Creştinismul ortodox are cu siguranţă o învăţătură foarte clară a vieţii de după moarte, începând chiar din clipa morţii. Această învăţătură este cuprinsă în Sfânta Scriptură (interpretată în întregul context al învăţăturii creştine), în scrierile Sfinţilor Părinţi şi (mai ales despre experienţele obişnuite ale sufletului după moarte) în multe Vieţi ale sfinţilor şi antologii ale experienţelor personale de acest fel. De exemplu, întreaga carte a patra a Dialogurilor Sfântului Grigorie cel Mare, papă al Romei (604), este dedicată acestui subiect. Creştinismul ortodox dispune de o literatură foarte
bogată, cu ajutorul căreia este posibilă înţelegerea noilor experienţe ale "vieţii de dincolo de moarte" şi evaluarea lor în lumina întregii învăţături creştine a vieţii după moarte.
Pentru foarte scurtă vreme, sufletul rămâne în starea lui de singurătate de după moarte de la început. Exista câteva cazuri de oameni care, chiar înainte de a muri, au văzut dintr-odată rude şi prieteni deja morţi.Pentru un creştin ortodox, nu este nimic uimitor în acestea; ştim că moartea este doar o trecere
către o altă formă de existenţă, şi suntem obişnuiţi cu multe arătări şi vedenii care se arată muribunzilor, atât sfinţilor cât şi păcătoşilor obişnuiţi. Sf. Grigorie cel Mare, în relatarea multora dintre aceste experienţe, în Dialogurile sale, lămureşte acest fenomen al întâlnirii cu alţii: "Se întâmplă adesea ca un suflet care este în pragul morţii, să recunoască pe cei cu care urmează să împartă aceeaşi existenţă veşnică, pentru aceeaşi pedeapsă sau răsplată ca a lui" (Dialoguri , IV, 36). Şi mai ales, cu privire la cei care au dus o viaţă curată, Sf. Grigorie observa că "se întâmplă adesea ca sfinţii raiului să se arate celor curaţi în clipa morţii, pentru a-i încuraja.Şi având în mintea lor vedenia sălăşluitorilor raiului care-i vor însoţi, ei mor fără să aibă vreun simţământ de frică ori de chinuri ale morţii"(Dialoguri , IV, 12). El dă exemple de îngeri, mucenici, pe Apostolul Petru, pe Maica Domnului şi pe Însuşi Hristos, care S-au arătat înaintea celor ce mor (IV, 13-18). Sfinţii Părinţi ai vremurilor mai recente, cum ar fi Stareţul Ambrozie de la Optina, ne învaţă că fiinţele chemate în şedinţele spiritiste, sunt mai degrabă draci decât duhuri ale morţilor (Simon A. Blackmore, S. J., Spiritism: fapte şi înşelări)

Majoritatea oamenilor descriu o arătare de lumină, care îşi sporeşte strălucirea cu repeziciune; şi cu toţii o simt ca pe o fiinţă personală, plină de căldură şi iubire, Unii o numesc "Hristos", alţii o numesc un "înger"; toţi par să socotească că ea este o fiinţă trimisă de undeva ca să-i călăuzească. Aproape întotdeauna, această fiinţă începe să vorbească cu noul răposat (mai degrabă printr-un fel de schimb de gânduri, decât prin cuvinte rostite); ea le "spune" întotdeauna acelaşi lucru, care este tâlcuit de către cei ce au trecut prin această experienţă, astfel: "Eşti pregătit să mori?" sau "Ce ai făcut cuviaţa ta ca să-mi poţi arăta?"
Cunoastem din cuvintele lui Hristos că sufletul este întâmpinat de îngeri la moarte. "Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam "(Luca 16, 22).Despre chipul în care se arată îngerii, cunoaştem de asemenea din Evanghelie: Un înger al Domnului (a cărui înfăţişare) era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în veşminte strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în alb (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, arătările îngerilor s-au petrecut întotdeauna sub aceleaşi chipuri de tineri strălucitori înveşmântaţi în alb . Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost de asemenea consecventă de-a lungul veacurilor, pictând doar astfel de tineri strălucitori (adesea cu aripi, care, de bună seamă, sunt o trăsătură simbolică, care de obicei nu se vede în apariţiile îngerilor).

