Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

Învatatura centrala a religiei crestine este, fara îndoiala, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea Sfantul Apostol Pavel spune: "Daca Hristos n-a înviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra"(1Cor. 15,14). Însusi Mantuitorul a aratat de multe ori ca trebuie sa fie rastignit si a treia zi sa învieze (Mt. 16,21; Mc. 10,34; Lc.9,22).Mantuirea adusa lumii nu se putea îndeplini fara moartea si învierea din morti a Domnului Iisus Hristos.. Învierea a confirmat ca ultim act divinitatea Mantuitorului. Moartea Sa n-ar fi fost îndeajuns (pentru a-l mantui pe om), daca n-ar fi fost completata prin înviere. Fara înviere, toate tainele n-ar fi avut nici o semnificatie. De aceea Sfintii Apostoli au pus baza predicii lor pe înviere, care este si dogma fundamentala a credintei crestine.Izvoarele în care s-a pastrat acest eveniment, al Învierii, sînt Evangheliile canonice, declarate autentice de Sinoade si de Parintii Bisericii.

Învierea Mantuitorului si straja de la mormant
"Si iata s-a facut cutremur mare, ca îngerul Domnului, coborînd din cer si venind a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si înfatisarea lui era ca fulgerul si îmbracamintea lui era ca zapada" (Mt. 28,2-3).
Evenimentele ce s-au petrecut la mormantul Mantuitorului, pana la venira femeilor-mironisite le descrie doar Matei. Pe cînd acestea se îndreptau spre mormant, survenise un mare eveniment. Domnul înviase din morti, dupa care urmase un mare cutremur de pamant si aparitia unui înger care a pravalit piatra de la usa mormantului. Îndepartarea pietrei de catre înger s-a efectuat spre a da posibilitate femeilor si tuturor celorlalti sa constate mormantul gol. Îngerul a aparut si pentru înfricosarea ostenilor, care cu aceasta ocazie au plecat de la mormant.
În timpul aflarii Mîntuitorului în mormant cu trupul, sufletul Sau îndumnezeit, unit cu divinitatea Sa, s-a coborînt la iad, conform învataturii Sfintei Scripturi (1Pt.. 3,18-19; 4,6; Rom.10,7) si a Sfintei Traditii spre a vesti tuturor celor drepti si necredinciosi biruinta asupra mortii si a diavolului, si a eliberarii din robia iadului pe cei care au nadajduit în Învierea Sa, adica pe dreptii Vechiului Testament.
Dupa ce a avut loc bunavestirea la cei dedesubt si scoaterea celor vrednici de acolo, Mantuitorul Hristos a înviat, trecînd prin piatra, asemenea cum a intrat prin usile încuiate la ucenici si dupa cum s-a nascut din Sfînta Fecioara Maria, pastrand pecetile fecioriei. Exegetii si-au pus întrebarea: la ce ora a înviat Domnul? Si deoarece Sfanta Scriptura nu precizeaza nimic despre acest lucru, s-a ajuns la aparitia a diferite pareri. Unii au sustinut ca acest eveniment s-a petrecut la începutul noptii, altii la miezul noptii deoarece cei din vechime pana atunci posteau, iar altii avînd o parere mai plauzibila, înainte de pogorarea îngerilor si a cutremurului, adica cu cîteva ore înainte de rasaritul soarelui.
O alta întrebare care s-a pus în discutie a fost în privinta timpului cat s-a aflat Mantuitorul în mormant. Caci cum sustinea si Domnul Însusi: "ca precum a fost Iona în pantecele chitului trei zile si trei nopti asa va fi si Fiul Omului în inima pamantului trei zile si trei nopti" (Mt.12,40). Dar daca socotim timpul aflarii Domnului în mormant, descris în cele patru Evanghelii, atunci vedem ca El n-a stat acolo nici macar 48 de ore. La aceasta fericitul Teofilact precizeaza urmatoarele: "În al saselea ceas al vinerii a fost rastignit; de la aceasta pana la al noualea ceas a fost întuneric, rastimp pe care noapte sa-l socotesti, iar de la al noualea ceas a fost lumina; aceasta este zi, deci o zi si o noapte. Iarasi o noapte de vineri si ziua sambetei, a doua zi si a doua noapte. Iar noaptea de sambata si cand se lumina de ziua, caci de la luminarea de zi toata ziua se numara, iata a treia noapte si a treia zi. Însa si altfel poti socoti trei zile: vineri si-a dat Domnul duhul, aceasta este o zi; sambata a fost înmormantat, aceasta este a doua zi. Iar duminica, cînd se lumina de ziua, a înviat, aceasta este a treia zi, si iata cele trei zile".

