Sunt pustnici care traiesc totalmente rupti de manastire si se hranesc singuri din padure ?
Au fost cativa, despre care eu am stiut - Zinon, Nazarie si Zosima - astia is dusi toti la Domnul, de prin 2000 incoace, s-au dus pe rand. Astia au fost din calugarii progoniti cu decretul ce-a fost dat, 410, dupa 1959, prigoniti din manastiri si ei s-au retras in munti. Si mai sunt inca din ucenicii lor, dar sunt greu de gasit si nu tin legatura cu nimeni. Mai sunt cativa care mai tin legatura cu unii din parinti, primesc Sfanta Impartasanie. Astia au trait fara sa tina legatura cu nimeni, nici din obste, nici din lume. Se mai intalneau cu cate cineva, se spovedeau, se impartaseau, dar pentru hrana de toate zilele nu tineau legatura cu nimeni. Ei traiau din ce era in munti. Vara mancau urzica - prima data iese frunza de podbal, care se foloseste si la sarmale. Ei mancau frunza de podbal. Dupa asta, iese urzica, mancau urzica, mancau cruda. Iese macrisul si apoi incep fructele de padure : incep fragii, zmeura, afine, buretii de padure. Ei strangeau si isi uscau si podbal si urzica, macris, puneau la uscat si aveau si pe iarna. masa lor era o data in zi. Iarna, puneau la muiat in apa, cu o zi inainte, si a doua zi beau apa si mancau frunzele astea. Asta era masa lor.
Si mai aveau bureti pusi la uscat, mai aveau fragi pusi la uscat, afine, zmeura...puneau tot in apa, la muiat si beau zeama aia si mancau, asta era hrana lor de toate zilele . Nu tineau legatura cu nimeni. Si au fost unii care nu mai mancau chiar nimica, traiau doar din Sfanta Impartasanie. Nu purtau haine pe ei, sa-si cumpere ceva de la cineva. Unul, a fost cunoscut, avea numai din lana de oaie, ce gasea agatata pe unde erau stanele, isi facea cateva noduri - nu era nici toarsa, nici impletita - bucati de lana de oaie, sa-si acopere unele parti ale corpului. Unii au gasit niste piei de porci mistreti, sfasiati de fiare si din pielea aia de proc si-au facut haina, asa...Dupa ce se retrageau stanile, dupa Sfanta Cruce, toamna, ei mergeau pe la stani si mai gaseau haine aruncate de pe la ciobani, bucati rupte, cate ceva, si-si mai legau cate un petec unul de altul, ca sa-si acopere unele parti ale corpului. Aveau rasa cu care plecasera din manastire, dar asta o foloseau doar cand se impartaseau. Asta era viata lor. Si astia care stiu despre ei, sunt dusi la Domnul. Mai sunt cativa, dar nu se pot gasi. Daca ar incerca cineva sa-i gaseasca, nu-i gaseste.
Cativa ani in urma la Giumalau, facusera foc niste turisti, facusera mare zgomot mare, zarva, pe acolo, cantau, aveau un radiocasetofon cu dansii, o caseta cu muzica, ceva. Si a aparut un calugar batran, care nu avea nici un fel de haina pe el, avea doar blana, ca ursul. Ei s-au speriat numai de prezenta lui cand l-au vazut.
Au incercat sa-l filmeze si sa-l fotografieze unii dintre ei, dar ..nu, nu a iesit nimic in poza. I-a certat, i-a mustrat cu un duh de blandete :"Nu este bine sa tulburati voi linistea celor care mai sunt si se mai roaga pe aici, cu muzica voastra si cu ce mai faceti voi pe aici, prin munti." Si au incercat sa-l filmeze, sa-l fotografieze; nici in fotografii, nici pe film nu s-a vazut nimic. Asta fost acum vreo 8 ani in urma. Si a disparut si nu l-a mai vazut nimeni de atunci.
Unii din ei spuneau ca sunt inca pustnici in munti care nu tin legatura cu nimeni si nu traiesc decat din Sfanta Impartasanie.

(Citate din interviul luat de Cristian Curte ieroschimonahului Iacob Barsan si publicat in revista Lumea Monahilor, numarul 27 din septembrie 2009)