se ieşea de la slujbă, în altfel în zilele de sărbătoare. Viaţa se derula după bătaia clopotului", spune inginerul Botoran. Specialist în metalurgie, după 1989 Gheorghe Botoran a renunţat să mai lucreze la stat şi a deschis propria afacere, alături de soţia sa, aceea de.... făuritori de clopote. Pentru prima oară, primul clopot construit de cei doi a bătut în anul 1993, la biserica din Prundeni-Vâlcea.
La câţiva kilometri de Râmnicu Vâlcea, în fabricuţa unde prind viaţă clopotele, este agitaţie ca într-un stup de albine. Se prepară amestecul, se toarnă în forme, apoi se „coc clopotele" în cuptoare şi se inscripţionează manual la fel ca-n secolul XVI. Calitatea unui clopot stă în rezonanţa sunetului care-l produce. Secretul după care sunt făcute este păstrat cu străşnicie de cei doi vâlceni. „Ceea ce vă pot spune este că trebuie respectată o anumită compoziţie a elementelor din tabelul lui Mendeelev, iar cu cât acestea sunt mai pure, putând ajunge până la 99,9 la sută, cu atât sunetul va fi mai deosebit. La aceasta se adaugă respectarea geometriei clopotului", spune soţia sa, Carmen Botoran. În atelierul făuritorilor de clopote, preotul Marius Porumbelu, de la Episcopia Turnu Severin a venit să ridice clopotele comandate. „Am aflat de la un alt preot care a comandat clopote aici la Vâlcea şi a fost mulţumit de calitatea şi preţurile practicate, nu tocmai piperate", a spus părintele Porumbelu. Tot în atelierul soţilor Botoran se fac ornamente, efigii, se recondiţionează candelabre. La toate produsele care ies din mâna „făurarilor" se face analiza spectrală, tehologia modernă completându-se cu metodele rudimentare de construcţie. Dar nu numai clopotele de la biserici şi mănăstiri prind viaţă în atelierul soţilor Botoran, dar şi cele folosite în pensiuni, pe mare, în şcoli. „Clopetele nu se recondiţionează niciodată. Ele sunt inimile care vor mai bate multă vreme de acum încolo", a spus ing. Gheorghe Botoran, mândru şi oarecum circumspect cu informaţiile pentru ca secretul muncii sale să rămână ferecat mult timp de acum încolo.
Sursa : http://www.adevarul.ro/
