Mania este izbucnirea urii ascunse, o continua reinnoire a amintirii unor ocari indurate mai demult. Mania este dorinta de a face rau celui ce ne-a suparat; este o patima foarte napraznica caci iutime se numeste fierberea si miscarea impotriva celui ce ne-a nedreptatit. Ea salbaticeste sufletul in fiecare zi, rapeste mai ales mintea de la rugaciune facand sa apara chipul celui ce ne-a suparat. Cand este de durata se preface in ura.
Daca culmea blandetii este de a pastra linistea inimii fata de cel ce ne intarata, chiar cand este prezent, apoi desigur ca este culmea maniei a ne lupta si a ne salbatici cu vorbele si cu gesturile impotriva celui ce ne-a provocat o suparare, chiar si atunci cand suntem singuri.
Pe cand intoarcerea omului la sinea sa adevarata din uitarea de sine care l-a adus la pacat are nevoie de smerenie, fapta impulsiva este semnul inchipuirii de sine, adica al necunoasterii sinei sale adevarate. Impulsivul sau omul care se lasa stapanit de iutime, e un om care nu s-a obisnuit cu reflexiunea si nici cu smerenia ce vine din cunoasterea reala de sine. Parintii leaga strans mania si iutimea, intrucat izvorul imediat al maniei este iutimea sau impulsivitatea. Aceasta este un semn accentuat al lipsei de putere a spiritului de a stapani pornirile involuntare. Reflexiunea reduce la proportiile adevarate si neimportante raul ce ti l-a facut altul si in general toate cele le vieti de aici.Foarte multa bagare de seama trebuie sa avem fata de acest sarpe intrucat are si el impreuna lucratoare firea noastra, ca si cel ce ispiteste trupurile.
Daca voiesti sa-l tamaduiesti pe altul scotandu-i paiul pacatului din ochi, sau mai degraba de crezi ca vrei, ia seama sa nu-l scoti cu barna in loc sa folosesti delicata penseta a chirurgului. Barna este cuvantul aspru, iar penseta - invatatura blanda si mustrarea indelung rabdatoare. ''Mustra, zice, cearta, mangaie'', dar nu si lovi; si chiar de-ar fi nevoie de asa ceva fa-o rar si nu prin tine insuti.Inceputul ravnitei netineri de minte a raului sta in a primi necinstirile cu sufletul amarat si indurerat; mijlocul - in a ramane fata de ele neintristat, iar desavarsirea (daca se poate vorbi de asa ceva), in a le socoti pe acestea ca laude. Bucura-te daca esti intre cei dintai, fii tare daca esti printre cei din a doua categorie, si fii fericit daca esti in cea de a treia, ca unul ce te veselesti in Domnul.
Nu ajunge ca omul sa lupte singur impotriva maniei cu sabia blandetii si a netinerii de minte a raului, caci ea poate avea doua taisuri: cu ea se poate taia mania sa, dar se poate taia si pe sine caci blandetea poate fi ingaduitoare cu pacatele sale. Este greu a se curati un suflet pe sine insusi de aceea stiind aceasta sfantul Ioan Scararul alterneaza asprimea cu nuantarea.''Cauzele care m-au nascut sunt multe caci eu n-am un singur tata. Mamele mele sunt slava desarta, iubirea de argint, lacomia pantecelui, uneori si desfranarea. Cea care m-a nascut pe mine este trufia; fiicele mele sunt pomenirea de rau, ura, vrajba, dezvinovatirea. Vrajmasele mele care ma tin acum legata sunt cele potrivnice acestora: nemanierea si blandetea iar cea care pururea unelteste impotriva-mi este umilinta.
Zicand noi rugaciunea: ''si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam '' si neiertind, suntem facuti de rusine din partea noastra insine, adica de constiinta noastra, precum el insusi zice mai departe: ''Rusineze-l pe el rugaciunea lui Iisus.'' Dar in general rugaciunea noastra este facuta de rusine de tinerea de minte a raului, intrucat aproape prin fiecare cerem iertare sau mila lui Dumnezeu. Propriu-zis noi insine suntem facuti de rusine prin rugaciunea noastra prin care cerem lui Dumnezeu mila fara sa o daruim la randul nostru altora. Aducandu-ne aminte, fara indurare, de raul facut noua de cineva, nu mai avem curajul sa cerem noi insine ceva de la Dumnezeu cu toata indrazneala.
Cel ce a dobandit iubirea s-a instrainat de nebunia maniei; cel ce insa dusmaneste, isi ingramadeste dureri fara rost. Ţinerea de minte a raului este o vicleana talcuitoare a Scripturii, ca una ce talcuieste dupa propria stiinta cuvintele lui Dumnezeu. Rugaciunea lui Iisus va rusina tinerea de minte a raului, fiindca nu o putem nicidecum rosti pe aceasta stapaniti fiind de tinerea de minte a raului.
Domnul deschide ochii ''orbilor'' celor ascultatori pentru a-i face sa vada virtutile invatatorului, dar ii intuneca pentru a nu-i vedea slabiciunile; vrajmasul binelui face insa contrariul. Cei sarguinciosi sa ia aminte cu atat mai mult la ei insisi ca nu cumva judecandu-i pe cei lenesi sa se pagubeasca mai mult decat ar merita defectul acelora, ba inca sa fie osanditi mai mult decat aceia. Compatimirea este arderea interioara pentru cei ce pacatuiesc, dupa cuvantul: ''Cine se va sminti si eu sa nu ard?'' (II Cor. 11,29) Ea inseamna a-si face cineva proprii greutatile si nenorocirile straine sau de a nu dispretui cu gandul pe cei ce sufera, inaltandu-se impotriva lor.
Precum apa adaugandu-se cate putin in foc schimba vapaia cu desavarsire, asa si lacrima plansului cu adevarat va stinge vapaia maniei si a iutimii.
Nemanierea este dorinta nesaturata de necinstire, precum in cei iubitori de slava desarta dorinta de lauda este nemarginita. Blandetea este starea nemiscata a sufletului, care ramane aceeasi in necinstiri ca si in laude. Inceputul nemanierii este tacerea buzelor in vremea tulburarii inimii; mijlocul este tacerea gandurilor in vremea tulburarii subtiri a sufletelor, iar sfarsitul este seninatatea implantata in suflarea vanturilor necurate.
Nu minte Cel ce a zis: ''Pe cel ce cleveteste in ascuns pe aproapele lui, alunga-l.'' (Psalmi 100,5) Daca spui ca-l iubesti, roaga-te in taina pentru el si nu-l lua in bataie de joc, caci acesta este felul iubirii primit de Domnul. Lucratorul priceput mananca numai boabele de struguri coapte, neculegindu-le pe cele verzi; tot astfel si mintea inteleapta va lua aminte cu sarguinta la virtutile pe care le vad la unii.
Blandetea consta in a ne ruga in chip netulburat si sincer pentru cel ce ne tulbura in vremea tulburarilor ce ni le pricinuieste. Sufletul blande tronul simplitatii, iar mintea manioasa e pricinuitoarea rautatii. Sufletele celor blanzi se vor imbogati intru cunostinte, iar mintea stapanita de iutime locuieste impreuna cu intunericul si nestiinta. (Cunostinta adevarata e legata de blandete , caci blandetea e si o contemplare linistita a semenilor care i se deschid si a tainelor existentei, a tainei lui Dumnezeu Cel bland.)
De te vei imbraca in toata blandetea si nemanierea, nu te vei obosi mult ca sa eliberezi mintea ta din robie.
(Sursa : Filocalia, vol )
