Sacrificiul - coordonata comuna tuturor religiilor
In incercarea lui de a mentine legatura cu Divinitatea de care depinde viata lui, omul aduce dintotdeauna sacrificii. Desigur, de fiecare data el gandeste ca are de primit in schimbul acestora bunavointa divinului. De fiecare data insa, sacrificiul nu este lipsit de pietate, fie ea individuala sau colectiva. Sacrificiul religios este incadrat in ceremonii rituale si este manifestarea individuala a credintei omului, un element al acesteia.
In fapt, sacrificiul este un dar prin intermediul caruia se urmareste realizarea legaturii cu spiritele (cu divinul sau cu stramosii, s.a.). Popoarele din perioada veche urmareau ca prin sacrificiile oferite, zeitatile sa fie imblanzite, pentru ca mania zeilor sa nu cada asupra familiilor, popoarelor, se urmarea, de asemenea, castigarea protectiei in cazurile unor lupte; in alte cazuri, se dorea controlul fenomenelor naturale, totul fiind in puterea zeilor.

Sacrificiile erau fie periodice, fie ocazionale. Cele periodice erau in legatura cu ciclul lunar-solar. De exemplu soarele - aflat la solstitiul de iarna - era revigorat prin sacrificiile credinciosilor. Cele ocazionale erau mai putin colective si mai mult individuale, personale. Sacrificiul sangeros este intalnit la toate popoarele lumii vechi, fapt pentru care reprezentantii gandirii crestine aveau sa protesteze impotriva unor astfel de practici rituale. Grecii practicau sacrificiul sangeros uman. "Era obiceiul la cei vechi - scrie Eusebiu - ca in cazuri grave de primejdie, capeteniile orasului sau ale poporului sa aduca jertfa, spre a evita nimicirile tuturor, pe cel mai indragit dintre copiii lor. Cei care erau dati astfel jertfa erau injunghiati in cadrul unei ceremonii". La romani intalnim gestul "devotio", adica jertfirea de sine pentru binele patriei.

Semitii au practicat si ei sacrificiul uman: sacrificau in special prizonierii de razboi, adusi jertfa lui Marduk, zeul suprem al Babilonului sau lui Assur in Ninive. Canaanitii si fenicienii sacrificau copii apartinand unor familii insemnate sau prizonieri de razboi. Sacrificiile umane vor fi inlocuite de jertfele de animale sau oamenii vor ceda o parte a trupului lor prin circumcidere, prin taierea unor madulare sau prin strapungerea trupului cu unelte ascutite. Animale vor fi folosite cel mai mult in ritualul sacrificiului religios ca "materie sangeroasa" de jertfa. Victimele erau injunghiate, iar sangele era lasat sa curga spre a stropi altarul si chiar pe participanti. Dar victima putea fi sugrumata sau aruncata in foc sau data fiarelor. Sa ne amintim de "tapul ispasitor", alungat in afara taberei spre a fi primit de duhul rau - Azazel (la evrei).

Sacrificiul nesangeros consta din oferirea de bauturi sau vegetale zeilor. Si astazi exista obiceiul pastrat din vechime de a duce la biserica primele roade ale pomilor fructiferi, ale cerealelor, ale mierii de albine. In vechime, cu sucurile extrase din plante se stingea focul sacru pastrat pe altar si se stropeau credinciosii. De cele mai multe ori, acestea erau jertfe de multumire pentru grija purtata de zei oamenilor, zeii fiind singurii in masura sa dirijeze natura.

In Hinduism, din textele vedice intelegem ca singurele manifestari religioase posibile pentru un indo-arian erau cele liturgice, in speta sacrificiile, importanta era doar persoana celui care sacrifica pentru sine, el fiind unicul posesor al darurilor Divinitatii. Este vorba de binefacerile acordate lui si familiei sale, sotia fiind considerata ca fiind una cu sotul.
Brahmanele scriu ca sacrificiul "este un om", adica o persoana (parusa). In timpul sacrificiului, sacrificatorul era patruns de atata sacralitate, incat, odata terminat ceremonialul, revenirea sa la starea de om se facea cu mare dificultate. Era o deificare provizorie care se pastra pana la moartea initiatului, cand acesta avea sa-si primeasca natura divina obtinuta prin sacrificiu.
Upanisadele propun sacrificiul mental, deoarece renuntand la rodul faptei, esenta acesteia dispare. Adevarata abtinere de la act este sacrificiul mental; daca fapta are loc numai cu trupul, atunci este egala cu lipsa faptei. Sacrificiul conceput in Gita valideaza fapta numai la nivelul intentiei, nu la materializarea acesteia.
Budismul nu a cunoscut sacrificiul sangeros religios. Explicatia o gasim in oroarea pe care o manifesta fata de excesele din epoca vedica, sacrificiile fiind devalorizate pana la desfiintare si interzicere.

