Ideea de "Dumnezeu" este o notiune fundamentala, fara de care stiinta cade in absurd. Materialismul ateu a napadit societatea moderna, care l-a primit orbeste tocmai pentru ca el s-a dat drept expresia stiintei, drept rezultatul sau sinteza celor mai recente descoperiri ale ei. El s-a servit de prestigiul stiintei - desi, ca sistem, este insasi negatia acesteia - ca sa impuna multimii semi-savantilor, incapabili sa-i priceapa ipocrizia. Prin ei, s-a introdus in scoli (unde, in mod las, a exploatat si exploateaza candoarea si naivitatea copiilor sau a tinerilor neexperimentati, care nu au nici cunostinte suficiente, nici spirit critic destul de dezvoltat pentru a deosebi minciuna de adevar) si a otravit astfel, cu doctrinele sale raufacatoare, mai multe generatii.
Ca orice eroare, materialismul inseamna ignoranta -fie prin lipsa de cultura, fie prin lipsa de inteligenta, fie prin caracterul patimas. La saptesprezece ani, eram materialist pentru ca nu aveam decat o suma foarte restransa de cunostinte asupra naturii; pentru ca ratiunea mea nu era inca dezvoltata, asa ca, neavand spirit critic, credeam tot ce auzeam si citeam; pentru ca ma lasasem prins in cursa perfidei afirmatii ca oamenii de stiinta sunt toti materialisti. Ei bine, daca de atunci nu as fi dobandit, printr-un studiu continuu, noi cunostinte asupra naturii brute si asupra fiintelor vietuitoare, sau daca, din nenorocire, facultatile mele intelectuale ar fi ramas in acel stadiu infantil, sau daca nu as fi constatat ca adevaratii savanti resping sistemul materialist, atunci as fi si astazi o victima a acestei doctrine. Adeptii materialismului au repetat de atatea ori ca stiinta moderna a izgonit definitiv din domeniul sau ideea de "Dumnezeu", au stiut sa manevreze asa de bine constiintele, incat astazi multora le este rusine sa pronunte in public cuvantul "Dumnezeu".

Toate acestea s-au facut in numele stiintei. Si totusi marii savanti, creatorii si gloriile stiintei, au admis toti si chiar au proclamat existenta lui Dumnezeu. Fara a mai vorbi de Copernic, de Kepler, de Galileu, de Descartes, de Bacon, de Pascal, de Leibnitz, de Newton, putem cita ca teisti declarati:
astronomi: Herschel, Laplace, Le Verrier, Faye...;matematicieni: Euler, Cauchy, Hermite; Hirn..; fondatori ai chimiei moderne: Lavoisier, Berzelius, Berthollet, Gay-Lussac, Liebig, Thenard, J. B. Dumas, Chevreul si Wurtz...;fondatori ai fizicii moderne: Reaumur, Volta, Ampere, J. B. Biot, Faraday, Robert Mayer (intemeietorul energeticii fiintei vietuitoare), Fresnel, Maxwell, William Thomson (Lordul Kelvin), Branly, Marconi...;ilustri initiatori ai stiintelor naturale moderne (zoologie, botanica, geologie si paleontologie, medicina, anatomie, fiziologie, chimie biologica si microbiologie): Buffon, Linne, Antoine de Jussieu, Bernard de Jussieu, Haller, Cuvier, De Blainville, Latreille, Etienne Geoffroy Saint-Hilaire, Isidore Geoffroy Saint-Hilaire, Louis Agassiz, A. Milne-Edwards, Gratiolet, A. de Quatrefages, Brogniard (tatal), Brogniard (fiul), Elie de Beaumont, Van Beneden, De Bonnard, Ed. de Vemeuil, Homalius d'Halloy, Hauy, Barrande, Gaudry, De Lapparent, Dupuytren, Laennec, Lancereaux, Cruveilhier, Flourens, Jurien de la Graviere, Claucle Bernard, Pasteur, Roux, Calmette, Armand-Gautier, Pierre Termier, Henri Gonthier, Wilfrid Killian...

Peste tot in lume vad inevitabila expresie a notiunii de Infinit. Prin ea, supranaturalul este in adancul tuturor inimilor. Ideea de Dumnezeu este o forma a ideii de infinit. Marimea actiunilor omenesti se masoara dupa inspiratia care le-a dat nastere. Fericit cel ce poarta in sine un Dumnezeu, un ideal de frumusete, fie acesta idealul artei, idealul stiintei, idealul patriei sau idealul virtutilor evanghelice. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetari si ale marilor actiuni. Toate sunt luminate de reflexele Infinitului.
Ma intreb in numele carei noi descoperiri filosofice sau stiintifice se pot smulge din sufletul omului aceste inalte preocupari; ele mi se par de esenta eterna, pentru ca misterul care invaluie Universul, si din care ele emana, este el insusi etern prin natura sa".
In tabara adversa, printre cei ce neaga pe Dumnezeu, cine se afla care sa poata fi opus, ca valoare, somitatilor stiintifice pe care tocmai le-am citat ?
Materialistii pretind ca stiinta moderna este opera doctrinei lor. Ei bine, in zadar va cauta cineva sa descopere printre dansii pe vreunul dintre intemeietorii stiintei moderne, caci nu va gasi - ca om remarcabil, iesind din multimea mediocritatilor - decat pe faimosul zoolog Haeckel. Or, Haeckel este un spirit cu totul anti-stiintific; el se crede fondatorul unei religii noi, religia monista; iar fanatismul sectar, de o violenta rara (vezi E. v. Haeckel, Enigmes de l'Univers, Paris, 1904), cu care cauta sa o propage, ii intuneca judecata si ii anuleaza calmul si impartialitatea, calitati sine quibus non ale adevaratului om de stiinta.
Creatorii transformismului, Lamarck si chiar Darwin, pe ale caror idei materialistii moderni si-au edificat sistemul, credeau in Dumnezeu.

Lamarck, in Histoire naturelle des animaux sans vertebres, I , ed. a doua, Ed. Bailliere, Paris, 1885, p. 267: "Natura nefiind o inteligenta, nefiind nici macar o fiinta, ci numai o ordine a lucrurilor, constituind o putere in intregime supusa legilor, aceasta natura, zic, nu este insusi Dumnezeu. Ea este produsul sublim al vointei sale atotputernice [...] Astfel, vointa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimata prin functionarea legilor naturii, pentru ca aceste legi vin de la El. Iar aceasta vointa nu poate fi limitata, puterea din care ea emana neavand limite".

Ch. Darwin, in La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny, I, Ed. Reinwald, Paris, 1888, p. 363: "O alta cauza a credintei in existenta lui Dumnezeu, care tine de ratiune iar nu de sentimente, ma impresioneaza prin greutatea sa. Ea provine din extrema dificultate - sau mai bine zis din imposibilitatea - de a concepe acest imens si prodigios Univers, cuprinzand omul si facultatea sa de a privi in viitor, ca pe rezultatul unui destin si al unei necesitati oarbe. Cugetand astfel, ma simt nevoit sa admit o Cauza primara cu un spirit inteligent, analog intr-o oarecare masura cu cel al omului.

Nicolae Paulescu