"Cu noi este Dumnezeu; intelegeti neamuri si va plecati."
Ortodoxia are un caracter umanizant, intrucat s-a potrivit atat cu firea poporului nostru cat si cu nevoile si aspiratiile lui de viata; in asa fel incat istoria poporului romanesc ar putea fi denumita o istorie a simtirii si a manifestarilor lui ortodoxe.
Ortodoxia noastra a avut chiar de la inceputurile ei, un caracter practic si omenesc. Poporul roman a gasit in ea un sprijin puternic, aproape total, nu numai pentru nevoile lui de viata, inclusiv cele sociale, politice si economice.Ortodoxia nu a fost atinsa de misticismul caracteristic al religiilor orientale. Religia poporului roman trebuia sa fie religia unui popor necajit, modest, un popor care trebuia sa-si dea o contenenta sufleteasca si sa-si castige un loc in lume, in primul rand prin el insusi.
Ortodoxismul s-a potrivit in mod real cu firea sufleteasca a poporului nostru. Romanii s-au indreptat spre spiritualitatea ortodoxa ca inspre spiritualitatea de natura sa o reprezinte cel mai mult, sa o incadreze in modul cel mai autentic si organic. In vreme ce catolicii se incadreaza unei ierahii autoritare, protestantii simt nevoia sa problematizeze totul. "Categoriile preferate ale catolicismului sunt cele ale autoritatii sacral-etatiste : statul, ierarhia, disciplina, supunerea, militarea. Categoriile preferate ale protestantismului sunt : independenta convingerilor, deliberarea, problematizarea, datoria. Iar categoriile preferate al Ortodoxiei sunt cele ale organicului : viata, pamantul, firea." (Lucian Blaga)
Taranul roman intr-o biserica luterana ar suferi din cauza lipsei altarului si ca atare sentimentul lui religios ar intampina dificultati dureroase. Altarul ortodox creeaza in sufletul credinciosului o atmosfera de mister complex capabil sa dea inaltime si solemnitate atat momentului de inchinare cat si realitatii divine invocate. Peretii goi ai unei biserici protestante i-ar ingheta sufletul, fiindca romanul ortodox are o pura aderenta intima fata de icoane. Romanul ortodox isi gaseste temeiuri in trebunita lui intima de a da fata umana chiar celor mai indepartate viziuni. Dragostea pentru icoane la poporul nostru rasare din trebuinti sufletesti ce tin de bogatia si de culoarea mediului natural in care traieste, de sensibilitatea lui artistica si de sensul intuitionist al modului sau de cunoastere. In biserica protestanta, la un ritual aproape laic, semanand mai mult cu o lectie decat cu o liturghie petrecandu-se intr-un timp prea scurt; romanul s-ar simti stingherit. Fata de preotul ortodox, pastorul protestant i s-ar prea prea citadin, prea carturar, prea rece si prea abstract.
Tot atatea piedici intampina si intr-o biserica catolica vazand fastul de o factura rece si ceremonioasa, spatiul presumtios si oarecum voit realizat de arhitectura gotica, caracterul savant al muzicii instrumentale, lipsa melopeilor vocale, disciplina canonica.
In schimb, slujba ortodoxa in limba nationala; desfasurarea dramei rituale, arhitectura bisericii, semnificatia icoanelor, imbracamintea preotilor si chiar starea lor civila, tonul melopeic al cantarilor liturgice; toate acestea putand sa vina in contact direct cu emotia religioasa, sa o trezeasca si sa o intretina; au ramas legate de stilul spiritualitatii ortodoxe, de organicitatea si de forta traditionala a acesteia.
In rezistenta sufleteasca pe care poporul roman a trebuit sa o opuna veacurilor, credinta ortodoxa i-a fost sprijin de prim ordin. Nici o alta confesiune religioasa nu ar fi putut adera mai direct la o asemenea problema de viata. Prin nota ei de pastrare a Traditiei, prin aplecarea ei fireasca spre formele organice ale existentei, prin tonul ei pravoslavnic si prin atatea alte trasaturi specifice, fiecare din ele reprezentand sensuri de inradacinare locala, Ortodoxia a reprezentat pentru noi, romanii o spiritualitate autentica, aderenta in mod structural problemelor de viata ale poporului roman.
Ortodoxia i-a dat romanului prin forma ei specifica de spiritualitate mijlocul sufletesc sa reziste. Prin preferintele ei pentru categoriile organicului, l-a legat de pamant, de natura si de munca agricola. Spiritualitatea ortodoxa, cu nota ei de evlavie simpla, fara fasturi conventionale si fara presumtia cuceririlor terestre, a putut sa lucreze in directia unor adanciri sufletesti.
Ortodoxia s-a asemanat cu modestia inascuta a poporului roman, cu viata lui aspra plina de griji si de suferinte, cu psiholgia lui conservatoare, cu inclinarea lui spre misticism, cu natura activitatilor lui agrariene si cu instinctul lui de conservare orientat spre o rezistenta interioara.
Ortodoxul roman crede in Dumnezeu, har, minuni, harul preotesc, in puterea rugaciunii si in putinta de mantuire a omului in Biserica.In Ortodoxie Dumnezeu exista, harul lucreaza, minunile sunt reale, mantuirea omului intru totul posibila; nu suntem sortiti absurdului, lumea are un sens.
(Ortodoxia Romaneasca de Ion Zamfirescu, Craiova 1942)
