Doi lideri religioşi iranieni cer ca persoanele care ard Coranul să fie omorâte

Doi importanţi lideri religioşi iranieni au cerut luni moartea celor care ard Coranul, a anunţat agenţia de presă Fars, în condiţiile în care mai multe sute de persoane au protestat în faţa ambasadei Elveţiei, care reprezintă interesele americane la Teheran.

"Din punct de vedere al jurisprudenţei, este obligatorie şi necesară opoziţia la astfel de idei şi trebuie ucise toate persoanele care comit acest act", a declarat ayatollahul Hossein Nouri Hamedani, citat de Fars.

Potrivit ayatollahului Nasser Makarem Chirazi, o astfel de decizie trebuie luată după consultarea unui "judecător religios".

"Sângele persoanei care arde (un exemplar din) Coran poate fi vărsat cu siguranţă. Dar în legătură cu această problemă, nici o acţiune nu poate fi întreprinsă fără permisiunea unui judecător religios", a precizat ayatollahul Chirazi, potrivit agenţiei Fars.

La rândul său, ghidul suprem a denunţat o "acţiune răuvoitoare". "Ea este continuarea unei lupte împotriva islamului, condusă de sionism şi regimul american (...). Acest incident arată că ceea ce este vizat prin «oprimarea mondială» este islamul, Coranul", a declarat Ali Khamenei, într-un mesaj publicat pe site-ul de Internet al televiziunii de stat.

"Incidentul nu are nimic de-a face cu Biserica şi creştinismul (...). Noi, musulmanii, nu vom comite niciodată acte similare împotriva credinţelor sacre ale unor alte religii", a continuat el.

Ghidul suprem iranian a afirmat că "toţi musulmanii cer Guvernului american, dacă este sincer, să declare că nu este implicat în aceste acte, să îi pedepsească pe cei vinovaţi de această mare crimă".

Mai mulţi oficiali iranieni, printre care preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, au calificat drept un "complot sionist" proiectul unei Biserici americane care intenţiona să ardă exemplare din Coran cu ocazia comemorării a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie.

Pastorul extremist Terry Jones a renunţat să îşi pună în aplicare ameninţarea de a arde exemplare din Coran, dar un mic grup creştin a rupt câteva pagini dintr-un exemplar, sâmbătă, în faţa Casei Albe.

Luni, aproximativ 500 de persoane au manifestat împotriva Statelor Unite în faţa ambasadei Elveţiei, din nordul Teheranului, în semn de protest faţă de apelurile de a arde exemplare din Coran.

Potrivit unui fotograf al AFP, manifestanţii, care scandau sloganuri antiamericane şi antiisraeliene, au aruncat cu pietre împotriva clădirii şi au încercat să intre în incinta ambasadei, dar gardienii i-au împiedicat.

Mai mulţi manifestanţi care fluturau exemplare din Coran au ars drapele americane şi israeliene, scandând "Moarte Americii! Moarte Israelului".

Ambasada Elveţiei reprezintă interesele americane în Iran, în condiţiile în care relaţiile diplomatice dintre Washington şi Teheran au fost rupte după revoluţia islamică din 1979.
Sursa text si imagine : mediafax.ro


Autor: Admin