Pentru a înţelege învăţătura ortodoxă a îngerilor şi a altor duhuri, trebuie mai întâi să nu luăm în seamă dihotomia modernă simplificată peste măsură, de "materie-duh"; adevărul este mult mai complex, şi în acelaşi timp atât de "simplu", că cei cărora le stă în putinţă să îl creadă, vor fi probabil socotiţi în mare măsură ca "neştiutori neabătuţi". Episcopul Ignatie scrie (sublinierile sunt făcute de către noi): "Când Dumnezeu deschide ochii (duhovniceşti ai) unui om, acela este în stare să vadă duhurile în chipul lor propriu " (pag. 216). "Când s-au arătat oamenilor, îngerii s-au ivit întotdeauna sub chipul oamenilor" (pag. 227). La fel, "din toate înfăţişările Scripturii este limpede, că sufletul omului are chipul unui om în trup, întocmai ca celelalte duhuri zidite" (pag. 233). El citează o mulţime de izvoare Patristice pentru a dovedi această socotinţă.Sf. Vasile cel Mare, în cartea sa despre Duhul Sfânt, spune că "firea puterilor cereşti este aceea a unui duh aerial - dacă se poate spune aşa - sau un foc nematerial ... Din această pricină, duhurile sunt mărginite în spaţiu, şi se fac văzute, arătându-se celor vrednici, în chipul propriilor lor trupuri".

La fel, Sf. Grigorie Teologul ne învaţă: "Luminile mai mici după Sf. Treime, care au o slavă împărătească, sunt îngerii nevăzuţi, strălucitori. Aceştia umblă slobozi în jurul marelui Tron, fiindcă ei sunt minţi, foc şi duhuri dumnezeieşti care au putinţa de a se mişca repede prin aer." (Predica 6, Despre fiinţele duhovniceşti , în Lucrările Sf. Grigorie Teologul, lb. rusă, Editura Soikin, St. Petersburg, vol. 2, pag. 29). Ingerii, în vreme ce sunt "duhuri" şi "flacără de foc" (Psalmi 103, 5; Evrei 1, 7) şi sălăşluiesc într-un loc unde legile pământeşti ale timpului şi spaţiului nu lucrează, sunt totuşi
mărginiţi în timp şi spaţiu, şi lucrează în asemenea chipuri "materiale" (dacă se poate spune aşa) încât unii Părinţi nu şovăie să vorbească despre "trupurile subţiri" ale îngerilor. "Îngerii sunt mărginiţi, pentru că atunci când se află în cer, ei nu sunt şi pe pământ, şi atunci când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ, ei nu rămân şi în cer. Oricum ei nu sunt mărginiţi de ziduri sau porţi sau zăvoare, pentru că sunt nemărginiţi. Spun că sunt nemărginiţi pentru că ei nu se arată întocmai aşa cum sunt. Îngerii se arată celor drepţi şi celor cărora Dumnezeu doreşte să li se arate. Dimpotrivă, ei se arată în chipuri felurite celor care îi pot vedea." (Arătarea cea adevărată a credinţei ortodoxe , II, 3, în Părinţi bisericeşti, New York, 1958, vol. 37, pag. 205-206).

Arhanghelul Rafail îl însoţea pe Tobie vreme de multe săptămâni, fără a fi vreodată bănuit că nu ar fi fost om. Totuşi, când Arhanghelul s-a descoperit singur în sfârşit, el a zis: În toate aceste zile eu am fost vizibil pentru tine, dar eu nu am mâncat, nici nu am băut, dar ţie numai ţi s-a părut că a fost aşa (Tobie 12, 19). Cei trei îngeri care s-au arătat lui Avraam, au lăsat de asemenea părerea că mâncau şi se credea că erau oameni (Facerea 18, 19).
In cartea lui Daniil, (Cap. 10), citim că şi în cea dintâi arătare uimitoare a lui, îngerul era ca un om, doar cu o oarecare strălucire (faţa sa ca înfăţişarea fulgerului, ochii lui ca torţi arzând, braţele şi picioarele lui ca nişte scânteieri de bronz lustruit ) care nu putea fi îndurată de ochi arătarea unui înger este aceeaşi ca şi arătarea unui om; dar pentru că "trupul" îngeresc nu este material, până şi simpla vedere a arătării de foc, strălucitoare, este de ajuns pentru a uimi pe oricare om viu. (Serafim Rose)