In religia geto-dacilor, sacrificarea animalelor era facuta pentru zei, pentru eroi, pentru morti. Credinciosii mancau o parte din hrana oferita zeilor, caci prin intermediul sacrificiului, animalul sacrificat devine mediator intre om si Divinitate.
Sunt sacrificate animalele domestice, cele salbatice fiind considerate impure. Dar mai era si un sacrificiu sangeros uman: din patru in patru ani, era trimis un sol la zeu spre a-i comunica dorintele oamenilor. Practica era de o cruzime deosebita: erau tinute trei sulite cu varful in sus; "solul" era aruncat in sus de cativa barbati si cadea exact in sulite.

Sacrificiul dupa invatatura crestina
Jertfa Noului Testament este Fiul lui Dumnezeu-Om. Pe langa aceasta, legatura dintre preot si jertfa este aici atat de stransa incat jertfa este insusi Jertfitorul. Arhiereul Suprem se aduce pe Sine drept Jertfa. Aceasta constituie cheia intelesului inalt pe care il are jertfa in raport cu Dumnezeu.
In relatarea despre prima jertfa din Vechiul Testament - a lui Cain si Abel - nu se spune nimic despre pacat, dar nici nu se exclude. Rezultatul jertfei este indurarea lui Dumnezeu, deci se poate intelege ca a fost vorba anterior de o suparare a lui Dumnezeu;epistola catre Evrei este cea mai autentica interpretare a jertfelor Vechiului Testament.
Prin sacrificiul religios se urmareste inlaturarea pacatului si refacerea spirituala a invidiului. Pacatul fiind o realitate morala, nu poate fi depasit deca tot printr-o realitate morala. Animalul nu putea face nimic in acest sens. Suferinta este singura cale spirituala pe care se poate duce lupta cu pacatul, sjingura forta ce poate fi opusa pacatului.
In Hristos, durerea si moartea si-au schimbat rostul de pedeapsa pentru pacat, desi El le-a asumat ca urmari ale pacatului. Datorita marii iubiri cu are ne-a iubit (Efes. 2, 4), Fiul lui Dumnezeu S-a suit pe Cruce si de acolo a ridicat pacatul lumii (Ioan 1, 29). Iisus a dorit Crucea ca ascultare fata de Tatal.
Omul, prin neascultare, a ales moartea in loc de viata; Iisus Hristos, prin Jertfa Lui, a ales viata pentru moarte: "S-a dat pe Sine schimb mortii". Si astfel "a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea" (II Tim. 1, 10).
Jertfa, ca si celelalte fapte ale lui Iisus Hristos sunt acte in care se manifesta puterea lui Dumnezeu, este sfintitoare, deoarece ea deschide calea spre indumnezeirea omului. Ea realizeaza trei deziderate: sa ne atraga in comuniune cu Sine, omorand omul egoist din noi; sa ne faca sa impartasim soarta Lui de fericire si comuniune cu Tatal; sa indeplineasca dreptatea divina. Prezenta lui Hristos in Cer ca Jertfa pentru noi este o pledoarie a Lui in favoarea noastra inaintea Tatalui; iar pentru noi, este o sursa de putere in stradania noastra de a ne sui la El.

Ideea de sacrificiu este intalnita la toate religiile lumii. Originea ei trebuie cautata in dorinta de legatura a omului cu Divinitatea, in starea edenica, sacrificiul nu a existat, relatia dintre om si Creator manifestandu-se printr-o comuniune spirituala directa. Sacrificiul s-a nascut in urma caderii protoparintilor. Oamenii s-au straduit sa refaca legatura lor spirituala cu Tatal ceresc cu ajutorul sacrificiului. Numai ca, in urma slabirii spirituale a omului coplesit de pacat, sacrificiul si-a pierdut din spiritualitate devenind mai mult material, extern si chiar egoist.

pr. conf. dr. Ioan Stancu