Mantuitorul nostru Iisus Hristos rosteste aceasta sentinta grava: "Orice pacat, orice hulire se va ierta oamenilor, dar hulirea impotriva Duhului Sfant nu se va ierta. Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie" (Matei: 12, 31-32).
Constiinta noastra se vede confruntata, prin acest cuvant divin, cu o intrebare tulburatoare: in ce consta acest pacat impotriva Duhului, impo­triva Duhului Sfant, care nu va fi iertat nici in veacul de acum si nici in cel viitor?
In fata unei asemenea marturii divine, noi credem ca trebuie sa ne intre­bam, mai intai, ce inseamna iertarea in intelesul ei cel mai adanc. Cu certitu­dine, in intelesul evanghelic al cuvintelor Mantuitorului, iertarea nu este un simplu act juridic sau gratial, o decizie in virtutea careia vinovatia mea nu-mi mai este imputata, dar ma lasa in aceeasi stare decazuta de mai inainte.
In sensul divin, iertarea inseamna vindecare. Cand patru barbati il aduc pe un paralitic la Iisus Hristos, Domnul ii zice: "fiule, iertate iti sunt pacatel tale". Atunci, precum ne incredinteaza Sfanta Evanghelie, unii car­turari de fata cugetau in inimile lor: "Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu. Si indata cunoscand Iisus cu Duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis: de ce cu­getati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: iertate iti sunt pacatele sau a zice: scoala-te, ia-ti patul tau si umbla! Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogu­lui; zic tie: scoala, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si slabanogul - s-a sculat indata" (Marcu: 2, 3-12). - Rezulta de aici limpede ca iertarea in duhul adanc si deplin al Evangheliei inseamna vindecare.

De aceea, in Hristos iertarea inseamna vindecare, dar cu participarea omului, a pacatosului, a bolnavului. Ea nu se poate nicidecum implini fara conlucrarea noastra cu harul dumnezeiesc. Se savar­seste numai in "sinergie", adica printr-o impreuna lucrare la vindecarea noastra - pentru ca "impreuna - lucratori cu Dumnezeu suntem" (I Cor. 3, 9).In acest sens Mantuitorul, pe un alt slabanog il intreba: "Voiesti sa te faci sanatos?" (Ioan 5, 6). Numai astfel iertarea este o reala vindecare. Si inca nu definitiva cat timp suntem in lumea aceasta, pana nu am ajuns la "neschimbarea" in bine. Mantuitorul ii atrage atentia slabanogului de la Betezda: "sa nu mai pacatuiesti, sa nu-ti fie ceva mai rau" (Ioan 5, 14).

Mantuirea ca iertare si vindecare, ca restaurare a firii, repe­tam, este un act care cere conlucrare pentru a se implini, un dialog intre Dumnezeu si faptura sa. Eu te iert, zice Hristos, dar daca tu insuti nu te ierti, daca tu nu vrei sa primesti harul, daca tu nu vrei sa intri in dialog, sa raspunzi, sa te deschizi, inseamna ca tu nu vrei iertarea, vindecarea. Raul pe care tu Mi-l faci mie, Eu ti-l iert, aceasta depinde de Mine, vrea sa ne spuna Mantuitorul. Dar raul pe care ti-l faci tu tie insuti si care lucreaza din tine si in tine cine ti-l va putea ierta fara propria ta vointa, fara constiinta si li­bertatea ta? Este de crezut ca aceasta sentinta a Mantuitorului: "Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului se va ierta lui"

Omul e spirit si libertate; nu e supus unor legi implacabile ca celelalte regnuri care-si urmeaza cursul, randuiala, potrivit Cuvantului: "Hotar ai pus peste care nu vor trece" (Ps. 103, 10). Omul e liber sa zica "nu" chiar Ziditorului si sa cada; dar si sa se ridice si chiar sa se depaseasca. Libertatea e dar divin si se implineste in spiritul luminat Har, in "Duhul Adevarului". - Prin "Duhul Sfant tot sufletul viaza". Prin Duhul Sfant" se revarsa iubirea lui Dumnezeu in inimile noastre" (Rom. 5, 5); "manati de Duhul lui Dumnezeu devenim fii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8, 14). In ultima adancime in duhul nostru, Duhul Sfant isi face salas zidind cu voia noastra Chipul lui Hristos, vocatia noastra de "fii ai lui Dumne­zeu". Asa a fost randuit dintru inceput.

In acest sens in cartea Facerii se precizeaza ca Dumnezeu a zis: "Sa fa­cem dupa chipul si asemanarea Noastra ... si a facut Dumnezeu pe om; dupa Chipul lui Dumnezeu l-a facut... Atunci, luand Dumnezeu tarana din pa­mant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul suflet viu (Gen. 1, 26, 27; 2, 7). Suflet viu, adica in suflarea de viata pe care a primit-o, i s-a daruit "chipul divin" al Fiului prin Harul Sfantului Duh. Iar aceasta suflare de viata datatoare a Sfantului Duh va fi reinnoita intr-un chip desavarsit de Hristos in ziua invierii Sale, atunci cand a suflat peste ucenicii Sai si a spus: "Luati Duh Sfant" (Ioan 20, 22). De aceea, Sf. Chiril al Alexandriei va spune ca: "noi nu avem numai har, ci pe Duhul, Sfant insusi, care a ramas in noi". Faptul ca omul primeste har divin in insusi actul creatiei sale arata, dezvaluie, conditia noastra divin-umana, harica programata dintru incepu­turi. Harul divin este constitutiv conditiei umane.

Urmarea a fost caderea din imparatia spiritului, din "sufletul viu", iluminat de har, pana la nivelul senzualitatii pervertite, a stapanirii trupului asupra spiritului; dominare a simturilor asupra sensurilor rationale, inlocuind imbracamintea de har cu "imbracamintea de piele" (Fac. 3, 21). Dupa cuvantul expresiv al Sf. Grigorie Palama, Adam a "emigrat" din gradina Raiului, din viata in Duhul Sfant, intr-o "tara stra­ina" a domniei sarpelui si a patimilor trupesti "in latura si in umbra mor­tii" (Mat. 4, 16) Dar caderea lui Adam nu este iremediabila; pacatul lui isi are originea, ca printr-o molipsire, in revolta unei parti a duhurilor ingeresti. Lucifer e cel care a inceput si a infaptuit pacatul impotriva Duhului Sfant, asumandu-si prin trufie si ura o cadere abisala. Mantuitorul ne reveleaza: "Au va­zut pe satana ca un fulger cazand din cer" (Luca 10, 18).

"Duhul Sfant a coborat asupra tuturor celor drepti si a profetilor - spune Sf. Chiril al Ierusalimului - asupra lui Enos, Enoch, Noe si a altora, asupra lui Avraam, Isaac si Iacob. Asa buna oara Faraon a inteles ca Iosif este locuit de Duhul lui Dumnezeu" (Cateheza 16, 22). Si intr-o rugaciune a Tainei Sfantului Botez Biserica invata ca Dumnezeu a umplut de Duh Sfant pe cei care erau in Lege iar pe cei ce sunt in Har ii face desavarsiti" (Aghiazmatar, Ed. 1992, pag. 35). Acesta este si sensul rugaciunii lui David "Duhul Tau cel Sfant nu-l lua de la mine" (Ps. 50, 12), pentru care si striga: "Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi" (Ps. 138, 7). Adevarata natura umana nu-si poate dobandi plinatatea decat in Har, in Duhul Sfant.

(Preot Constanin Galeriu)