,, Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare” ;Ioan 16:13

Duhul Sfânt s-a coborât ca sa ocupe locul Domnului Isus, având menirea de a călăuzi Biserica Lui Dumnezeu sau Mireasa lui Hristos până o va prezenta in fata Mirelui ei , “fără pată, sbârcitură sau altceva de felul acesta.
Lucrarea Duhului Sfânt se ramnifică in doua părţi:
- in prima parte, Duhul Sfant in unire cu Cuvantul Lui Dumnezeu lucrează la naşterea din nou a celor ce se întorc la Dumnezeu (Ioan 3.5; 1Petru 1.23) Aceasta este o lucrare lăuntrica care se manifestă in afară printr-o viaţă trăită in neprihănire, dupa voia Lui Dumnezeu.(Efes.4.22-24)
a doua mare lucrare a Duhului Sfânt este botezul sau îmbracarea omului născut din nou cu putere spre a activa în lucrarea lui Dumnezeu. Despre acest botez a vorbit atât Ioan Botezătorul (Mat.3.11) cât si Domnul, Isus (Fapte.1.4-5), precum şi apostolii săi (Fapte 11.16)
Cu ocazia marelui praznic evreesc al Cincizecimii, atunci cănd la Ierusalim erau adunaţi iudei din toate neamurile care sunt sub cer, Duhul Sfânt s-a pogorât , dar nu la templu, unde era adunată această mare mulţime, ci El a umplut toată casa unde era adunată cele 120 de suflete care Il asteptau cu un cuget, în rugăciuni stăruitoare, pogorârea lui fiind insoţită de un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic care se cobora din cer, a pus în uimire pe cei ce se aflau la Templu si ei au alergat să vadă ce s-a întâmplat. Si când colo au dat peste acei galileeni care toti s-au umplut de Duhul Sfânt si au început să vorbească în alte limbi , după cum le da duhul să vorbească. (Fapte2.4)
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că în ziua Cincizecimii, primitorii Duhului Sfânt, au vorbit în alte limbi, după cum le da Duhul Sfânt să vorbească, iar în 1 Corinteni14:14 Pavel scrie : “Fiindca, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.” De aici înţelegem că darul vorbirii in alte limbi primit la botezul cu Duhul Sfânt, intră în posesia persoanei care Il primeşte şi aceasta Il poate întrebuinţa când voieşte. Cu privire la folosirea acestui dar Apostolul Pavel dă îndrumări despre care spune că sunt “o poruncă a Domnului”, şi el zice: “Dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să-l tălmăcească, să tacă în Biserică şi să îşi vorbească numai lui insuşi şi lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 14:27.28) Aceste daruri primite prin rugaciune, v.13 erau nişte daruri permanente, ele nu erau date numai pentru câteva minute sau zile. Apostolul Pavel scrie că el practica darul de a vorbi în Bisrrică, fiind că în ea voia să vorbească cuvinte înţelese ca să înveţe şi pe alţii.
Pentru că unii credincioşi din Corint au folosit darurile duhovniceşti într-un chip dezordonat, apostolul Pavel a primit porunca din partea Domnului să reglementeze, în mijlocul acestor credincioşi darurile de proorocie, vorbire în alte limbi şi tălmăcire; şi acesta, modul lui de întrbuinţare poate să se deosebească de acela pe care îl voieşte Dumnezeu. Totul atârnă de raporturile ce există între duhul omului şi Duhul Sfânt. După primirea botezului cu Duhul Sfânt Satan caută toate mijloacele ca să scoată duhul omului de sub ascultarea lui Dumnezeu. Şi acele duhuri ale oamenilor botezaţi cu Duhul Sfânt care se lasă atrase şi momite de el devin necredincioase, (Ps.78:8) viclene, (Ps.32:2) întinate, (2 Corinteni 7:1) împietrite din mândrie (Daniel 5:20), etc. Astfel de duhuri trec peste voinţa lui Dumnezeu, nu le convine regula arătata de Sfânta Scriptură, şi folosesc darurile în mod dezordonat, lipsit de bună cuviinţă şi rânduială şi adeseori ca un paravan în dosul căruia să-şi ascundă faptele lor rele. Şi dintre aceştia apar dezbinătorii, învăţătorii şi proorocii mincinoşi, care prin lucrarea lor fac să fie vorbită de rău calea adevărului şi lucrarea Duhului Sfânt (1 Corinteni 14:23). Domnul însă le va plăti după faptele lor (Matei 7:22,23).

Lucrarea Duhului Sfânt din ziua Cincizecimei, a fost făgăduită creştinilor din toate timpurile, însă a fost condiţionată de vieţuirea întocmai a principiilor evanghelice.(Ioan 14:15,16). Când viaţa duhovnicească a membrilor Bisericii creştine a dat înapoi, puterea Duhului Sfânt I-a părăsit ei devenit credincioşi reci, care au doar o formă de evlavie dar îi tăgăduiesc puterea (2 Timotei 3:1-5).
,, Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt a lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes.4:30). ,,Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar insuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite, şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”.(Romani 8:26,27)

Cum se primeşte Duhul Sfânt? (,, Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” ; Fapte.19:2)

In timpul misiunii Sale pe pământ, Mântuitorul Isus Hristos a vorbit deseori despre Duhul Sfânt care trebuia să vină în lume că sa-I ocope locul şi să-I pregătească ,, Miresa” (Biserica) în aşa, ca să o poată înfătişa înaintea Lui, ,,Biserica slăvită, fără pată, fără sbârcitură, sau altceva de felul acesta.” (Efes.5:27).
Duhul Sfânt Si-a început activitatea de la începutul facerii. Lucrarea Lui s-a desfăşurat în toate veacurile prin proorocii care ,, au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (Iov 33:4, 2 Petru 1:21) El a fost suflat de Domnul Isus Hristos în ziua învierii Sale, asupra ucenicior Săi, şi a lucrat şi lucreaza la naşterea din nou a celor ce primesc ieratrea şi curăţirea păcatelor prin jertfa crucii de pe Golgota. Căci ,, dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Ioan 3:3-5, Romani 8:9).
Insă nu acesta a fost ,, Mângâietorul” , pe care Mântuitorul a fagăduit ca-L va trimite după înălţarea Sa la cer. (Ioan 16:7), Duhul Sfânt (,,Mângâietorul”), S-a pogorât în ziua Cincizecimei şi de atunci încoace El umple mereu, dar nu templele zidite de mâini omeneşti, ci pe cele vii, care sunt inimi de carne. Prin aceste El vorbeşte si-Şi duce la împlinire lucrarea care I-a fost încredinţată de Părintele ceresc(Romani 8:26,27).