Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galateea (Paflagonia) și a studiat la Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioadă tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe vestitul părinte Simeon Evlaviosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.
Sf. Simeon Evlaviosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alți scriitori duhovnicești. El a citit acele cărți cu atenție și punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu "Despre legea duhovnicească" (vezi Vol. I din Filocalia românească). În primul rând, trebuie să-ți asculți conștiința și să faci ce-ți spune ea, dacă dorești să-ți vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poți atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupește fără cunoștința spirituală este ca și orbul care a strigat, "Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18,38). Când orbul și-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9,38). Pe lângă pravila dată de părintele său, conștiința îi spunea să mai adauge câțiva psalmi și metanii, repetând constant "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!" Bineînțeles că și-a ascultat conștiința.
În timpul zilei ajuta oamenii nevoiași care locuiau în palatul lui Patrikie, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborît asupra lui, inundând camera. N-a văzut decît lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintîi, iar la capătul ei părea că se afla Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul. La șapte ani după acea viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul și privegherea, învățând lepădarea de sine. Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a primit schima monahală acolo, înăsprindu-și nevoințele duhovnicești.
Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas și a rămas în funcție timp de 25 de ani.Disciplina monastică strictă pe care sfantul se lupta să o respecte a adus multe nemulțumiri în rândul fraților.
Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: "Capitole teologice și practice", "Tratat despre cele trei metode de rugăciune" și un "Tratat despre credință". Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus numele de "Noul Teolog." Aceste învățături nu au fost creația Sf. Simeon, ci fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate și de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autoritățile ecleziastice din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârșit prin a fi exilat din oraș. El a traversat strâmtoarea Bosfor și s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.
În anul 1021, sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieții sale a primit darul facerii de minuni și chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care găsirea miraculoasă a icoanei sale. Viața sa a fost scrisă de ucenicul sau, Sf. Nichita Stithatul.

Sfantul Grigorie Dialogul

Se presupune că Sf. Grigore s-a născut în jurul anului 540 la Roma. Părinţii l-au numit Grigore (lat. Grigorius), nume de origine greacă care se traduce în latină Vigilantius („vigilent”). Grigore s-a născut într-o familie romană aristocrată bogată (patricieni), care avea legături strânse cu Biserica. Un străbun al lui Grigore a fost Felix al III-lea, papă nominalizat de regele got Theodoric cel Mare. Familia sa a avut şi locuit o vilă suburbană pe Colina Caelius din Roma. În zilele lui Grigore, clădirile antice erau în ruine întrucât erau deţinute de persoane particulare. Familia sa deţinea şi proprietăţi cu lucrători în jurul Romei şi în Sicilia, unde probabil Grigore şi părinţii săi - Gordian şi Silvia - s-au retras în perioada războiului de redobândire a Italiei, în care forţele adversare au fost conduse de generalul bizantin Belisarie şi regele goţilor, Totila.
Tatăl lui Grigore, Gordian, deţinea funcţia regionarius în Biserică . Mama lui Grigore, Silvia, avea în Sicilia o soră măritată, Patricia. Călugării de la Sf. Andrei, vechea vilă a papei, aveau imprimată înfăţişarea lui Grigore într-un portret, pe care l-a descris după 300 de ani, în secolul IX, Ioan Diaconul Romei. Grigore a avut un frate, al cărui nume şi soartă sunt necunoscute. Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cel mai învăţat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică şi retorică. Grigore ştia să scrie corect în latină, dar nu a învăţat să scrie în greacă. Învăţase autorii latini, ştiinţele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluenţă în cunoaşterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie pregătit pentru o carieră în serviciul public.

Cariera publică însă avea să se termine odată cu moartea tatălui său. Grigore a renunţat la înalta funcţie deţinută şi a intrat în viaţa monastică. Afinitatea pentru traiul monahal s-ar putea datora familiei sale, mama sa trăind ca o sfântă, iar surorile tatălui său erau călugăriţe. Astfel Grigore şi-a împărţit întreaga avere săracilor şi a ctitorit şapte mănăstiri, dintre care şase în Sicilia. A fost consilier al papei Pelagius al II-lea, când acesta i-a cerut ajutorul pentru a reuni episcopii din nordul Italiei cu Roma, aflaţi în schismă din cauza poziţiei luate de papa Vigiliu în privinţa condamnării „Celor Trei Capitole”. După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voinţa unanimă exprimată de cler, senat şi popor. Iniţial, Grigore s-a împotrivit şi a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit şi adus înapoi. Cu toate insistenţele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredinţat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.
Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creştinătatea răsăriteană îl cinsteşte sub numele de Grigorie Dialogul.
Sursa : http://ro.orthodoxwiki.org/