Dintru inceput, Dumnezeu l-a creat liber pe om. Omul putea sa accepte sau sa respinga iubirea divina. El avea posibilitatea de a folosi libertatea fie bine, fie rau. Porunca prin care Dumnezeu ii interzicea omului sa manance din pomul cunoasterii binelui si a raului, sadit in mijlocul paradisului, conferea acestuia posibilitatea de a alege intre bine si rau. Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, cunoasterea binelui este ascultarea, iar cunoasterea raului este neascultarea.
Pazirea poruncii sau ascultarea iar fi ajutat pe primii oameni sa-si exercite si sa-si consolideze folosirea libertatii in bine; sa-si orienteze permanent libertatea lor spre Dumnezeu si sa-si identifice vointa lor cu vointa Creatorului. In acest mod ar fi dobandit unirea lor cu Dumnezeu, adica indumnezeirea. Ei ar fi putut sa manance din pomul vietii, adica sa devina nemuritori in har. Libertatea era darul divin. Insa omul trebuia sa o pastreze, sa o dezvolte prin colaborarea lui cu Dumnezeu. Pentru acest motiv, Dumnezeu i-a dat omului aceasta porunca. Un vechi hermeneut al Sfintei Scripturi zice ca Dumnezeu a dat omului trei feluri de pomi. Pomii comuni pentru ca sa-i asigure omului viata. Pomul cunoasterii binelui si a raului pentru ca sa-l asigure pe om ca traieste bine. Si pomul vietii pentru ca sa-l asigure ca traieste vesnic. De asemenea, a dat omului libertatea de a decide - prin practicarea ascultarii si a iubirii - daca scopul vietii lui este viata vesnica, adica viata divina. Aceste daruri ar fi fost primite de om in mai multe etape si treptat, de la cele mai de jos la cele mai de sus, si in mod proportional cu dorinta lui proprie de a colabora cu Dumnezeu. Insa neascultarea protoparintilor a anulat posibilitatea omului de a participa la darurile cele mai inalte ale lui Dumnezeu. Omul s-a exilat in pustiul necomuniunii cu Dumnezeu. Sufletul omului nu se mai hranea din Dumnezeu. El cauta sa supravietuiasca din bunatatile materiale intr-un mod supus patimii si purtator de moarte.
Inlocuirea vietii teocentrice cu viata egocentrica a stricat ordinea creatiei. Omul a schimbat centrul lumii. In urma caderii omului in pacat a urmat dezintegrarea si dezorganizarea lumii si a functiilor vietii. Mintea s-a intunecat. Vointa s-a imbolnavit. Inima a devenit patimitoare. In acest mod, chipul omului s-a innegrit cu consecinta ultima: moartea. Neascultarea nu i-a condus la indumnezeire -asa cum au crezut protoparintii care au fost inselati de diavolul -, ci la moartea omului.
Antropologia ortodoxa analizeaza drama neascultarii si a caderii si a exilarii omului din imparatia iubirii lui Dumnezeu. Primul Adam impreuna cu Eva au adus in lume neascultarea si moartea pentru ca au folosit rau darul libertatii. Ei au transmis neamului omenesc pacatul stramosesc ca stare de pacatosenie a firii umane, de egoism si de apostazie fata de Dumnezeu. Potrivit Sfantului Chiril al Alexandriei, "prin neascultarea lui Adam, a celui dintai om, firea umana a fost supusa pacatului. Astfel, cei multi au devenit pacatosi - nu pentru ca ar fi pacatuit impreuna cu Adam, fapt care nu s-a intamplat niciodata -, ci pentru ca erau cuprinsi in firea aceluia".
Bineinteles ca nu au lipsit oamenii drepti care au folosit bine libertatea lor: s-au orientat spre Dumnezeu, fara sa poata dobandi indumnezeirea. Firea umana s-a imbolnavit pana la moarte. Ea nu a mai putut sa se insanatoseasca si sa se indumnezeiasca. Oamenii drepti au constituit ramurile unui copac binecuvantat. Cea mai frumoasa si ultima ramura a acestui arbore a fost Prea Curata Fecioara Maria. Ea a inflorit ca o floare care a inmiresmat intreaga lume prin Domnul nostru Iisus Hristos - "toiag din radacina lui lesei si floare dintr-insa ai odraslit Hristoase". Fecioara a facut ascultare desavarsita de Dumnezeu. Ea si-a dat toata libertatea lui Dumnezeu ca o ofranda desavarsita a iubirii si a increderii in El: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa Cuvantul Tau!" (Luca I, 38). In acest mod a indreptat neascultarea stramoasei sale Eva. in paradis, Eva a spus "Nu" iubirii lui Dumnezeu si Vointei Lui cu privire la indumnezeirea omului. In Noul Legamant, Fecioara spune prima "Da" lui Dumnezeu. Aceasta a asteptat Domnul Cel Milostiv ca, prin libertate, omul sa fie de acord cu Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa Se intrupeze si sa invieze pe Adam cu tot neamul omenesc.

