Fundamentul invataturii Vechiului Testament este monoteismul pur, fara amestec de politeism sau panteism, in care au cazut mai toate teoriile antice despre Dumnezeu. In Sfanta Scriptura, Dumnezeu se descrie ca Unul, ca existent de Sine si fiinta personala (Iesirea 3, 14-15). Intre toate invataturile filosofice ale antichitatii despre Divinitate, nu se poate gasi o formula mai buna, care in cele mai putine cuvinte sa cuprinda o idee mai inalta despre Dumnezeu ca cea data de Moise prin revelatie: "Eu sunt Cel ce sunt; spune fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis pe mine catre voi."Aici este limpede exprimata ideea ca Dumnezeul cel vesnic este in acelasi timp Dumnezeul cel viu, care se ingrijeste despre binele neamului omenesc, Care trimite pe alesii Sai spre a sluji adevarului, binelui si dreptatii. In aceasta determinare a fiintei divine este dat tot aceea ce a impiedicat paganatatea antica sa se ridice pana la monoteismul adevarat.
Monoteismul biblic nu are nimic in comun cu acel monoteism unilateral in care Dumnezeu este separat printr-un abis de lume si de om, fiind pus intr-un raport pur extern si mecanic unul fata de altul ca monoteismul mahomedan. Monoteismul biblic are un caracter vital si superior moral. Unul Dumnezeu Care se inalta infinit peste lume, atotputernicul Creator al lumii este proniatorul intru tot bun, dreptul Judecator si rasplatitor. Se inlatura orice idee ca Dumnezeu ar fi autorul raului, sau ca El ar avea imperfectiuni morale. Pana la ideea adevarata despre sfintenia lui Dumnezeu nu s-a ridicat nici una dintre religiile pagane; caci se poate spune ca nici una dintre insusirirle divine nu a stat mai mult in umbra in religiile pagane, ca atributul despre sfintenia Sa.
Numai in religia Vechiului Testament ideea despre sfintenia lui Dumnezeu este straina de orice amestec si expusa in toata curatenia sa. Toate reprezentarile religioase pagane, stau pe panta naturalismului sau panteismului si nici una nu e libera de asemenea defecte chiar si in persoana reprezentantilor sai cei mai buni. Nu la fel stau lucrurile si in invatatura religiei Vechiului Testament despre Dumnezeu. Ea se inalta in lumea veche dintre doctrinele pagane ca o stanca singuratica cu monoteismul sau sublim si se reprezinta ca incomparabila fata de celelalte. Libera de orice fantezie mitologica, ea apare ca minune la inceputul istoriei si tot in mod minunat se conserva, clarificandu-se treptat cu o noua lumina prin invatatorii inspirati ai credintei. Ea isi datoreaza originea si conservarea nu numai fortelor naturale ale omului, ci si conlucrarii speciale superioare a Providentei divine.
Reprezentanta religiei Vechiului Testament e o semintie mica, neobservata in randul celorlalte popoare numeroase si civilizate, semintie inconjurata din toate partile de paganism si inclinata catre acesta, dupa cum se poate vedea din istoria sa de la Sinai si pana la robia Babilonului.
Rationalistii secolului trecut au crezut sa explice monoteismul religiei Vechiului Testament cu ipoteza ca Dansul ar fi aparut mai tarziu in aceasta religie, explicand originea sa prin dezvoltarea intelectuala treptata a a poporului iudeu si mai ales a conducatorilor si reprezentantilor sai; sau spun ca s-ar fi imprumutat elemente monoteistice din alte religii. Ipoteza aceasta este falsa, intrucat daca religia Vechiului Testament ar fi aparut ca fruct al dezvoltarii intelectuale treptate a poporului iudeu, ar fi trebuit sa gasim acelasi rezultat si la alte popoare antice in cursul dezvoltarii lor seculare. De exemplu filosofii Greciei nu s-au eliberat de politeism. Poporul iudeu a venit mult in contact cu diferitele popoare ale lumii pagane, unde pretutindeni domnea politeismul, cu care iudeii simpatizau; asadar presupunearea ca religia monoteista ar fi aparut mai tarziu, cade in derizoriu.
In Vechiul Testament, Dumnezeul poporului israelit se numeste Dumnezeu al dumnezeilor si Stapanul stapanilor, superior al tututor zeilor, Iehova este unicul Dumnezeu. Zeii pagani nu sunt considerati in Biblie fiinte reale, ei fiind numiti : elelim-nimic, tohri-desertaciune, segerer-minciuna, metim-morti.
Dumnezeu este numit cu numele intrebuintat la plural Elochim; spre a semnifica plinatatea nesecata si pluralitatea atributelor in divinitate.
Istoria ne arata ca iudeii adesea au inclinat catre idolatrie mai ales dupa ce au primit Lega, cand au adorat vitelul de aur sau pe Baal, Moloch; iar dintre cele 12 semintii, intr-un timp, 10 au trecut deodata si in mod fatis la idolatrie. Asadar, credinta in Unul Dumnezeu nu a sosit la poporul iudeu, ca o urmare fireasca a culturii sau asezarii geografice. Dimpotriva, vederea invariabila a pustiului fara viata, daca a putut contribui la formarea ideii despre un singur Dumnezeu, apoi in orice caz n-a putut contribui la formarea reprezentarii despre un Dumnezeu ca persoana plina de viata, bunatate si intelepciune. Pustia, poate sa fi fost scoala de pietate pentru sufletul luminat deja cu lumina adevarului religios, dar ea este prea moarta si prea fara de viata ca sa fi produs monoteismul infocat cum apare el in Vechiul Testament, monoteism patruns de cel mai calduros zel catre Dumnezeul cel Viu.
Apologetica Crestina, Nicolai Pavlovici Rojdestvenski
