Pocainta
Parafrazez cuvantul Mantuitorului :"Cerul si pamantul vor trece.", "Toate un cer si un pamant." si toarte pier. Inca nu am facut nimic, sufletele noastre flamanzesc si insetoseaza de desavarsirea lui Dumnezeu. Si e nevoie pentru fiecare dintre noi sa gasim acele lucruri, sa gasim macar inceputul acelei cai, macar acea saracie in Duh, ca sa putem dintr-o inima indurerata sa simtim adevraul concret al harului, al setei, al foamei acesteia duhovnicesti si sa pornim in calatoria noastra.
Saracia Duhului este doar prima treapta; aceasta insemnand constiinta ca suntem saraci pana la moarte.:"camara Ta o vad impodobita, dar imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa." Acesta fiind realismul duhovnicesc, cand incepem a ne da seama ca orisicine am fi nu suntem decat tarana si inca una pacatoasa, pacatul fiind moarte.Suntem deja in stricaciunea mortii si aceasta este starea pe care se infatuieste prima treapta.Drumul adevarat incepe cand Dumnezeu raspunde acelui suflet cu nadejdea Imparatiei si infierii.
Daca la orice treapta pierdem viziunea, constiinta saraciei noastre; atunci ne vom opri si vom cadea. Aceasta inseamna ca se va lua de la noi si ceea ce credem ca avem. Daca prima treapta, prima fericire, smerenia, acest realism duhovnicesc se pierde, atunci vor cadea toate treptele ca un castel de nisip. De aceea in toata Traditia si in invataturile sfintilor parintilor nostri e vorba despre smerenie ca despre cimentul acestei zidiri, fara de care nimic nu se tine impreuna.
Asadar, Pocainta era numita de sfintii parinti stiinta stiintelor si arta artelor. In acest mod, omul in vointa lui se naste pe sine intru vesnicie; in vointa lui isi devine parinte prin harul dumnezeiesc care are puterea de a naste. E vorba despre vointa pe care omul o da lui Dumnezeu spunand :"Vreau, Doamne !".
Cred ca suntem la sfarsit de istorie
Vremea e a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi atat din randul credinciosilor cat si al preotilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, iar cei care au ramas acum recunosc, iubesc si primesc Ortodoxia. Paradoxal, pe noi comunismul ne-a pazit intr-o masura in felul lui, dar acum a sosit vremea (In 17,1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea altor secte, sa ne vedem facuti de ras si de rusine in mass-media si pe noi si Sfanta Biserica; sa rabdam ocari si prigoane, smintiri, poticniri si vanzari (Apoc 13,7)
Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra, se va vedea in sfarsit ce va fi fost Biserica si care a fost acel "popor binecredincios de pretutindeni"; ce anume va ramanea "neclatit de portile iadului" (Mt 16,18). Nevoie este de acest necaz (1Tesaloniceni 5,3), pentru ca acum, in sfarsit Vremea sta sa nasca Vesnicia.
Infricosata vreme, dar de la Dumnezeu ingaduita si deci mantuitoare: "Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut" (Rm 13,11) si decat au crezut stramosii nostri, intrucat in zilele lui Ioan Botezatorul doar se apropiase, insa acum "e langa usi". Acum a sosit acea vreme in care :"cel ce nedreptateste, sa mai nedreptateasca si cel ce spurca sa mai spurce "(Apoc 22,11), fapt vizibil dupa promiscuitate si libertinaj care sunt acum "moneda curata". De aceea, in aceste conditii :"si cel drept sa mai faca dreptate si cel sfant, sfinteasca-se", pentru ca "Cel ce este sa vie va veni si nu va zabovi" si :plata Lui in mana lui" pentru fiecare.(Evrei 10, 37; Apoc 22, 11-12)
In perspectiva realitatilor actuale mantuirea pare mult mai grea, ea devine "Un privilegiu infricosat", intrucat traim ultime clipe ale istoriei, analoage cu ale Domnului pe Cruce.
Mantuirea e un lucru cu neputinta la om si Dumnezeu Insusi o face, asadar trebuie sa ne lipim de rugaciune, Tainele Bisericii si mai ales de Euharistie, Sfanta Impartasanie". Si in acest mod, ce este cu neputinta la om este cu putinta la Dumnezeu.
Nu exista conditii si nu pot exista conditii in care cuvantul lui Dumnezeu sa nu fie valabil si puternic. Nu exista si nu pot exista conditii care sa impiedice mantuirea, trairea Cuvantului lui Dumnezeu. In evolutia istorica a omenirii, noi nu pasim spre un nou ev, cum se crede, ci spre sfarsitul apropiat al lumii. De pe acest prag al existentei umane, crestinul trebuie sa-si revizuiasca constiinta asi sa-si gaseasca adevarata lui identitate spirituala pentru a-si cunoaste rostul si finalitatea pentru care a fost creat, rascumparat si infiat de tatal cresc prin Iisus Hristos.
Lipsa de atitudine crestina dospeste raul in lume si germineaza in sufletele oamenilor toate necuratiile :"Vai tie, de vezi pe fratele tau gresind si nu-i vei zice sa-si cunoasca greseala, fiindca din mainile tale se va cauta sangele lui." In acest ceas al Istoriei, mai mult decat oricanmd crestinul trebuie sa fie constient ca are de indeplinit o permanenta si o sfanta misiune fata de toti semenii lui, fata de toata lumea, pentru ca lumea ne-a fost incredintata de Dumnezeu fiecaruia dintre noi, in masura in care am primit cuvantul Evangheliei, vestirea divina si consfintirea de crestin in Cartea Vietii."
(Ieromonah Rafail Noica)
