Slujirea mirenilor
Prin Botez, fiecare crestin a devenit madular al Bisericii, o parte din intreg, asemenea unei pietre pe care mesterul zidar a ales-o si a incorporat-o in constructie. Prin Mirungere, adica prin partasia Sfantului Duh, el devine factor activ, "piatra vie", detinator al unei preotii ce are nu numai menirea de a marturisi in lume bunatatea lui Dumnezeu, dar si pe aceea de a-I aduce Acestuia "jertfe duhovnicesti" prin Iisus Hristos. Mirungerea este actul prin care cel botezat isi capata cu adevarat numele de crestin. Prin Mirungere, crestinul devine asemenea ingerilor si, daca se pastreaza pe sine intru desavarsita curatie si sfintenie, poate face chiar minuni prin lucrarea darurilor Sfantului Duh, a caror pecete o poarta. Iata deci, pana la ce treapta poate urca demnitatea mireanului.
Prin Botez si Mirungere, viitorul preot a devenit purtator al preotiei universale; prin Hirotonie, insa, si-a asumat calitatea de purtator al preotiei speciale, pe care nu o au cei nehirotoniti. Mireanul are preotie sfanta, preotul are preotie sfintitoare. Cel dintai a primit darul Duhului Sfant; cel de-al doilea il si transmite. Amandoi insa, laolalta, sunt factori activi in viata Bisericii. Din cele trei functiuni fundamentale ale lui Iisus Hristos , cea sfintitoare ii este soecifica preotului, acesta detinand-o in exclusivitate. Mireanul insa poate participa la cea conducatoare, in sensul si limitele participarii statutare la componenta si activitatea forurilor legislative si executive ale Bisericii, dar si la cea invatatoare, in conditiile unei pregatiri si calificari, cum este cea a profesorilor si profesoarelor din invatamantul religios, sau aceea a autorilor de manuale, studii sau tratate teologice care se bucura de girul Bisericii.
Rolul activ al imensei majoritati a mirenilor este coliturghisirea, adica partasia lor la dialogul liturgic preot-popor. Jertfa de paine si vin e importanta, dar nu esentiala. Cea esentiala e conlucrarea mirenilor cu preotul in actul liturgic. Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte; Sfanta Jertfa cu pace a o aduce.Este vorba despre jertfa euharistica pe care preotul se pregateste sa o aduca pe sfantul prestol cand poporul raspunde: Dar de pace, jertfa de lauda. Preotul aduce jertfa pe cale euharistica; in virtutea preotiei universale, credinciosii aduc jertfa de pace si de lauda.
Realitatea actuala ne pune in fata un popor care vine la slujba, sta cuminte in biserica, tace cu evlavie si asculta cu decenta, admira un cor sau indura un cantaret, rugandu-se in taina cu vorbele pe care fiecare le stie de acasa. Cand cineva e familiar cu cantarile si le ingana o data cu corul, o face cu timiditate si cu sentimentul intrusului admonestabil. In vechime insa nu a fost asa, ci tot poporul din biserica dadea raspunsurile liturgice. Traditia isi are radacini adanci, care merg pana in vremile Vechiului Testament. Dupa trecerea minunata prin Marea Rosie, Moise a compus un imn de lauda lui Dumnezeu si l-a cantat impreuna cu fiii lui Israel, adica cu intregul popor. Or crestinii nu sunt altceva decat Noul Israel. Sfintele Evanghelii ne dau marturie asupra lui Iisus care obisnuia sa cante imnuri impreuna cu ucenicii Sai."Şi după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor." (Mt 26,30) Cantarea in comun era ceva obisnuit nu numai in vremea apostolilor, dar si in veacurile crestine pana tarziu, cand a inceput sa se subtieze. Subtierea s-a produs pe masura ce s-a dezvoltat psaltichia bizantina, cu inflexiunile si efluorescentele ei orientale, pe care nu le puteau executa credinciosii de rand ci numai psaltii si protopsaltii inzestrati cu voci melodioase si anume scoliti pentru acest gen de muzica.
La Sfanta Liturghie nu se asista, ci se participa, iar daca doar asisti, atunci te-ai situat in afara ei ca simplu spectator. Daca insa, ti-ai asumat serios calitatea de mebru al Bisericii, dar si de partas al preotiei universale, prezenta ta la Liturghie nu poate fi decat participare. Poporul lui Dumnezeu alcatuieste preotia imparateasca, sfanta, universala. Sfantul Ioan Evanghelistul isi incheie Apocalipsa prin descrierea amanuntita a Noului Ierusalim, a Imparatiei Cerurilor si mentioneaza:" Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei."(Apoc 21,22). Nefiind Templu, nu mai sunt nici jertfe rituale si nici preoti care sa le aduca. Deci rolul preotiei slujitoare se incheie o data cu aparitia cerului nou si a pamantului nou. Nu se incheie rolul preotiei imparatesti fiindca cei care o vor alcatui, atat mirenii cat si hirotonitii vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El de-a lungul miilor de ani; aducandu-I neincetat jertfa de lauda, facand in Imparatie cee a ce fac acum la Liturghie.
Va indemn: Ramaneti sau reveniti in Sfanta Liturghie, voi, mirenii, cei innobilati de Dumnezeu cu preotie imperiala !
Bartolomeu Anania