Primele persoane la mormant si constatarea mormantului
Primele persoane care au venit la mormant au fost femeile "care venisera cu El din Galileea", (ele au intrat în istorie cu numele de femeile-mironosite).
"Si ziceau între ele cine ne va pravali noua piatra de pe usa mormantului. Dar, ridicîndu-si ochii au vazut piatra rasturnata; caci era foarte mare" (Mc.16,3-4). Ele nu stiau ca la mormant fusese pusa straja.
Din grupul de femei care se îndreptase spre mormant "înca întuneric fiind" (Ioan 20,1), Maria Magdalena, din dorinta ferbinte de a vedea locul de odihna al Mantuitorului, se detaseaza cu mult de grup, ajunge la mormant, de unde straja plecase, ca si îngerul, si observa piatra ridicata si mormantul gol. Evanghelistul Ioan, ca martor personal, în Evanghelia sa, nu se ocupa de grup, ci numai de Maria Magdalena pentru rolul sau ce avea sa-l joace printre martorii învierii. De aceea el spune ca Maria Magdalena în ziua întai a saptamanii (duminica) a venit singura la mormant (Ioan 20, 1), dar adauga mai tarziu: "noi nu stim unde L-au pus" (pe Domnul. Deci erau mai multe).
Maria Magdalena precizand ca mormantul este gol "a alergat si a venit la Simon Petru si la celalalt ucenic pe care-l iubea Iisus si le-a zis: "Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Dupa plecarea acesteia, nu dupa mult timp, au ajuns la mormant si celelalte mironosite care "intrand în mormant, nu au gasit trupul Domnului Iisus" (Lc. 24, 3). "Si fiind înca nedumerite de aceasta, iata doi barbati au stat înaintea lor în vesminte stralucitoare" (Lc.24,4). La Evanghelistul Marcu (16, 5) se spune ca era "un tanar sezand în partea dreapta", adica la capatul banchetei unde fusese capul Mantuitorului. Nu este o contrazicere între cei doi evanghelisti (Luca si Marcu), caci cel de al doilea semnaleaza numai pe acel înger care a vorbit femeilor. "Si înfricosandu-se ele si plecandu-si fetele la pamant, au zis aceia catre ele: De ce cautati pe Cel viu între cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat" (Lc. 24,5-6), "dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge în Galilei mai înainte de voi; acolo îl veti vedea dupa cum v-a spus" (Mc.16,7). Îngerul le însarcineaza pe mironisite sa le anunte ucenicilor evenimentul Învierii Domnului adaugandu-l si pe Petru, caci acesta cazuse din apostolat prin întreita sa lepadare.
La plecarea grupului de femei, survenise o alta întîmplare "Deci a iesit Petru si celalalt ucenic si veneau la mormant. Si cei doi alergau împreuna, dar celalalt ucenic, alergand înainte, mai repede decat Petru, a sosit cel dintai la mormant. Si, aplecandu-se, a vazut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit si Simon-Petru, urmand dupa el si a intrat în mormant si a vazut giulgiurile puse jos, iar mahrama care fusese pe capul Lui nu era pusa împreuna cu giulgiurile, ci înfasurata, la o parte într-un loc. Atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise întîi la mormant si a vazut si a crezut" (Ioan 20,3-8). Ce a crezut? Parintii bisericesti, orientali sînt de parerea ca el a crezut ca Domnul a înviat. "Ei au înteles dupa chipul cum giulgiurile si mahrama fusesera luate si strînse ca Iisus a înviat" (Sf. Chiril al Alexandriei). Acelasi lucru îl marturiseste si Sfantul Ioan Gura de Aur: "Ucenicii i-au crezut ca a înviat, caci aveau trei probe: piatra rasturnata, mormîntul gol si giulgiurile mortuare stranse aparte".