Botezul copiilor
Ca protestant, mi s-a spus intotdeauna ca aceasta este o practica nebiblica care a inceput sa apara
prin secolul IV. Am fost asigurat ca intelegearea pe care Biserica timpurie o avea asupra botezului era
aceeasi cu a oricarui bun evanghelist :botezul este declaratia publica a unei alegeri rationale a
persoanei de a se pocai si de a-L urma pe Hristos.
La urma urmei, asta spun si Scripturile in FA 2,38.
Cum copiii nu sunt in stare de o asemenea alegere, botezul copiilor este gresit.
Dar in perioada cand lucram la teza mea de doctorat in filosofie, am inceput prima data sa citesc personal literatura
Bisericii primare, printre care scrierile Sfantului Irineu, care a trait intre anii : 130-202.
Irineu a primit credinta de la Sfantul Policarp, care la randul lui a fost condus la Hristos de catre Apostolul Ioan, cel iubit de Domnul.
Din cuvintele lui, este clar ca Irineu vedea mantuirea copiilor ca fiind in aceeasi masura o parte a lucrarii lui Hristos, ca si mantuirea adultilor.
In lucrarea sa
"Pentru ca El (Hristos) a venit sa-i mantuiasca pe toti prin Sine- cand spun toti, ma refer la toti care prin El s-au nascut din nou-prunci si copii, tineri si batrani.
De aceea a trecut El Insusi prin fiecare varsta, devenind un prunc pentru prunci, pentru a-i sfinti astfel pe prunci; un copil pentru copii,
pentru a-i sfinti astfel pe cei care sunt de aceasta varsta, facandu-se in acelasi timp pentru ei un exemplu de evlavie,de dreptate si de ascultare. "
Daca un copil se poate "naste din nou", i se poate nega botezul ? Biserica primara considera ca nu poate.
Origen, care a scris cu doar cativa ani dupa Irineu, spune :
"Poate un copil care abia s-a nascut sa savarseasca un pacat ? Si totusi el are un pacat pentru care i s-a poruncit sa aduca jertfa, asa cum arata Iov 14, 4 si Psalmul 51, 5-7.
Pentru acest motiv, Biserica a primit de la Apostoli traditia de a acorda Botezul si copiilor. Pentru ca oamenii carora li s-au incredintat intelesurile Tainelor dumnezeiesti stiu ca in oricine exista pornirile veritabile spre pacat, care trebuie spalate cu apa si cu Duhul."
La inceputul sec. III a fost convocat un sinod al episcopilor care a dezbatut problema botezului pruncilor. Scriind in numele acestui Sinod, Sfantul Ciprian (200-258), care mai tarziu a fost martirizat pentru Hristos, a asternut in scris aceste cuvinte :" Sa judecam mai degraba ca mila si harul lui Dumnezeu nu trebuie refuzat nimanui dintre cei nascuti din om [...]
Nimeni nu trebuie impiedicat sa dobandeasca harul prin acea lege care a fost deja poruncita, iar acea taiere imprejur duhovniceasca (adica botezul)nu trebuie sa fie impiedicata, [...] nimeni nu trebuie sa fie impiedicat de la botez si de la harul lui Dumnezeu, care este milostiv si bun si iubitor cu toti.
Iar botezul, de vreme ce trebuie respectat si pastrat in privinta tuturor, credem ca trebuie respectat chiar mai mult in privinta pruncilor si a nou-nascutilor, care tocmai din acest motiv au nevoie mai mult de ajutorul nostru si de mila lui Dumnezeu."
Acum sa revenim : eram protestant cand am citit pentru prima oara aceste lucruri. Atunci m-au bulversat. Acestea sunt scrierile (si exista inca si mai multe), toate din secolul al IV-lea, care au sustinut practica botezului pruncilor. Nu am putut gasi nicaieri un scriitor bisericesc din primele veacuri care sa-l condamne.
Am aflat de asemenea ca acesti oameni- Irineu, Origen, Ciprian si altii- cinsteau cartea Faptelor Apostolilor ca inspirata de Dumnezeu. Asa ca au vazut credinta lor despre mantuirea si si despre botezul copiilor ca intru totul compatibila cu FA 2, 38. Cum este posibil acest lucru ? - m-am gandit.
Desigur atunci cand eram protestant consideram pur si simplu ca oamenii care predicau asemenea lucruri "nescripturistice" greseau intru totul-erau poate chiar "lupi in haine de oaie". Erau la fel cu toti ceilalti conducatori ai Bisericii primare al caror scop evident era sa perverteasca adevarata credinta. Cum puteam sa fiu sigur de acest lucru ? Prin Sola Scriptura, desigur.
Trebuie sa marturisesc ca am petrecut multe momente plangand in genunchi in fata lui Dumnezeu si cerandu-mi iertare pentru ca i-am ponegrit pe slujitorii Sai binecuvantati- si toate acestea in numele unui slogan care nu a existat in primele secole ale istoriei Bisericii, o inovatie care a slujit sa dezbine si sa-i arunce in confuzie pe oamenii lui Dumnezeu in incercarile lor de a-L cunoaste.
(Matthew Galattin- Insetand dupa Dumnezeu)
