Ectenia e un cuvant grecesc care, in limbajul liturgic, inseamna rugaciune staruitoare. Se numeste astfel fiindca este alcatuita dintr-o suita de rugaciuni felurite, acestea fiind, totodata, de cerere si de marturisire.

Preotul isi incheie cererea:"Domnului sa ne rugam"; iar poporul raspunde:"Doamne miluieste." Pe toata durata dialogului e folosit numai pluralul, ca semn al partasiei slujitoare intre preot si popor: "Si ne da noua, cu o gura si o inima a slavi si a canta...numele Tau..".
Prin Doamne miluieste, credinciosii se roaga ca, pe de-o parte, El s-o faca nu pentru ca ei ar merita-o ci in virtutea nemarginitei Sale iubiri fata de oameni, iubire lucratoare prin mila. Umilinta este aceea care-i deschide rugaciunii calea spre Cer.

Preotul spune: "In pace Domnului sa ne rugam."
Intreaga Liturghie se cere desfasurata intr-o atmosfera de pace atat exterioara, cat mai ales launtrica, intr-un climat care se instaureaza odata cu intrarea fiecarui credincios in Biserica. In sfantul locas se intra in liniste, se paseste incet, cu bunacuviinta, nu se vorbeste (nici macar in soapta), iar gura nu se deschide decat spre a lauda pe Dumnezeu. Cu atat mai multa pace i se cere preotului.

Daca pacea interioara nu este o stare de fapt a unui crestin, ea se obtine prin impacare, iar impacarea se obtine, cel mai adesea prin iertare. Impacarea cu aproapele este o conditie esentiala nu numai pentru primirea Sfintei Impartasanii, dar si pentru participarea efectiva la Sfanta Liturghie.Credinciosii sunt cei care aduc darul de lauda prin participarea la raspunsurile liturgice. Iata ce porunceste Domnul Iisus in aceasta privinta: "Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău"
Cineva ar putea sa intrebe: "Nu se spune ca eu am ceva impotriva aproapelui meu, ci el impotriva mea. In acest caz, de ce trebuie sa merg eu la el si nu el la mine?" Aici pot fi doua situatii. El poate avea ceva impotriva ta fiindca tu este cel care l-a suparat; in aces caz, tu esti obligat sa ceri iertare; iar daca el nu ti-o acorda, e pacatul lui. Daca insa el este cel care ti-a gresit fara sa fi apucat sa-ti ceara iertare, tu vei merge si i-o vei acorda din oficiu; iar daca nu ti-o accepta, e pacatul lui. Pentru tine insa e foarte important sa nu i-o ceri doar de forma, ci din toata inima.

Stiu cat e de greu sa ierti poe cineva care, in mod constient, deliberat, calculat, perseverent ti-a facut mult rau, insa persoana pe care nu esti in stare sa o ierti, e ca o jivina pe care o porti, de buna voie, in carca. Iertarea e simpla: iti scuturi o singura data cu putere grumazul si scapi de ea. De indata te simti usor si liber ca o pasare. Asa trebuie sa-ti fie si sufletul cand intri in Biserica, la Liturghie.

Pentru pacea de Sus si pentru mantuirea sufletelor noastre..." Pana acum a fost vorba despre pacea pe care ti-o poti dobandi prin propriile tale mijloace. Aceasta, ca orice act omenesc, e fragila; ea nau poate fi durabila decat daca se intregeste prin pacea de sus, care nu e altceva decat pacea care vine de la Dumnezeu. El este prin excelenta Dumnezeul pacii, iar ea, pacea e un dar al Sau, atat prin El Insusi, cat si prin Fiul Sau, Cel care ne-a binevestit-o in predica Sa si ne-a daruit-o prin sfintii Sai ucenici si apostoli: Pace va las voua, pacea Mea v-o dau. Doar in acest climat de pace se poate dobandi mantuirea sufletelor noastre, adica plinirea telului suprem si ultim al vietii crestine. Cuvantul mantuire inseamna salvare dintr-o primejdie, din robie sau din moarte, evitarea unei pedepse sau amnistierea ei.

