In vechime, rolul sacrului cuprindea aproape intreaga viata a omului. Insa, acum, omul modern s-a indepartat de sacru si de valorile sale.
Printr-o scurta incursiune in trecut, vom descoperi o lume arhaica plina de teofanii, plina de manifestarile divinului, a fortei supreme. In trecut, viata umana era plina de credinte, de realitati ce depaseau sfera concretului; realitati ce se faceau resimtite prin semnificatii, dand astfel, intelesuri noi, intelesuri cosmice existentei. Treptat s-a produs o inversare a sferei realitatii. Astfel, lumea concretului, a materialului a inlocuit, realitatea cosmica plina de simboluri.   
    
Accesand istoria sacra cu miturile sale, omul poate regasi divinitatea traind astfel, intr-o realitate semnificativa. Avandu-si radacinile intr-o lume arhaica, plina de sacru, existenta omului modern apare mai mult ca o desacralizare. Fiind urmasul unei lumi pline de hierofanii, omul profan nu isi poate anula propria istorie, comportamentele stramosilor sai. De aceea, fie ca este sau nu constient de aceasta, omul profan pastreaza inca, urmele unui comportament religios, comportament ce a eliminat insa, semnificatiile profunde, sacre. Insa omul modern, preocupat mai mult de sfera materialului si a socialului refuza chemarea spre transcendenta.
       
Daca, in timpurile stravechi, sacrul facea parte din viata cotidiana a omului, acum sacrul apare ca urmare a unei cautari interioare, a unei nostalgii a paradisului pierdut. Nostalgie ce exprima dorinta de a depasi conditia umana si de a regasi o conditie superioara, divina.   
     
Desi, in mod obisnuit, sacrul si rolul sau in viata omului modern aproape ca nu mai exista, atunci cand e bolnav, cand e cuprins de suferinta sau in preajma mortii, omul are tendinta de a se indrepta catre valorile profund sacre. Poate si din aceasta cauza sacrul a ajuns sa fie folosit ca o terapie.

Cand rugaciunea devine fireasca si frecventa in viata omului, efectele ei in fiinta umana devin din ce in ce mai clare.
Transformarea pe care rugaciunea o aduce in fiinta umana se produce gradat si ea este cu usurinta sesizata si de ceilalti. Ca urmare a efectelor rugaciunii, fiinta umana se poate vedea asa cum este, descoperindu-si cu luciditate defectele, egoismul.
Pentru cel ce o realizeaza este evident ca rugaciunea, inalta oamenii cu mult deasupra nivelului lor moral si mental obtinut prin ereditate sau prin educatie.
    
Fenomenele legate de rugaciune ne introduc intr-o lume fascinanta datorita aspectelor sale miraculoase, ce nu au fost inca, pe deplin cercetate. Ceea ce este insa, evident, este faptul ca, rugaciunea produce efecte complexe, dar si concrete in acelasi timp. Oricat de neobisnuit ar parea, acest aspect trebuie totusi sa-l privim drept un adevar fundamental care vine sa confirme inca o data stravechea intelepciune.     
Nenumarate cazuri de insanatosiri, in cadrul carora bolnavii suferinzi s-au vindecat aproape instantaneu de boli cum ar fi: cancer, infectii renale, ulcere, tuberculoza pulmonara, osoasa sau peritonita.
     
Fenomenul se deruleaza aproape mereu cam in acelasi fel. La inceput apare o mare durere, apoi este resimtit sentimentul de a fi complet vindecat. In cateva minute sau uneori cel mult in cateva ore simptomele dispar si leziunile anatomice se vindeca ca prin minune.
Miracolul se produce printr-o accelerare foarte mare a procesului normal de vindecare.
Vindecarile de acest fel pur si simplu au uimit lumea. Aceste fenomene au fost urmarite si controlate in multe tari ale lumii de specialisti din diverse domenii.
Contactul inefabil cu Dumnezeu, pe care rugaciune il produce, ii face pe oameni sa fie patrunsi de pacea divina. Aceasta pace emana mereu din fiintele umane care realizeaza rugaciunea frecvent, influentandu-i si ajutandu-i astfel, in mod binefacator chiar si pe ceilalti.

Chiar si o rugaciune facuta de o persoana necunoscuta pentru o alta persoana necunoscuta poate ajuta in cazul unei suferinte provocate de o boala anume; religiozitatea, credinta si rugaciunea contribuie intr-o mare masura la pastrarea sanatatii si prelungirea vietii. O rugaciune care cere sa se faca voia lui Dumnezeu este mai eficienta, demonstreaza faptul ca rugaciunea ajuta fiinta umana sa fie integrata intr-o armonie perfecta, superioara.

In vremurile pe care le traim, in care viteza evenimentelor este aproape coplesitoare, in care grijile si suferinta predomina, am putea spune ca sacroterapia poate semnifica acele eforturile ale omului modern de a regasi sursa unei armonii perfecte intre trebuintele si activitatile cotidiene si nevoile si cautarile sufletesti.

Rugaciunea consta intr-o chemare sincera, intr-o plangere, un strigat tacut de deznadejde sau o cerere de ajutor realizata intr-o stare de umilinta. Desigur, putem realiza rugaciunea si ca o cerere pentru altcineva. Uneori rugaciunea este acea inaltare a fiintei noastre, a sufletului si a mintii catre Dumnezeu. Fiintele simple si pline de puritate simt cu usurinta, in timpul rugaciunii acea stare inefabila de comuniune cu Dumnezeu ori de cate ori il cheama intr-un mod spontan si natural. Dumnezeu este intotdeauna prezent si foarte aproape fata de cei care il iubesc sincer si cu toata fiinta lor.
     
Insa Dumnezeu pare a se ascunde de acela inchistat sufleteste, a carui inima nu simte dragostea, care nu stie sa inteleaga decat la nivel intelectual. Gandul steril si cuvantul lipsit de simtire sunt aproape neputincioase. Ele nu il pot descrie si nici nu il pot face perceptibil simtirii noastre pe Dumnezeu.

De aceea Va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. (Marcu 11, 24-25).