Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (sau Cretanul) este un canon de pocăinţă, compus în secolul al VII-lea care este cântat în timpul Postului Mare. El este format din patru părţi, fiecare împărţită în nouă ode ca orice canon obişnuit. Totuşi, sunt mici diferenţe între odele celor două compoziţii. În acest Canon sunt multe tropare. La refrenul "Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă" se face o metanie completă. În plus, unele ode au refrenuri adiţionale şi tropare ale autorului canonului, Sfântul Andrei din Creta, sau ale Sfintei Maria Egipteanca, unul din cele mai mari modele de pocăinţă din istoria creştină.

Canonul cel Mare se slujeşte în prima săptămână a Postului Mare. La Pavecerniţa Mare de luni, marţi, miercuri şi joi, se citeşte câte o parte din Canon după Doxologia Mică (în practica greacă) sau după Psalmul 69 (în practica rusă). În miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare, Viaţa Sfintei Maria Egipteanca este citită împreună cu întreg Canonul cel Mare la Utrenie. Această practică a fost introdusă încă din timpul vieţii Sfântului Andrei, care este, de asemenea, şi autorul hagiografiei Sfintei Maria Egipteanca. O trăsătură distinctivă de bază a Canonului cel Mare este utilizarea deosebit de frecventă a imaginilor şi subiectelor din Vechiul şi Noul Testament. Pe măsură ce Canonul merge înainte, comunitatea întâlneşte multe exemple de păcate şi pocăinţă. Sfânta Scriptură (şi astfel Canonul) vorbeşte despre unele persoane pozitiv şi despre altele negativ—se aşteaptă ca penitenţii să imite exemplele pozitive de sfinţenie şi pocăinţă şi să evite exemplele negative de păcat, natură căzută şi mândrie. Cu toate acestea, unul din cele mai notabile aspecte ale Canonului este că portretizează figurile biblice într-o formă foarte personală pentru fiecare penitent: Canonul este scris în aşa manieră că fiecare credincios se poate identifica singur cu multe personaje şi evenimente din Biblie.

Canonul poate fi cel mai bine descris ca o plangere de pocainta care ne vorbeste despre proportiile si adancimea pacatului, tulburand sufletul cu jale, cainta si nadejde. Cu o maiestrie unica, Sfantul Andrei impleteste marile teme biblice – Adam si Eva, Raiul si caderea in pacat, Noe si Potopul, David, Pamantul fagaduintei si, in cele din urma, Hristos si Biserica – cu marturisirea pacatului si cu pocainta. Evenimentele istoriei sfinte sunt dezvaluite ca evenimente ale vietii omului, faptele lui Dumnezeu din trecut ca fapte indreptate spre om si mantuirea omului, tragedia pacatului si a tradarii ca drama personala. Viata omului ii este prezentata ca o parte a luptei marete si atotcuprinzatoare dintre Dumnezeu si puterile intunericului care s-au razvratit impotriva Lui.

Rolul si scopul Canonului cel Mare este sa descopere pacatul si, astfel, sa conduca spre pocainta; sa descopere pacatul nu prin definitii si insiruiri ale faptelor oamenilor ci printr-o adanca meditatie asupra maretei istorii biblice, care este, cu adevarat, o istorie a pacatului, a pocaintei si a iertarii :“De unde voi incepe a plange faptele vietii mele ticaloase? Ce incepere voi pune, Hristoase, tanguirii acesteia de acum?“

Pentru a fi ascultat cum se cuvine, Canonul cel Mare presupune, desigur, cunoasterea Sfintei Scripturi si priceperea de a patrunde intelesurile Canonului. Sfantul Andrei Criteanul, culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă zdrobită şi cu potrivită luare-aminte.

"Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Întrecând eu uciderea lui Cain, de voie m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele viclene. Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană. Precum Cain aşa şi noi, ticăloase suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am osândit împreună. Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o, Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc. Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte mi-au pus mie asupră-mi gândurile cele ucigătoare. De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti Iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel risipitor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc."