Prin toate atributele divine naturale se pune în evidenţă unicitatea lui Dumnezeu şi puterea lui.
Dumnezeu "nu este departe de fiecare dintre noi; căci în El avem viaţă, în El ne mişcăm şi suntem... din neamul Lui suntem şi noi" (FA 17,27-28); "pentru că de la El şi prin El şi în El sunte toate" (Rm 11,36). În credinţă, Dumnezeu ca fiinţă spirituală personală este o evidenţă (Evr 11,1), evidenţă în care se afirmă cu nebiruită putere unicitatea spirituală a lui Dumnezeu, adevăr care stă la temelia învăţăturii şi vieţii creştine, în doctrină, cult şi morală. Căci "Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine în duh şi în adevăr" (In 4,24); "Duh este Domnul, şi acolo unde este Duhul Domnului este şi libertatea" (2 Co 3,17).

Dumnezeu înconjoară şi cuprinde toate, fără a putea fi înconjurat sau cuprins; "Dumnezeu Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt într-însa, fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti" (FA 17,24); "Cerul este scaunul Meu şi pământul aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi şi ce loc de odihnă pentru Mine? Pe toate acestea mâna Mea le-a făcut şi sunt ale mele, zice Domnul" (Is 66,1-2); "Cerul şi cerul cerurilor nu te cuprind, Doamne" (3 Rg 8,27). Iar în expresiile biblice: "Dumnezeu este lumină" (In 1,5) şi că "locuieşte întru lumina neapropiată", inaccesibilă (1 Tim 6,16), "lumină" şi "întru lumină", au înţeles de imagini.

Veşnicia, eternitatea, este atributul prin care se afirmă independenţa absolută a lui Dumnezeu faţă de orice limită ori succesiune temporală."Mai înainte de a se naşte munţii şi a de a se forma pământul şi lumea, din veşnicia veşniciilor, Tu eşti Dumnezeu... Căci înaintea ochilor Tăi mia de ani este ca ziua de ieri ce a trecut şi ca o strajă de noapte" (Ps 89, 2,4); "O singură zi înaintea Domnului este o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi" (2 Ptr 3,8); Dumnezeu este "Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce va să vină" (Ap 1,4). Veşnicia este un prezent continuu (Fer. Augustin).

Atotputernicia este atributul prin care, în general, se exprimă nemărginirea puterii lui Dumnezeu, El putând toate, iar în comparaţie cu lumea, dependentă şi limitată, în atotputernicie se arată absoluta independenţă a lui Dumnezeu în toate lucrările Lui, ca Creator, Proniator, Mântuitor, Sfinţitor, Judecător, Stăpân a toate. Pentru a afirma şi sublinia atotputernicia, în izvoarele Revelaţiei se găsesc mai multe expresii şi numiri date lui Dumnezeu, ca: "La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă" (Lc 1,37); "Dumnezeu Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale" (Evr 1,3); "Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?" (Fc 18,14); "La Dumnezeu toate sunt cu putinţă" (Mt 19,26); "Eu sunt Dumnezeu Cel atotputernic" (Fc 17,1; 28,3; 35,11); "Dumnezeu este Dumnezeu prin puterea Lui" (Fer. Augustin).

Libertatea dumnezeiască poate fi considerată şi ca având temei şi punct de plecare bunătatea lui Dumnezeu, Binele suprem, pe care îl exprimă prin independenţa faţă orice se cheamă ispită şi prin voinţa de a face numai ceea ce corespunde Fiinţei lui, Binele cel care voieşte ca să existe cât mai mulţi vrednici de a primi revărsarea bunătăţilor Lui asupra lor. Dumnezeu "toate le lucrează potrivit sfatului voii Sale" (Ef 1,11); "Dumnezeul nostru în cer şi şi pe pământ rânduieşte toate câte voieşte" (Ps 113,11).

Iubirea este, din punct de vedere moral, atributul prin care Dumnezeu Îşi revarsă sub diferite forme bunătatea asupra creaturilor, împărtăşindu-le bunuri de cea mai înaltă valoare ce se poate cugeta şi, prin aceasta, făcându-le părtaşe la propria Sa fericire. în special celor care aleg calea credinţei celei adevărate, Dumnezeu le împărtăşeşte bunuri spirituale deosebite, care duc la sfinţenie, mântuire şi fericire. "Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui" (In 15,10), spune Mântuitorul. În porunca iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui se cuprind "toată legea şi proorocii" (Mt 22,36-39).

Dreptatea lui Dumnezeu arata ca "Dumnezeu este judecător drept şi tare" (Ps 7,12); Dumnezeu este nepărtinitor, El "nu caută la faţa omului" (Rm 2,11); "Cu adevărat..., Dumnezeu nu este părtinitor" (FA 10,34); la Dumnezeu "nu încape părtinire" (Ef 6,9); "iar cel ce umblă cu strâmbătate, îşi va lua plata strâmbătăţii, întrucât nu este părtinire" (Col 3,25); Dumnezeu "judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia"(1 Ptr 1,17); "Ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr" (Rm 2,2).

(Dumitru Staniloae)