Toti cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un razboi duhovnicesc. Acest razboi l-au invatat sfintii printr-o indelungata experienta de la harul Duhului Sfant. Duhul Sfant ii povatuia, ii lumina si le dadea puterea de a birui pe vrajmasi, dar fara Duhul Sfant sufletul mi poate nici macar sa inceapa acest razboi, pentru ca nu stie si nu intelege cine si unde sunt vrajmasii lui.

Fericiti suntem noi, crestinii ortodocsi, pentru ca traim sub mila lui Dumnezeu. Ne este usor sa ducem acest razboi: Domnului i-a fost mila de noi si ne-a dat pe Duhul Sfant, Care viaza in Biserica noastra. Un singur lucru ma intristeaza, ca nu toti oamenii cunosc pe Dumnezeu si cat de mult ne iubeste. Aceasta iubire se face simtita in sufletul celui ce se roaga, iar Duhul Sfant da marturie sufletului de mantuirea lui.

Lupta noastra se duce in fiecare zi si in fiecare ceas. Daca faci reprosuri fratelui sau il judeci sau il intristezi, ti-ai pierdut pacea. Daca ai cazut in slava desarta sau te inalti deasupra fratelui, ai pierdut harul. Daca-ti vine un gand desfranat si nu-l departezi de indata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si indrazneala in rugaciune. Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu. Daca-ti implinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in sufletul tau. Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapanire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.


Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobandi pace in sufletul tau. Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobandesti iertarea pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfant. Iar cand te smeresti intru totul, atunci afli odihna desavarsita in Dumnezeu.

Cand sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este in el, atunci omul este fericit cu duhul in iubirea lui Dumnezeu. Cand simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pamant, ci doreste sa fie pururea smerit inaintea lui Dumnezeu si sa iubeasca pe fratele. Dar daca sufletul cade in slava desarta, sarbatoarea lui ia sfarsit, pentru ca harul paraseste sufletul, si de acum el nu se mai poate ruga curat, ci ganduri rele vin si framanta sufletul.
Pentru ce sufera omul pe pamant, pentru ce duce necazuri si indura rele?

Suferim pentru ca nu avem smerenie. In sufletul smerit viaza Duhul Sfant si El da sufletului libertatea, pacea, iubirea si fericirea.

Suferim pentru ca nu-l iubim pe frate. Domnul zice: "Iubiti-va unii pe altii si veti fi ucenicii Mei" [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfant si in deplinatatea ei e cunoscuta numai prin Duhul Sfant. Dar este si o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci cand se straduieste sa implineasca poruncile lui Hristos si se teme sa nu intristeze pe Dumnezeu; si aceasta e un lucru bun. In fiecare zi insa trebuie sa ne silim spre bine si sa invatam din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: "Pacea Mea dau voua" [ In.14,27]. Aceasta pace a lui Hristos trebuie sa o cerem lui Dumnezeu, si Domnul o da celui ce o cere; si cand o primim, trebuie sa o pazim cu sfintenie si sa o inmultim; dar cine nu se preda in necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaste milostivirea lui Dumnezeu. Daca te loveste o nenorocire, nu te lasa abatut, ci adu-ti aminte ca Domnul se uita la tine cu mila si nu primi gandul: "Oare se va mai uita Domnul la mine cand eu Il intristez?", pentru ca Domnul este prin fire mila, ci intoarce-te cu credinta la Dumnezeu si spune ca si fiul cel risipitor din Evanghelie: "Nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" [Lc 15, 21], si vei vedea atunci cat esti de drag Tatalui si in sufletul tau va fi atunci o negraita bucurie.

Oamenii nu invata smerenia si pentru mandria lor nu pot primi harul Duhului Sfant si de aceea lumea intreaga sufera. Dar daca oamenii ar cunoaste pe Domnul si ar sti cat de milostiv, smerit si bland este, intr-un singur ceas s-ar schimba fata intregii lumi si in toti si in toate ar fi o mare bucurie si iubire.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocainta si prin pocainta toate se indreapta. Prin pocainta castigam iertarea pacatelor; pentru pocainta vine harul Duhului Sfant, si astfel cunoastem pe Domnul. Daca cineva a pierdut pacea si sufera, sa se pocaiasca si Domnul ii va da pacea Sa. Daca un popor sau un stat sufera, trebuie ca toti sa se pocaiasca si atunci toate se vor indrepta de la Dumnezeu.
Toata lupta noastra este ca sa ne smerim pe noi insine. Vrajmasii nostri [demonii] au cazut din mandrie si ne atrag si pe noi in caderea lor. Dar noi, fratilor, sa ne smerim pe noi insine si atunci vom vedea slava Domnului inca de aici de pe pamant [Mt 16, 28; Mc 9, 1], pentru ca celor smeriti Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfant.
Sufletul care a gustat dulceata iubirii lui Dumnezeu este in intregime nascut din nou si e facut cu totul altul; iubeste pe Domnul si e atras cu toata puterea spre El ziua si noaptea si pana la o vreme ramane odihnindu-se in Dumnezeu, dupa care incepe sa se intristeze pentru norod. Domnul Cel Milostiv da sufletului uneori odihna in Dumnezeu, uneori o inima ce sufera pentru intreaga lume, ca toti oamenii sa se pocaiasca si sa ajunga in rai. Sufletul care a cunoscut dulceata Duhului Sfant doreste pentru toti aceasta, caci dulceata Domnului nu ingaduie ca sufletul sa fie iubitor de sine [egoist], ci ii da iubirea care tasneste din inima.
Sa iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintai si a patimit pentru noi [1 In 4,10]. ( Sfantul Siluan Athonitul)