Podoabele femeiesti sunt de origine pagana.Peste tot in Sfanta Scriptura au o conotatie negativa

Insusi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor sa faureasca podoabe: "Iata, Eu am rînduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din semintia lui Iuda si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de întelepciune, de pricepere, de stiinta si de iscusinta la tot lucrul, ca sa faca lucruri de aur, de argint si de arama, de matase violeta, stacojie si visinie, si de in rasucit, sa slefuiasca pietre scumpe pentru podoabe si sa sape în lemn tot felul de lucruri" (Iesire 31, 2-5).
Acestea insa i-au fost date omului ca el sa le foloseasca întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului in vremea lui Moise, (iar azi pentru pictarea icoanelor si confectionarea obiectelor de cult bisericesti); si nu pentru împodobirea femeilor.
Dar, asa cum în rai protoparintii nostri Adam si Eva au folosit darul vointei libere împotriva lorusi, alegînd moartea in locul nemuririi, tot asa si oamenii de mai tîrziu, mostenind în ei samanta relei împotriviri, au folosit si toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult impotriva lorusi, dupa cum scrie si dumnezeiescul Apostol Pavel, ca: "au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios" (Romani 1, 23).
Impodobirea femeilor se practica la popoarele pagane, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeitati, sau erau puse în slujba unor zeitati si duhuri: "fiicele lor infrumusetate si împodobite ca chipurile templului", le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile pagane, mai ales din cele egiptene, s-au pastrat si astazi în muzee si fiecare are cel putin închipuire despre ele, chiar si din manualele de istorie scolare. Modelele egiptene sînt preluate cu mare succes de creatorii de moda contemporani: serpi, motive solare, cocostîrci, diferite pasari, animale si plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astazi.

Dar aceste motive nu erau intimplatoare, caci se stie ca pagînii se inchinau soarelui, lunii, animalelor si chiar pietrelor. Podoabele femeiesti, cît si cele barbatesti, reprezentau aceste obiecte idolatrice.
Traind multa vreme în robia egipteana, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mînia lui Dumnezeu. Caci aveau porunca de la Dumnezeu: "De datinile pamîntului Egiptului, in care ati trait, sa nu va tineti, nici de datinile pamîntului Canaanului, in care am sa va duc, sa nu va tineti nici sa nu umblati dupa obiceiurile lor" (Levitic. 18, 3). "Idolii dumnezeilor lor sa-i ardeti cu foc; sa nu doresti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca sa nu-ti fie aceasta cursa. Si urîciunea idoleasca sa n-o duci in casa ta ca sa nu cazi sub blestem, ca ea" (Deut. 7, 25-26).
Dar poate ca acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei si numai pentru timpul acela. Caci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp si situatie, iar mai tîrziu au fost schimbate, cum ar fi taierea împrejur, ziua sambetei s. a. Dupa cum spune si Apostolul neamurilor, Pavel: "ca de va veti taia împrejur, Hristos nu va va folosi la nimic" (Galateni 5, 2); si "cei ce voiti sa va îndreptati prin Lege v-ati îndepartat de Hristos, ati cazut din har" (5, 4).
Se pare ca nu. Acelasi Apostol scrie în Epistola catre Timotei: "Asemenea si femeile, în imbracaminte cuviincioasa, facîndu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par împletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu" (2, 9). Iarasi vedem ca se specifica aurul si margaritarele, ca ceva negativ.

Fara îndoiala, bijuteriile sînt izvor de rautate. Nu în zadar din ele s-a facut si cel mai mare rau cu putinta, simbolul lepadarii de Dumnezeu - vitelul de aur din Vechiul Testament. Atunci cînd poporul evreu s-a razvratit împotriva lui Dumnezeu el si-a facut idol din cerceii femeilor si fetelor israelitence (Ies. 32, 1-4).
Dintotdeauna, bijuteriile si podoabele au fost simboluri ale desfrînatelor. Iata cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsa pe "desfrînata cea mare". "Si a venit unul din cei sapte îngeri, care aveau cele sapte cupe, si a grait catre mine, zicînd: vino sa-ti arat judecata desfrînatei celei mari, care sade pe ape multe, cu care s-au desfrînat imparatii pamantului si cei ce locuiesc pe pamînt s-au imbatat de vinul desfranarii ei. Si m-am dus, în duh, in pustie. Si am vazut o femeie sezand pe o fiara rosie, plina de nume de hula, avînd sapte capete si zece coarne. Si femeia era îmbracata în purpura si în stofa stacojie si împodobita cu aur si cu pietre scumpe si margaritare" (17, 1-4).
Iata ca ceea ce personalizeaza pe desfrînata sînt aurul, pietrele scumpe si margaritarele. Despre nici o femeie n-am vrea sa se spuna în ziua judecatii: "Si am vazut o femeie, beata de sîngele sfintilor si de sîngele mucenicilor lui Iisus, si vazînd-o, m-am mirat cu mirare mare" (Apocalipsa 17, 6).

Sa scoatem de pe noi, ca dovada a pocaintei, podoabele si hainele înfrumusetate. Caci atunci cînd a voit sa-i ierte pentru idolul pe care si l-au facut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: "Voi sunteti popor indaratnic. De voi merge eu în mijlocul vostru intr-o clipeala va voi pierde. Dezbracati acum de pe voi hainele voastre cele frumoase si podoabele voastre si voi vedea ce voi face cu voi" (Ies. 33, 5-6).

Lepadarea podoabelor si a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem capata iertare de pacate: "Si iata noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobandi din lucrurile de aur: lanturi, bratari, inele, cercei si salbe, pentru curatirea sufletelor noastre înaintea Domnului" (Num. 31, 50).