Prin greseala capitala a lui Adam a intrat pacatul in lume. Consecinta pacatului originar a fost moartea, care si-a instaurat stapanirea peste toti urmasii primului om, asemenea unei temnite in care condamnatii isi asteapta sfarsitul. Cu toate acestea, deindata ce Dumnezeu i-a izgonit din Rai pe Adam si pe Eva, le-a fagaduit si un Mantuitor Care va veni sa slaveze omenirea din robia mortii . De-a lungul secolelor, profetii Vechiului Testament n-au incetat sa intretina aceasta speranta prin prevestirea lui Mesia. Acesta a venit prin intruparea Fiului lui Dumnezeu in persoana lui Iisus Hristos, Care ne-a eliberat prin Jertfa Sa de pe cruce, si ne-a arvunit invierea prin propria Sa Inviere. Mantuirea prin Iisus Hristos este expresia iubirii lui Dumnezeu fata de om.

Atat in limbajul biblic cat si in cel liturgic, pe langa verbul a mantui exista si a izbavi, ale caror intelesuri sunt apropiate dar nu identice. A izbavi inseamna a scapa pe cineva dintr-o primejdie, a elibera, a apara, a ocroti, a salva. Aceasta este o mantuire circumstantiala, ce se petrece intr-o anumita imprejurare, limitata in timp; pe cand mantuirea este izbavirea finala, definitiva, irepetabila. Puterea de a mantui Ii apartine numailui Dumnezeu, care nu L-a trimis pe Mantuitorul.

Pentru pacea a toata lumea, pentru statornicia Sfintelor lui Dumnezeu Biseici si pentru unirea tuturor...
Daca ne-am rugat pentru pacea noastra, a celor ce participa la oficierea Sfintei Liturghii, e vremea sa ne rugam si pentru pacea a toata lumea, accea a intregii omeniri, atat de necesara in dureroasa ei absenta. Crima lui Cain a capatat drept de cetatenie pe toate meridianele mapamondului. E cu atat mai necesar sa ne rugam pentru instaurarea pacii in lume.

De indata ce Ii cerem Domnului pacea lumii, ne rugam si pentru statornicia Sfintelor lui Dumnezeu Biserici.
Nu se vorbeste la singular, despre Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostolica, cea care a fost intemeiata la Pogorarea Duhului Sfant si pe care o marturisim in Simbolul Credintei, ci la plural, de Bisericile lui Dumnezeu. E vorba de Bisericile locale, intemeiate de sfintii apostoli si de urmasii lor de-a lungul istoriei, asa cum le intalnim in Epistolele Sfantului Apostol Pavel si in Apocalipsa. Biserica Universala nu este suma aritmetica a celor locale, ea regasindu-se integral in fiecare din acestea, dupa cum fiecare din acestea o cuprinde integral. Cat despre statornicie, ea traduce starea de stabilitate, echilibru, trainicie, durabilitate.

Pentru Sfanta Biserica aceasta si pentru cei ce cu credinta, cu evlavie si cu frica de Dumnezeu intra intr-insa...
Ne rugam pentru biserica locas de inchinare, aceea in care ne aflam si pe care de obicei o frecventam in calitate de enoriasi. ea se mai numeste Casa lui Dumnezeu, aceea in care se preamareste numele Celui Preainalt. Spre a fi cineva partas al Imparatiei din aceasta Biserica, trebuie sa fie inarmat cel putin cucele trei virtuti mentionate in acest verset: credinta, evlavia si frica de Dumnezeu.

Credinta. In mare,oamenii se impart intre credinciosi si necredinciosi. La randullor credinciosii se impart intre binecredinciosi si raucredinciosi. Binecredinciosii sunt crestinii care pastreaza si practica invatatura Evangheliei fara nici o stirbire si fara nici un adaos, asa cuma fost ea lasata si definita de catre Sfintii Parinti prin cele sapte Sinoade Ecumenice, al caror rezumat se afla in Simbolul Credintei. raucredinciosii sunt crestinii care pastreaza si practica doar partial tezaurul credintei apostolice, sau cei care au adaugat invataturi care nu se regasesc in Biserica primului mileniu.

Evlavia este bunacuviinta cu care credinciosul s-a impodobit inainte de a intra in biserica. ea incepe cu imbracamintea curata, ingrijita si decenta si se sfarseste cu comportamentul cuviincios si demn. Evlavia in Biserica e certificatul de buna crestere.

Frica de Dumnezeu nu trebuie inteleasa ca spaima, groaza, teroare. Iubirea nu inseamna frica ci comuniune. Frica de Dumnezeu trebuie vazuta si simtita asa cum e teama copiilor buni de a nu-si supara parintii.

Bartolomeu Anania, Cartea deschisa a Imparatiei