De multe ori suntem tentaţi să vedem viaţa noastră şi a celorlalţi în nuanţe de alb şi negru şi, în virtutea inerţiei, avem tendinţa să facem acelaşi lucru cu hotărârile Divinităţii. Pentru noi Dumnezeu nu este neapărat un Părinte iubitor, ci, mai degrabă, o Fiinţă care trebuie să ne ajute atunci când suntem în necaz şi să ne ierte când greşim iar daca El nu face asta, avem tendinţa să ne supărăm şi să Îl considerăm nedrept.

Dilema existenţială a suferintei umane, avea să fie formulata în mod clar, de Apostolul Pavel care le spunea evreilor din timpul său că suferinţa nu are doar un caracter punitiv, ci, paradoxal, este şi un semn al dragostei lui Dumnezeu. Mai mult, suferinţa reprezintă o formă, mai dureroasă ce-i drept, a pedagogiei divine pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a ne edifica moral şi pentru a ne ajuta să progresăm în virtute: „Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi” (Evr. 12: 6-8).

Omul, ca fiinta fragila, va fi tentat sa creada ca Dumnezeu il face sa sufere din motive incorecte sau chiar intamplatoare; iar daca vede că până şi pe Fiul Său L-a dat spre chinuri, atunci el, creatura la ce să se aştepte? Rationamentul este gresit si duce foarte usor la blasfemie pentru ca este o capcana a unei mari ispite în care de exemplu dreptul Iov nu a căzut. Întrucât şi-a dat seama că nimeni din lume nu poate pune la îndoială dragostea lui Dumnezeu faţă de om. Dumnezeu nu va da o suferinţă mai mare decât cea pe care omul o poate suporta.

Scriptura ne spune ca Dumnezeu ingaduie, temporar si in mod controlat, prezenta raului pentru a da oamenilor posibilitatea de a iubi si de a alege. Stim ca exista foarte mult rau in lume. De fapt, exista mult mai mult rau decat poate fi explicat de teoria haosului si legile fizicii. Evolutia nu explica raul facut de omenire. Dumnezeu nu vrea suferinţa şi nefericirea omului. Dumnezeu nu vrea nici genocidurile sau dispariţia stratului de ozon, catastrofele cosmice sau industriale. În acest context existenţial, omului îi revine să fie responsabil: Nelegiuirea nu iese din pământ şi necazul nu răsare din pulbere,Ci omul îşi naşte singur suferinţa, precum vulturii se ridică în aer, prin puterile lor. Dar eu alerg la Dumnezeu şi Lui Îi arăt necazul meu. El face lucruri mari şi nepătrunse, lucruri minunate şi fără număr.(Iov 5,6) Dar omul nu va putea să fie responsabil pe deplin decât iluminat fiind de voia lui Dumnezeu.

Tot Scriptura ne invata ca Dumnezeu a creat oamenii pentru a avea o relatie personala cu ei, ca cea pe care a avut-o cu Adam si Eva, inainte ca ei sa pacatuiasca (Geneza 2). Hristos ne-a spus ca prima si cea mai importanta porunca este de a-L iubi pe Dumnezeu (Matei 22:37). O relatie personala, caracterizata de posibilitatea de a iubi, este posibila doar daca fiintele create beneficiaza de liberul arbitru. Daca Dumnezeu ar fi creat un univers fara posibilitatea de a pacatui, fiintele create nu ar fi avut posibilitatea alegerii si ar fi fost, in esenta, niste computere programate. Asemenea fiinte ar fi incapabil de dragoste, deoarece dragostea implica alegerea si implicit posibilitatea de a alege sa nu iubesti. De exemplu, putem programa un computer sa afiseze la pornire mesajul "Te iubesc". Asta nu ca acel computer ne iubeste. Dumnezeu ne putea programa si pe noi si putea elimina posibilitatea de a Il respinge. Astfel, Dumnezeu a creat acest univers cu scopul de a permite fiintelor create liberul arbitru si posibilitatea de a avea comuniune cu El (sau posibilitatea de a Il respinge).Actul lui Adam a produs un larg spectru de suferinţe: fizice, spirituale, sociale, psihologice şi chiar şi ecologice. Într-un sens foarte real, suferinţa acestei lumi a fost creată de omul însuşi. Tendinţa de a păcătui, natura păcătoasă, reprezintă o caracteristică umană, transmisă de Adam şi Eva la a doua generaţii următoare, până în zilele noastre. Dumnezeu este Cel care a luat iniţiativa pentru a rezolva această problemă. În grădina din Eden, EI i-a dat lui Adam o rază de speranţă, promiţându-i că, într-o zi, ÎI va trimite pe Fiul Său pe pământ, pentru a distruge lucrarea diavolului şi a rezolva problema păcatului şi a suferinţelor omului. Noi am văzut lucrul acesta împlinindu-se în Iisus Hristos.

O mare parte din lucrurile pe care oamenii le considera rele, sunt de fapt folositoare in cresterea noastra spirituala. Sfanta Scriptura ne spune ca incercarile din viata noastra au ca efect dezvoltarea rabdarii si perseverentei, ceea ce ne ajuta sa ne maturizam spiritual. Aceste incercari produc si o crestere a credintei, " o lamurire in foc" : "Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme,Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.( 1 Petru 1.6-7). Apostolul ne invata ca :" Stim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;"(Romani 8:28)

Suferinţa nu poate fi explicată în totalitatea ei prin logica noastră. Aceasta fiindca e imposibil să pătrundem planul lui Dumnezeu :"Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător.Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul."(Is. 55: 7-8) Există trăiri pe care cuvintele nu le pot exprima. Mai mult decât atât, este foarte greu să îi ceri celui care este într-un mare necaz să perceapă suferinţa ca pe un alt mod de manifestare a iubirii lui Dumnezeu.Toate incercarile pe care oamenii le experimenteaza ii fac sa fie mai sensibili la nevoile celor din jur, aflati in situatii asemanatoare, intr-un mod pe care numai ei il pot intelege.Daca stai de vorba cu un crestin despre suferinta, vei descoperi ca prin incercari a crescut in credinta si caracter. Pentru un ateu, toate aceste incercari nu au nici un sens, reprezentand doar un necaz si o suferinta fara rost, lucru care ii va conduce la depresie si amaraciune. Dacă Dumnezeu ar vrea să elimine tot răul de pe planeta aceasta, ar trebui să-i elimine pe toţi oamenii răi. "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Dumnezeu a ales să acţioneze pentru transformarea omului rău, nu pentru eliminarea lui.
Insa noi, cei credinciosi lui Dumnezeu vom crede impreuna cu Apostolul ca suferinta din viata aceasta ne pregateste pentru Imparatia ce va sa vina si pentru viata vesnica : Ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare,Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde.(Rm 5,3)