Ascetismul a existat de cand exista Religia, iar monahismul este un rod firesc al Evangheliei. Insusi Mantuitorul a spus :" Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă." (Matei 19,12). Iar Sfantul Apostol Pavel le spune corintenilor :"Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă." (1Cor 7, 7-9). Si in alt loc :"Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii." 1Cor 7, 32-38

Acest punct de vedere evanghelic asupra fecioriei era natural sa gaseasca imitatori: de aceea inca din timpul apostolic vaduvele s-au bucurat de ajutor material din partea Bisericii. Spre sfarsitul secolului I chiar se accentuase miscarea rigorista encratista, in care prima cerinta pentru toata lumea era renuntarea la casatorie. Biserica nu a aprobat asemenea idei, ci a respectat numai dorinta celor ce doreau sa fie desavarsiti, implinind cele 3 sfaturi evanghelice : fecioria, saracia de buna voie si supunerea neconditionata; sfaturi cuprinse in cuvintele Mantuitorului :" Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi."(Matei 19, 21) Incă de timpuriu au existat probabil persoane care și-au trăit viața în izolare - eremiți -, după exemplul celor patruzeci de zile petrecute de Hristos în deșert.

Monahismul nu s-a departat de Biserica, ci din contra a devenit centrul vietii religioase. Ce a facut el pentru progresul crestinismului, marturiseste istoria Sinoadelor si a misiunilor de crestinare a paganilor.
Porunca data de Dumnezeu :"Cresteti si va inmultiti" a fost data inainte de cadere; intervenind pacatul si lucrarea diavolului intetindu-se in lume, omului ii trebuiau mijloace de lupta si in toate timpurile aceste mijloace, - in total sau in parte - au fost : retragerea de lume, saracia, postul si rugaciunea (cum procedau Ilie sau Ioan Botezatorul)." Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică." Insusi Mantuitorul spune :"Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post." (Matei 17,21).

Asadar monahismul in crestinism este o exceptie, nu este o regula generala pentru toti si nu are de ce sa fie periculos pentru societate ci este este vechea practică a creștinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup și suflet unei vieți conforme cu Evanghelia, urmărind unirea cu Iisus Hristos. Adevăratul model al monahismului creștin, de obște sau pustnicesc,este Iisus Hristos:
"Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. (Filipeni 2,5-8). În plus, și Biserica primară era un model pentru viața monahală. Primii creștini trăiau în comun, împărțind tot ce aveau, după cum se arată în Faptele Apostolilor.

Cat priveste originea lui, aceasta nu poate fi decat crestina, insa doar organizarea vietii monastice a trebuit sa se faca cu timpul din pricina persecutiilor care au intarziat dezvoltarea intregii vieti crestine. Desi Ortodoxia îl consideră și pe Sfântul Vasile cel Mare ca fondator al regulilor monahale, urmând și exemplul Părinților Deșertului, cu mult inainte de organizarea vietii monastice de catre Sfantul Vasile cel Mare, existau adunari de fecioare. Sfantul Antonie cel Mare (anul 356), retragandu-se in pustie a dus pe sora sa, in anul 270 intr-o asemenea casa, unde se explica Sfanta Scriptura si se cantau imne religioase. Modelele feminine ale monahismului sunt Maica Domnului și cele patru fecioare, fiicele Sfântului Diacon Filip (din cei șapte) : "Iar noi, sfârşind călătoria noastră pe apă, de la Tir am venit la Ptolemaida şi, îmbrăţişând pe fraţi, am rămas la ei o zi. Iar a doua zi, ieşind, am venit la Cezareea. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei şapte (diaconi), am rămas la el. Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau." (Fapte 21,7-9)

Retragerile in pustia Egiptului au facut inceputul monahismului in forma lui actuala; de aici a fost transplantat in Palestina, in anul 306 de un discipol al sfantului Antonie, Ilarion; Siria, Mesopotamia si Asia Mica avand locuri asemenatoare celor care aminteau viata sfantului Ioan Botezatorul si a sfantului Ilie Tesviteanul, s-au populat de asemenea cu monahi. Întemeierea monahismului creștin s-a făcut în deșert, în Egiptul secolului al IV-lea, ca un alt mod de a trăi mucenicia : mulți dintre cei care doreau să păstreze intensitatea vieții duhovnicești a creștinismului primelor secole au fugit în deșert pentru a-și petrece viața în post și rugăciune, eliberați de influența și tulburarea lumii exterioare.

In fata unor asemenea adevaruri istorice cad obiectiunile rationalistilor precum si ipotezele lor asupra originii pagane a monahismului. Se va intelege de ce sinodul al VI-lea ecumenic din anul 692 a stabilit ca arhiereii, sefii Bisericii lui Hristos sa fie recrutati numai dintre aceia care au putut sa ajunga la desavarsirea unei vieti angelice : "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi."(Matei 19,21)
Este drept ca sfantul apostol Pavel scrie ucenicului Timotei, ca episcopul sa fie barbatul unei singure femei, insa tot el lauda fecioria dand exemplul intregii lui vieti; celibatul episcopilor nu contrazice sfaturile apostolului Pavel, cum nici felul sau de viata nu a contrazis ce a scris in acele timpuri, cand nu se prescria acest celibatul.

În zilele noastre, monahismul rămâne o parte importantă, esențială a credinței creștin-ortodoxe, iar marile centre monastice precum Muntele Athos și Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai cunosc astăzi o renaștere, atât din punctul de vedere al numărului de monahi care vin aici, cât și al vieții duhovnicești.