Luca 18,6 :" Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia."
Efeseni 6,1 :"Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate."

"Ce este iubirea, daca nu Dumnezeu? Asadar, sa-l lasam Lui toate cele ce ne privesc si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun desigur ca e si datatorul darurilor bune."(Evagrie Ponticul)
Marea taină a lumii, iubirea, o avem fiecare întipărită în inimile noastre, ascunsa, mai uşor sau mai greu de pătruns. Iubirea a fost sădită în noi, înca de la început, este chipul lui Dumnezeu, care vibrează în fiecare, este parte din fiinţa noastră, parte a Dumnezeirii în noi. Aşadar, cel care este Iubire, ne-a creat pe fiecare din iubire, cu iubire şi pentru iubire. Aceasta înseamnă că am venit pe lume, ca răspuns la o iubire divină, avem în noi iubirea şi avem misiunea de a dărui iubirea mai departe la cei care ne înconjoară, şi prin ei, lui Dumnezeu. Iată de ce fiecare copil, este o expresie a dragostei Tatălui Ceresc, care i-a trimis pe pământ, din iubire pentru creatura Sa, pentru ca fiecare să fie un dar, o binecuvântare pentru acest univers. Noi, cei mai mari decât ei, avem datoria să-i primim cum se cuvine, şi să le oferim o parte din iubirea noastră, fără să aşteptăm nimic în schimb.

Cea mai mare poruncă din Scriptură este aceasta: " Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta" (Deuteronom 6:5). Privind înapoi la versetul 2 din acelaşi pasaj, citim astfel: "... să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe cari ţi le dau, şi să ai zile multe". Următoarele versete spun, de asemenea: "Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula".

Părintele trebuie să fie ascultător şi insistent în educarea copiilor săi pe căile şi folosind cuvintele Domnului, având ca scop creşterea lor spirituală şi bunăstarea lor. Şi părinţii care au fost ascultători de poruncile Scripturii au făcut întocmai fiindca exista responsabilitatea părintelui ca toţi copiii lui să fie crescuţi cu hrana spirituală din partea lui Dumnezeu. Pasajul din Cartea Proverbelor 22:6-11, versetul 6 ni spune astfel: " Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea." Această educaţie începe cu primii ani din copilărie, cu primele învăţături date de mama şi tatăl copilului, încă din fragedă pruncie. Ea are rolul de a învăţa pe copil modul de viaţă pe care va trebui să îl urmeze. A începe educaţia copilului în acest fel reprezintă un aspect de o importanţă majoră, la fel cum un copac este dirijat să crească într-un anume fel încă din primii săi ani de viaţă.

Dacă dorim să cunoaştem ce este iubirea, atunci trebuie să dorim să-L cunoaştem pe Domnul Dumnezeu. Jertfa pe cruce a Mântuitorului este expresia celei mai mari iubiri posibile, care se dă pe sine, pentru ca obiectul iubirii, omul, să poată trăi o veşnicie în comuniune deplină cu El, Tatăl său. Dacă vom înţelege preţul acestei iubiri, vom putea să activăm iubirea care se află în noi şi să o oferim mai departe celorlalţi, copilaşilor care ne-au fost daţi pentru a-i iubi.Efeseni 6:4 reprezintă o prezentare concentrată a felului în care părinţii ar trebui să se relaţioneze cu copiii lor, atât în lucrurile care trebuie făcute cât şi în cele care trebuie evitate: "voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului". Un părinte nu trebuie să îşi manifeste atitudini nepotrivite faţă de copiii lui şi nu trebuie să se impună prin severitate excesivă, nedreptate sau autoritate impusă fără raţiune.

Copiilor trebuie să li se acorde atenţie, îngrijire şi fără să fie controlaţi. Ei trebuie învăţaţi, disciplinaţi şi povăţuiţi, astfel încât să fie aduşi la cunoaştere, autocontrol şi ascultare. Acest întreg proces de educaţie este unul spiritual şi creştin, în înţelesul adevărat al cuvântului. Despre aceasta cartea Proverbelor spune, din nou: "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii şi cunoaşterii". După cum părintele este credincios în a fi un model pentru copilul său, tot aşa şi copilul învaţă despre Dumnezeu cum să asculte în toate circumstanţele vieţii, indiferent ceea ce fac şi unde se duc. Astfel copiii vor învăţa să “Îl iubească pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul şi puterea lor" şi vor dori să Îl slujească în tot ceea ce fac.

Intrucat, iata ce ne spune Diadoh al Foticeii :"Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele intru simtirea duhului. Si aceasta este dragostea despre care graiesc toate Sfintele Scripturi."
Învăţătura pe care parintele o da copiilor trebuie să vină de la Hristos şi este învăţată în şcoala Bisericii si a Sfintilor, fiind administrată de părinţi. Disciplina creştină este necesară pentru a preveni creşterea copiilor fără iubire si chiar teama faţă de Dumnezeu, fără respect faţă de părinţi, fără cunoaşterea standardelor creştine şi fără obiceiurile ortodoxe.


La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vietii mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Tie, o familie peste care să se reverse multimea binecuvântărilor Tale.Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să îmi fie familia prilej pentru a-Ti multumi în fiecare zi. Si la vreme potrivită, dăruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sănătosi, care să ducă o viată curată si sfântă.

Sursa imaginii : hristofor.files.wordpress.com