Mitropolia Moldovei în Africa

Cele două locaşe de cult au fost ridicate în Tanzania, cu sprijin financiar de la credincioşii români. Acestea vor purta hramul Sf. Parascheva de la Iaşi şi Sf. Ioan Botezătorul şi au fost sfinţite săptămâna trecută de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Conform reprezentanţilor Mitropoliei, decizia de a ridica cele două ctitorii a fost luată cu ocazia unei vizite efectuate de ÎPS Teofan în Tanzania la începutul anului trecut. „Atunci s-a constatat cât de mare este nevoia de biserici pentru comunităţile de ortodocşi în continuă creştere din această ţară", a spus pr. Constantin Sturzu, reprezentantul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Feţele bisericeşti prezente la sfinţirea celor două locaşuri de cult au participat şi la slujba de botez a câtorva sute de persoane care s-au convertit la credinţa ortodoxă şi la slujba de cununie a 18 cupluri botezate în acea zi.

„Într-o ţară cu atât de multe nevoi materiale şi spirituale, există o misiune ortodoxă susţinută în special de generozitatea unor organizaţii şi credincioşi. Această misiune urmăreşte atât propovăduirea Evangheliei, cât şi oferirea de ajutoare materiale, în special asistenţă medicală", a completat reprezentantul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În următoarele două luni o parte dintre monahii care au rămas în Tanzania, la noile biserici se vor implica în activităţile misionare şi filantropice şi în catehizarea celor care urmează să primească Taina Botezului.

Comunitatea de creştini ortodocşi din Tanzania numără câteva zeci de mii de credincioşi, coform reprezentanţilor Mitropoliei. Unul din cinci copii moare aici din cauza infectării cu HIV, iar alte boli, precum malaria, fac numeroase victime, speranţa de viaţă situându-se în jurul vârstei de 45 de ani.

Sursa text: http://www.adevarul.ro/


Autor: Viviana