Iisus Hristos, Noul Adam, indreapta neascultarea primului Adam cu o ascultare desavarsita fata de Vointa Parintelui Ceresc. "Parintele Meu, daca este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta. Nu precum voiesc, ci precum voiesti Tu" (Mt. 26,39). Astfel, Hristos "S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe Cruce"(Fp. II, 8). Sfintii Parinti spun ca ascultarea este Viata. Neascultarea este moarte. Iar Sfantul Talasie Libianul precizeaza ca "asa cum Adam a incalcat porunca si a agonisit moartea, la fel Mantuitorul, prin ascultare, a invins moartea" (Sf.Talasie Libianul, Despre dragoste, infranare si petrecerea cea dupa minte catre Pavel prezbiterul).
Acum incepe un nou neam cu un nou prototip al umanitatii. Scopul acestui nou neam este oferirea libertatii lui Dumnezeu, prin ascultare. Ascultarea nu se face din constrangere si obligatie, ci din iubire. Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? (Rom. 8,35)
Toate cele relatate le sufera Apostolul pentru ca sa nu se desparta de dragostea lui Hristos. Aceasta arata ca continutul ascultarii este iubirea. In aceasta noua stare de har, copiii ascultarii si ai iubirii ajung la limitele libertatii adevarate si la eliberarea de egoism, de patimi, de teama, de diavol si de moarte. Dupa asceza multa a ascultarii, Sfantul Antonie a ajuns la nepatimire desavarsita, la iubire si la libertate. "Eu nu ma mai tem de Dumnezeu si il iubesc pe El. Caci iubirea alunga teama". Continutul libertatii adevarate este iubirea.
In aceasta stare fericita ajunge crestinul dupa multa constrangere si nevointa de buna voie, pentru ca vointa lui egoista ajunge sa se supuna vointei sfinte a lui Dumnezeu. Asa cum Domnul zice in Evanghelie: "imparatia lui Dumnezeu se ia cu forta si cei ce se silesc pun mana pe ea" (Mt. 11, 12). Experienta sfintilor se rezuma in sintagma: "Da sange si ia Duh". Omul se curata de patimi prin sangele inimii care se varsa. Atunci poate sa primeasca harul Duhului Sfant: "Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Cor. 3,17).
Crestinul care lupta constientizeaza ca libertatea este ca sa traiasca in Dumnezeu si Dumnezeu in El. De aceea pentru cel necredincios libertatea consta in egoism: Eu sunt liber cand fac ceea ce vreau. Pentru crestin, libertatea consta in iubire si in Dumnezeu: Sunt liber cand fac ceea ce vrea Dumnezeu. La fel cum spune si Sfantul Simeon: "Si mai bine este atunci cand liberul arbitru si vointa lucreaza si omul vrea de bunavoie sa faca voia Creatorului" (Epistola catre Lavriotie). Libertatea este har (harisma). Lupta credinciosului se da pentru ca sa se ofere lui Dumnezeu, sa conlucreze cu El, sa-L primeasca si sa nu respinga harul divin.
Libertatea se realizeaza prin ascultare. Libertatea exprimata prin ascultare constituie un paradox sau o antinomie. Este o antinomie pentru ca are la baza Taina Sfintei Treimi. Atat libertatea, cat si ascultarea sunt reale pentru ca reprezinta un adevar antinomic. Ele ne conduc la o alta stare, la viata vesnica. Daca acestea nu ar fi antinomice, ne-ar lasa in starea proprie firii noastre din viata aceasta: "Daca mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni si va afla un alt veac nou si va cugeta la cele noi si nestricaciose" (Sfantul Isaia Pustnicul).