Giulgiul din Torino, prezentat în public pentru prima dată în ultimii zece ani

Giulgiul din Torino, o pânză din in care ar fi acoperit corpul lui Iisus după crucificare, în momentul depunerii acestuia în mormânt, este în mod excepţional prezentat în public - pentru prima dată în ultimii zece ani -, de sâmbătă şi până pe 23 mai, la catedrala din Piemont, Italia.

Peste două milioane de persoane sunt aşteptate să viziteze, până pe 23 mai, capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino (nordul Italiei), unde este expusă această controversată relicvă creştină.

Bariere au fost instalate pe o zonă largă în jurul catedralei, pentru a stăpâni masa de vizitatori, iar 4.000 de voluntari au fost mobilizaţi pentru a se ocupa de eventuale incidente produse de aglomeraţie.

Giulgiul din Torino, o bucată de pânză din in cu dimensiuni de 4,36 m x 1,10 m, pe care, conform credinţelor creştine, s-ar afla amprenta corpului lui Iisus şi în special chipul acestuia, a fost descoperit la mijlocul secolului al XIV-lea în biserica de la Notre-Dame din Lirey, în apropiere de Troyes (Franţa).

Pe giulgiul din Torino se află imprimată imaginea corpului unui om ce prezintă semne de agresiune fizică şi, în special, de crucificare. Mulţi dintre credincioşii creştini îl consideră o relicvă şi anume giulgiul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare.

Ţesătura este obiectul unor aprige controverse între oamenii de ştiinţă care cred în autenticitatea sa şi cei care se îndoiesc de acest lucru. Istoricii, bazându-se pe o datare cu carbon 14, realizată în 1988, au stabilit că Giulgiul datează din Evul Mediu, între anii 1260 şi 1390, însă această analiză este şi ea obiectul unor controverse.

În 2005, revista franceză Science et Vie a reuşit să obţină un "autentic fals" giulgiu cu ajutorul unor tehnici existente în Evul Mediu.

Unii specialişti susţin că Giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci, respectiv rezultatul unui experiment fotografic.

Relicva continuă să fascineze credincioşii. Preşedintele Comisiei pentru Sfântul Giulgiu a Arhiepiscopiei din Torino, Giuseppe Ghiberti, nu a ezitat, de altfel, să-l califice drept "instrument de evanghelizare".

Vaticanul nu s-a pronunţat niciodată asupra autenticităţii Giulgiului, chiar dacă Papa Benedict al XVI-lea va vizita relicva, pe 2 mai. Anunţând, în iunie 2008, această nouă expunere a Giulgiului din Torino, Papa a declarat că aceasta este "o ocazie potrivită de a contempla acest chip misterios care vorbeşte în tăcere inimilor oamenilor, invitându-i să recunoască în el chipul lui Dumnezeu".

Giulgiul din Torino a mai fost expus în 2000. Papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca acesta să fie prezentat pentru a fi venerat de credincioşi, la Torino, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, organizată în acel an la Roma.

Sursa : mediafax.ro


Autor: Admin