Moartea lui Hristos este o Jertfa si, inca o data de precizat, nunumai ca plata sau pedeapsa, ci Jertfa celui drept si liber de pacat. E Jertfa in autenticitatea ei absoluta, ca modalitate unica detranscendenta spre noul eon al Invierii. Intrucat moartea in esenta ei trebuie luata ca o jertfa suprema, ea se inscrie drept cel mai grav si incarcat de sens moment de limita, trecerea de la un mod de a fi la altul. Iar acest sens de limita priveste intr-un mod cu totul deosebit moartea lui Hristos . In Domnul moare nu o viata particulara, un ins obisnuit. Acum, in Creatie, in ritmul ei, intra Fiul lui Dumnezeu, autor al Creatiei. In El se jertfeste, moare o lume.

Iisus incheie pe Cruce cu cuvintele: "Savarsitu-s-a". E savarsita o opera si sfarsita o lume veche. E savarsita opera de restaurare a chipului cazut si care e oferit acum in jertfa pentru dobandirea unei noi vieti. Moartea Lui e limita unui vechi eon si inceputul unui nou eon. E sfarsitul zilei a saptea si inceputul celei de-a opta zi. El, prin care s-au facut veacurile (Evrei 1,2) poate pune capat celui vechi si inceput altuia. Coborarea la iad descopera si mai mult adancimea cosmica a Crucii si mortii Domnului. Fiul lui Dumnezeu imbratiseaza totul inclusiv iadul intrucat iubirea Lui nu poate lasa nici un gol. Asumarea infernului de catre Fiul lui Dumnezeu reprezinta epuizarea acestuia intr-un suflet divin. Imperiul raului se dizolva ca o derizorie picatura in abisul iubirii. Intunericul absentei se risipeste in prezenta totala a slavei.

"O, Cuvinte, iadul venit in intampinarea Ta a fost nimicit la vederea unui muritor plin de Dumnezeire, acoperit de rani si atotputernic". Ce e muritor, e inghitit de biruinta. Crucea taie acest continuu orizontal inert si strivitor,printr-o noua Revelatie. Timpul ciclic, timpul repetitie, simbolizat de imaginea sarpelui care-si musca propriul trup, e intretaiat de timpul Cruce, timp care inainteaza prin transfigurare,intr-o noua slava a fapturii noastre. In agonia, in suferinta lui Hristos - nedreptate esentiala - se descopera dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, si Cel inviat domneste in slava pentru eternitate.

Intr-adevar in Hristos se intampla "ceva" cu moartea, ceva cu totul neobisnuit; ceva care nu apartine acestei lumi. Nu apartine ritmului naturii moarte-reinviere. Ceva cu totul nou, care inseamna simplu : moartea mortii, anularea ei definitiva in existenta primului nascut din morti Hristos, deci anularea tragicului. Pe scena spirituala a lumii, se va desfasura un alt "mister". Sfantul Ioan Damaschin va canta atat de triumfator in canonul Pastelui :"Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si inceputul unei alte vieti vesnice". Prin Cruce a venit bucurie la toata lumea. De aceea triumful vietii in Hristos nu e reinviere, ci Inviere. Nu e simplu, revenirea "timpului pierdut", ci transcendenta. Hristos nu revine la o viata muritoare,la suferintele ei actuale pentru a relua "pelerinajul unei vechi conditii". Nu e reintoarcere, ci trecere dincolo de moarte, e Paste. Aceasta e distinctia radicala intre vechiul concept de re-inviere si Invierea lui Hristos. Distinctie pe care o defineste cuvantul Paste. Misterele arhaice vorbeau de Inviere; Biblia descopera Taina Pastelui.

Pastele exprima in fondul ei ultim conditia fapturii, de trecere, de transcendenta; trecere de la nefiinta la fiinta in Creatie, de la robie la libertate in istoria lui Israel; de la intunericul patimii la lumina Adevarului in pocainta si in sfarsit, de la moarte la Inviere cu Hristos. Pastele, impreuna cu intruparea din care decurge, exprima esenta si unicitatea Revelatiei crestine.

Invierea Fiului lui Dumnezeu facut om ne reveleaza ca "trecerea, Pastele, e o vocatie". Invierea nu e o faza ulterioara a desfasurarii vietii ca si cum dupa moarte, una din posibilitatile interne ale acestei vieti ar lua consistenta, ci ea e raspunsul la un apel care vine din suveranitatea lui Dumezeu. E Rzascumparare si inoire totodata. Moartea si Invierea lui Hristos alcatuiesc in existenta "un tot", o unitate disociata; se cheama una pe alta, pentru ca e implicata una in cealalta si impreuna savarsesc opera Rascumpararii.

Galateni 4,4 :"Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea."

Evrei 9, 12 : " El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare."

1Timotei 2, 4 : "Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său"

Constantin Galeriu