Despre lacasurile de cult din timpurile apostolice
"Statornici in fagaduintele facute la intrarea in sanul Bisericei prin baia botezului, crestinii infruntara orice piedici si aparara cu barbatie obiceiurile inradacinate in mijlocul lor cu privire la adunarile religioase. Iar atunci cand puterea paganismului incepu a descreste, crestinii se adunara in sfintele locasuri cu mai mare liniste, caci nu mai erau urmariti de dusmanii doctrinei si ai vietei lor."
"Adunarile in comun au fost preferate din toate punctele de vedere pentru intarirea deplina a crestinismului. Inchinarea in comun, este puterea de viata a crestinatatei; in ea se oglindesc toate invataturile sfinte si prin ea se explica luminos tot ce ni s-a oranduit de Mantuitorul lumei.
Cand Domnul nostru Iisus Hristos, a venit sa manance pastile cu ucenicii Lui inainte de patima, a trimis din Vitania unde se afla El, pe Petru si Ioan, ca sa intre in cetatea Ierusalimului si sa-i pregateasca pentru acest mare act, un foisor la un om pe care il vor intalni ducand un vas cu apa. Teofilact si Zigaben, cred ca Mantuitorul nu a spus numele acelui om, pentru ca Iuda sa nu stie si sa-l prinda inainte ori cand era la masa.
Evanghelistii ne istorisesc ca Iisus a intrat cu ucenicii si aci a savarsit Cina cea de taina instituind astfel misteriul sfintei Euharistii.
Dupa rastignirea si Invierea Domnului, apostolii se adunau impreuna cu multa temere si isi aveau consfatuirile lor in case
Adunarile aveau loc in casele celor devotati invataturilor evanghelice, cum spune si Luca in FA 2,46; unde ne arata ca ucenicii savarseau frangerea painei prin case laudand pe Domnul si multumindu-I.
Una din aceste case era si aceea a Mariei, maica evanghelistului Marcu. Cand Petru a iesit din temnita in care fusese omorat Iacov cel Mare din porunca lui Irod, a venit noaptea la casa Mariei unde erau adunati si ceilalti frati stand in rugaciune.
Ni se mai dau si alte nume de proprietari in casele carora se frangea painea si se faceau rugaciuni : in casa lui Simon Curelarul zidita in Ioppe (Iafa), a lui Gamaliel, etc. De asemenea in Filipi, gasim casa negutatoresei Lidia cea botezata de curand (FA 16,40); in Tesalonic pe aceea a lui Iason care era sa fie daramata de iudei din cauza urii (FA 17,7); in Corint casa lui Iust (FA 18,7) si in Efes casa lui Akila si Priskila (1Cor 16,19)
Rareori se mai faceau rugaciuni sub cerul liber pe langa rauri (FA 16,13) si se intonau imne de lauda in temnitele intunecoase unde erau aruncati propovaduitorii Cuvantului (FA 16,25).
Tot evanghelistul Luca ne incredinteaza cu alta ocaziune (FA 20,8) ca foisorul din Troada in care se afla noaptea apostolul Pavel cu credinciosii lui, era luminat cu candele multe si apostolul a prelungit vorba pana dupa miezul noptei. Iar Petru obisnuia de se ruga singur in casa de sus.
"Crestinii din acele timpuri apostolice, se intareau intre ei nu numai prin unitatea de credinta si adunarile religioase, dar si prin mangaierea suferinzilor si venirea in ajutorul acestora cu mijloace materiale.
Strangerea de ajutoare, era sfatuita de apostolul Pavel sa se faca in adunari mai ales DUMINICA, cand deodata cu adunarea crestineasca, trebuia sa aiba loc si aducerea aminte de fratii cei nenorociti si aflati in neputinta de a-si castiga painea cea de toate zilele.
Asadar ii vedem chiar si dupa timpurile apostolice pe crestini facandu-si rugaciunile tot in traditionalele foisoare si in locuri ascunse, asa cum se afirma si Recognitiunile atribuite lui Clement Romanul. Iar Pliniu cel tanar, proconsulul Bitiniei, in epistola sa trimisa lui Traian in anul 104, zice ca crestinii se adunau in zorile unei anumite zile DUMINICA si cantau lui Hristos ca lui Dumnezeu.
"Abia mai tarziu, in secolul III, dupa prigoana lui Nero si Diocletian asupra crestinilor, aflam ca existau Biserici anume pentru adunarea crestinilor.
Ajutati de unele figuri de Biserici sculptate pe sarcofagii in secolul III, credem ca acele sfinte locasuri trebuie sa fi avut Altarul in forma de semicerc, apoi corabia si in fine porticul asa cum s-a obisnuit totdeauna."
"In secolul I si II, gasim catacombele crestine din imprejurimile Romei, care erau niste galerii sapate in adancimea pamantului, avanad latimea de un metru si jumatate, iar inaltimea intre 2 si 4 metri. Pe de laturi, galeriile aveau in dreapta si in stanga morminte scobite orizontal in pareti in forma de firizi; din distanta in distanta intalnim chilii (cubicule) si bisericute; cele din etagiu I sunt iluminate putin prin niste ferestre verticale (luminaria) iesite la suprafata pamantului, avand forma ca niste cosuri de case taranesti.
"Intunecoase ca iadul, adanci, incrucisate si de un aspect infiorator, reci ca iarna si greu de strabatut, pesterile crestine fura un scut providential pentru inchinatorii crucei."
"Asadar, scopul intreit pentru care inchinatorii lui Hristos au lucrat aceste labirinte, este urmatorul : pentru a-si ingropa in ele pe mortii lor, pentru a se inchina lui Dumnezeu in launtrul lor in timpurile de prigoniri si pentru a se ascunde in ele cand era nevoie de sfatuiri tainice."
"Peretii si boltele acestor cripte erau de obicei infrumusetate cu picturi si tencuite cu marmora pisata si amestecata cu var."
(Fragmente citate din Tezaurul Lituric de Badea Cireseanu, T II)
