Jilava, camera 50 (infirmeria t.b.c.)
"Adventistii din celula, si sunt cativa, il dispretuiesc fatis si cu inflacarare pe popa Petcu din Naieni, preot de tara fara cunostinte teologice superioare, caruia ii vin usor de hac citand -cu nemiluita- textele biblice pe capitole si versete, dovada peremptorie a unei mari familiaritati cu Scriptura dar si obicei de clantau procedurist. Se uita la el foarte de sus deoarece se incurca dandu-le replica, precum si fiindca parintele, rapus de plictis si mizerie, se oploseste in amintirea vinurilor de Istrita -premiate la concursuri viticole internationale- si a comandarilor unui sat de gospodari cuprinsi.
Ce-i drept, spectacolul pe care il ofera adventistii ia adeseori o infatisare dramatica : daca mancarea e facuta cu o urma de grasime sau de carne de cal -la infirmeria t.b.c. se mai intampla- ei o resping, se aseaza in genunchi, ridica bratele si-si aduc jertfa prinos Atotputernicului. Pare artificial, scenografic, insa din partea unor oameni straveziu de slabi, cu frecvente hemoptizii si infometati de ani lungi de inchisoare, gestul ia un caracter foarte concret. In acest timp parintele infuleca degraba, ca toti ceilalti. Dintr-o data se afla pus intr-o situatie de inferioritate.
Hotarand sa iau apararea bietului om, foarte de isprava,incep sa invat pe de rost textele potrivnice interpretarii adventiste si putem sa ajungem, preotul si cu mine, sa-i putem combate pe propriul teren scripturar. Respectarii oarbe a sambetei ii opunem pasajele fundamentale din IICor. 3,6 (Litera ucide iar Duhul face viu); Matei 12, 8; Marcu 2, 28 si Luca 6,5. (Fiul Omului este Domn si al sambetei).
Marcu 2,27 (sambata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru sambata), Romani 14,6 (Cel ce tine ziua pentru Domnul o tine si cel ce nu tine ziua pentru Domnul nu o tine), 7 (Caci imparatia lui Dumnezeu nu e mancare si bautura) si 22 (Credinta pe care o ai s-o ai pentru tine insuti inaintea lui Dumnezeu. Fericit cel ce nu se judeca pe sine in ceea ce aproba); ICor 8,8 (Dar nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu) si 10, 27 (Daca cineva dintre necredinciosi va cheama pe voi la masa si voiti sa va duceti, mancati ce va este pus inainte..); Colos 2,14 (El a sters zapisul ce era asupra noastra) si 16 (Nimeni deci sa nu va judece pentru mancare si bautura sau cu privire la vreo sarbatoare sau luna noua sau sambete).
Cand suntem scosi la baie, sambata, adventistii nu consimt sa se spele pe trup. Pe maini da, si sambata; dar nu pe corp. Spectacolul care se repeta saptamanal scoate in evidenta doua incapatanari naive si dovedeste o data mai mult ca nitica dreptate este la fiecare.
Inclestarea adventista, nelogica, buchetara, talmudista e -dat fiind suferintele si ocarile pe care le dezlantuieste- si admirabila. Dar si gardienii nu sunt cu totul gresiti, cerandu-le tuturor detinutilor sa se imbaieze. De ce oare nu li se da adventistilor posibilitatea sa meraga la dus in alta zi ? Pentru ca sambata e ziua de curatenie in puscarii ! Cu dusmania mai poti lupta, birocratia insa nu-i de infrant. Parintelui Petcu, primului, si apoi noua tuturor ni se cere sa-i sapunim cu sila pe camarazii nostri care stau goi sub dus, cu bratele incrucisate, zambind serafic, asteptand martirajul. Preotul refuza cu fermitate folosirea prilejului ce i se pune la dispozitie pentru a-si batjocori necrutatorii adversari. (Iar gardienilor care cunosc tarasenia, le vine greu sa creada ca popa nu vrea sa se razbune). Refuzam cu totii oferta acum adresata intregului colectiv, apoi si ordinul care ni se da. Pana la urma caralii nu insista si toata scena se termina cum zic francezii in queue de poisson. De unde insa, cand sunt in unanimitate, ortodocsilor abia daca li se acorda ragazul sa se sapuneze fulgerator si sa se clateasca si mai instantaneu, cand sunt si adventistii de fata, gardienii, spre a-i provoca, a-i necaji, a le face raca, prelungesc dinadins si mai mult sederea la baie, dau apa calda din belsug : dreptslavitorii pleaca satui de curatenie si imbaiati cu adevarat.
Cu putina apa pe care o primim in celula, renuntand la orice laut, ii ajutam pe ucenicii capitanului William Miller sa se spele ei pe tot corpul Duminica dimineata..."
(Nicolae Steinhardt-Jurnalul Fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca)
