Aglomeraţie la Biserica

Pentru o notă de trecere, mulţi dintre studenţii bucureşteni îşi îndreaptă privirea spre divinitate şi umplu bisericile pentru a cere  ajutor pentru o notă de trecere. Azi, biserica din curtea Politehnicii, zisă şi “Sfântul 5”, arăta şi ea ca o instituţie de prestări servicii religioase.

Mai mulţi studenţi din căminele apropiate făceau coadă în faţa pangarului, aşteptând să cumpere lumânări. “Săptămana asta am venit în fiecare zi să mă rog şi am avut baftă, am luat fiecare examen, chiar dacă multe la limită”, a mărturisit Teodora, de 21 de ani, studentă în anul 3 la Facultatea de Mecanică şi Megatronică din cadrul Politehnicii.

Unul dintre călugării din biserică spune că seara se adună mulţi tineri din facultăţile Politehnicii: “De dimineaţă vin 2-3, pentru că probabil au examenele, dar seara vin mulţi, chiar şi în grupuri, mai mult ca să de acatiste”, spune călugărul Marin Enache.

Şi Biserica Studenţilor de pe Ion Ghica, de la Universitate, zisă tot “Sfântul 5”, este tot mai aglomerată. Studenţii facultăţilor din zonă vin aici nu doar că se roage, ci şi ca să ceară binecuvântarea părintelui.

Coşmarul examenelor picate se vede şi pe acatiste, câteva uitate pe masă. Printre rugăciunile pentru familie şi prieteni curg şi cererile către divinitate ale tinerilor care îşi pun toată baza în cele sfinte pentru a-i salva de restanţe.
"De biserică am auzit de la o colegă de grupă care a venit anul trecut aici şi mi-a zis că se cam adeveresc rugăciunile”, mărturiseşte şi Adrian, student în anul 1 la Istorie.

Sursa : http://www.adevarul.ro/


Autor: Admin