Am insemnat in "Romania Libera" din 25 februarie 1990 cateva ganduri despre cinstirea Crucii dovedita ca practica de la inceputul crestinismului,
dupa cum arata zugravirea ei in catacombele Romei din vremea apostolilor. Cinstirea ei a fost unita cu inchinarea adusa Domnului Iisus Hristos.
Un document special in aceasta privinta mi-a semnalat un invatat arheolog german, care a descoperit in Dobrogea, datand din primele secole crestine
un chip al lui Hristos,purtand pe ochii lui semnul Crucii.
S-a aratat in aceasta intelegere ca in nici un madular al persoanei nu se vede exprimata durerea atat de mult ca in ochi, fapt care se manifesta si in lacrimile lor. Domnul Hristos Si-a aratat prezenta dureroasa a Crucii pentru Sine, dar si mai mult pentru oameni in ochii Sai inlacrimati.
Durerea pentru oamenii care se pierd pentru veci prin rautatea lor nu a incetat o data cu rastignirea pe Cruce, ci e mereu actuala.
Aceasta o spune intr-un chip tainic Mantuitorul cand zice ca nu va mai avea deplina bucurie sa se ospateze spiritual cu toti cei mantuiti decat in Imparatia lui Dumnezeu (Matei 22, 16).
Pascal a exprimat aceasta spunand :"Jesus sera en agonie jusqu-a la fin du monde." Iar Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste si el de o "impreuna patimire" a lui Iisus cu noi. De aceea nici cei ce vor crede in El, cat vor fi pe pamant nu vor avea deplina bucurie decat cand o vor avea in comuniune cu toti in Hristos in a Sa Imparatie.(Evrei 11,40)
Domnul Hristos e mereu activ in lume pentru a aduce noi suflete la credinta si e mereu indurerat, deci intr-un fel purtator al Crucii pentru cei ce n-au venit inca la credinta, sau isi pericliteaza viata vesnica prin pacatele lor.
In acest sens cand ne impartasim de El in dumnezeiasca Euharistie, ne impartasim cum a spus El Insusi, de Trupul Lui care poarta urmele cuielor rastignirii si de sangele Lui varsat desi inviat si coplesit de spiritualitatea dumnezeiasca, durerea Lui pentru pacatele noastre e simtita ca o frangere a trupului Sau si ca o varsare a Sangelui Sau pentru noi. De aceea ele ni se dau "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci". Faptul acesta e afirmat de multe ori in Apocalipsa Sfantului Ioan. El ne spune in repetate randuri ca noi toti ne spalam cat suntem pe pamant, de pacatele noastre, cu sangele Mielului Cel Slavit dar si injunghiat sau slavit pentru ca e junghiat si prin aceasta neincetat raspanditor peste noi al iubirii Sale. Nu putem gandi si simti pe Hristos fara durerea Lui, ca o Cruce prelungita pentru pacatele noastre. Nu-L putem cugeta nepasator fata de noi, netraitor continuu al Crucii Sale pentru noi.
Apocalipsa vorbeste mereu la prezent de spalarea pacatelor noastre de catre Hristos prin sangele Sau, adica de durerea Sa iubitoare fata de noi.
La intrebarea apostolului Ioan cine sunt cei ce stau inaintea Mielului imbracati in vesminte albe, un batran raspunde (Apoc 7, 14): "Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului." In alt loc apostolul zice, vazand pe Cel ce sade pe un cal alb si se numeste Credincios si Adevarat , ca "este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu."(Apoc 19, 11-13)
Din spalarea noastra de pacate cu sangele lui Hristos, rezulta si practica Bisericii Ortodoxe de a sfinti in slujbele si binecuvantarile ei, toate prin Cruce, pe care Hristos si-a varsat sangele si continua sa traiasca mereu simtirea acestei varsari a Lui.
Daca Hristos ne spala mereu cu Sangele sau, mai precis cu durerea Lui iubitoare, inseamna ca si noi trebuie sa facem un efort sa ne impartasim de aceasta spalare mereu actuala a noastra prin sangele sau durerea Lui compatimitoare.
Si aceasta o facem cu deosebire insemnadu-ne cu semnul Crucii prin cele trei degete unite care reprezinta Sfanta Treime si gandindu-ne cand facem acest semn la Sangele Lui care in acel moment ne spala lacrimand cu buna voirea Tatalui si insotirea Sfantului Duh.
Facandu-ne semnul Crucii, ne silim sa intiparim in noi pe Hristos care ne spala cu sangele Lui, cu durerea Lui. Sa intiparim in capul nostru ca madular al gandirii, in inima ca madular al simtirii, in mainile noastre ca madular al activitatii, incepand cu cea dreapta la umarul drept, care inseamna ca prin dreapta incepem toate activitatile noastre, pe Hristos care ne spala de pacate si ne intareste impotriva lor, in unire cu Tatal si cu Duhul Sfant.
De la Tatal pornind initiativa ca gandire, Fiul ducand-o pana la jertfa prin simtire, iar Duhul Sfant prelungind-o in practica vietii noastre.
Ne silim sa facem toata faptura noastra patrunsa de Hristos, Unul in Treime intrupat, rastignit si inviat, ca sa ne rastignim si noi pacatelor si sa inaintam prin aceasta cu El spre Inviere si in comuniune cu Sfanta Treime, izvorul iubirii.
De aceea facandu-ne semnul Crucii pomenim nu numai pe Fiul-Cel ce s-a rastignit pentru noi, aducandu-L in noi , ci si pe Sfanta Treime, din a carei iubire pentru noi se explica iubirea Fiului Cel intrupat si rastignit pentru noi. Atat prin jertfa lui Hristos pentru noi cat si din pomenirea Sfintei Treimi invatam ca din iubirea Lor vine mantuirea noastra si aceasta iubire trebuie sa o imitam si noi din puterea lor ca sa ne mantuim cu adevarat.
Toate acestea le neaga cei ce refuza Crucea.
Refuzand semnul Crucii, acestia nu numai ca nu dau nici o importanta sangelui lui Hristos pentru curatirea pacatelor noastre, ci se feresc si sa recunoasca pe Domnul Hristos, ca Fiul al lui Dumnezeu si deci pe Dumnezeu ca Treime.
Ei il recunosc numai pe un Iisus Navir de exemplu, sau chiar il neaga inlocuindu-L cuun Iehova monopersonal al Vechiului Testament. E si acesta un motiv pentru care nu vor sa-si faca Sfanta Cruce. Ei indraznesc sa afirme ca lui Hristos nu-i place sa I se pomeneasca de Cruce, care i-a produs durerea, care nici ea nu I-a placut.
Dar atunci cum ne-a mai spalat cu sangele sau daca nu "i-a placut" sa si-L verse pentru noi pe Cruce...?
(Preot profesor doctor Dumitru Staniloae)