"Nici experienta, nici observatia nu ne ofera nici cele mai mici fapte referitor la primul inceput al genului uman."
Traditiile a diferite popoare sunt de acord in ceea ce priveste starea primitiva a omului. S-a descoperit, intre altele, un basorelief (aflat acum in muzeul britanic), care reprezinta caderea primilor oameni. In mijlocul acestui basorelief se afla un arbore cu fructe, pe ambele parti se gasesc doua figuri omenesti care intind mana spre fructe, iar in spatele uneia din figuri se ridica sarpele. In monumentele asiro-babiloniene si in general ale popoarelor de pe langa Eufrat, se gaseste cu preponderenta motivul arborelui Edenului, sarpele si toate emblemele Raiului. Aceleasi motive si traditii se gasesc in Egipt: raiul sau veacul sau de aur s-a continuat in lume atata timp cat Osiris si Isis guvernau peste o tara frumoasa in Arabia, inconjurata de raul Trifon, presarata cu flori si arbori pururea verzi, care trimitea curenti de apa racoritoare in toate cele patru parti ale lumii. Dar duhul rau (Seth), prin uciderea lui Osiris a pus capat acestui veac de aur.
Asemanarea cu Biblia exista si la traditiile chineze, cand e vorba de starea primara a omului: ele spun ca aceasta stare era aceea a unei mari concordii. Cerul, pamantul si omul, aceste trei fiinte principale ale lumii erau in armonie. La ianceput omul a trait printre animale, ca imparat si domn al lor; iar toate fructele cresteau pe pamant de la sine. Virtutea inflorea fara ajutorul stiintei, ea traia in nevinovatie nestiind pasiunile corporale. Numai setea nemasurata de stiinta a omului l-au aruncat in abisul caderii. Dupa ce omul a cazut, toate animalele s-au instrainat de el; animalele salbatice, pasarile, insectele, serpii, au inceput a duce o lupta contra lui. In mai putin de 3-5 ore, cerul s-a schimbat si omul a devenit ceea ce nu era. La chinezi, s-au pastrat si traditii despre primul om Fo-ghi, despre Raiul de la Rasarit, despre draconul care a iesit din infern si a initiat pe om in tainele cunostintelor corpului omenesc si ale sexualitatii.
In traditiile Indiei exista de asemenea amintiri despre Rai si pomul nemuririi. Dupa aceste traditii, Raiul se afla in muntele sacru Mera, care se afla in mijlocul oceanului si ajunge cu varful pana la cer. Pe el a crescut arborele vietii-Soma, care contine in sine sucul de viata, bautura nemuririi. Acest munte sacru era locuinta primului om si a lui Visnu; sub el, in infern statea sarpele cel mare care s-a rasculat impotriva imparatiei luminii a lui Indra, cel care l-a izgonit. Despre veacul de aur, o traditie indiana transmisa de Strabon spune:"la inceput era atata faina de grau cat colb exista astazi; pe pamant curgeau izvoare, unele de apa, altele de miere, lapte, vin si unt. Satui de atatea bunatati, oamenii s-au ingamfat, iar Zeus care nu a putut suferi aceasta,a nimicit totul si i-a condamnat la o viata plina de munca."
Prima perioada se descrie ca perioada a virtutii si fericirii, cand virtutea mergea pe patru picioare: adevarul, cainta, iubirea si binefacerea, cand oamenii traiau fericiti.In perioada a doua, secolul celor trei sacrificii mari, virtutea s-a lipsit deja de piciorul al patrulea. In perioada a treia, in veacul indoielii, virtutea a ramas cu doua picioare, intrucat in oameni s-a stins cainta. In perioada a patra, secolul pacatului, care continua si acum, virtutea mai merge abia cu un picior-cel al milosteniei.
Dupa o legenda tibetana, primii oameni cunoscand sucul pamantesc, s-au lipsit de curatia primara, corpurile lor au devenit mai grosiere si mai grele, iar lumea intreaga a devenit mai intunecoasa. In traditiile antice persane, Raiul se descrie ca cea mai buna creatie a intelepciunii lui Ormuzd. Intre multimea cea mare de arbori, in Rai a fost sadit de El si arborele alb (haoma)-arborele vietii si nemuririi. Primii oameni au trait in Rai sub patriarhatul admirabilului Jima-om curat; si nu erau supusi mortii. Ei puteau privi direct la soare; nu cunoasteau moartea, batranetea si nici pacatul; pana cand, domnul Raiului, din cauza mandriei si a inselaciunii de sine, a cazut in pacatul minciunii. Fiind parasit de Ormuzd, el si-a pierdut intreita sa stralucire si impreuna cu toti urmasii s-a lipsit de nemurire si de Rai.
Traditiile ulterioare persilor, completeaza ca la inceput oamenii foloseau pentru hrana numai plante, ca primul om lucra pamantul Edenului cu plug de aur. Traditiile grecilor, sunt transmise de Hesiod, Platon sau Diodor Sicilianul. Ele arata ca oamenii primitivi au fost fericiti pana cand Pandora-Eva greaca- a raspandit pe pamant intunericul prin deschiderea cutiei sale plina de rele si de nenorociri. Veacul de aur, conform lui Hesiod, era sub stapanirea lui Chronos. In acest secol,oamenii traiau pe pamant ca zeii, lipsiti de griji, nestiind ce sunt bolile sau batranetea. Dupa veacul de aur, a urmat cel de argint, mult mai putin fericit, cu care a inceput a se imputina deja plinatatea primara a fortei vitale omenesti. A urmat cel de arama, pana la secolul de fata, supranumit de poetii greci: veacul de plans.
Traditiile romane despre secolul de aur, sunt reproduse de catre: Virgiliu, Ovidiu, Pliniu. Asadar, in toate tarile globului pamantesc, in toate popoarele timpurilor vechi si noi, se afla traditii, legende, mituri despre starea primara fericita a primilor oameni si pierderea ei din cauza caderii in pacat.
Pavel, in cuvantarea sa catre Atenieni, pronuntata in areopag, le-a amintit invatatura scriitorilor antici despre originea oamenilor de la Dumnezeu:"ai Lui neam suntem". Invatatura biblica despre starea primilor oameni poarta in sine pecetea simplitatii. Primii oameni se aflau in buna stare, atat din punct de vedere fizic, cat si intelectual si moral. Lipsiti de suferinte, intristari, boli si moarte, careia i s-a supus ca pedeapsa pentru pacat. Ei trebuiau sa lucreze gradina Eden, in care erau asezati, aceasta nefiind o munca obositoare, avand in vedere abundenta naturala a fructelor pamantului. Din punct de vedere intelectual,oamenii aveau capacitati admirabile, fiind creati dupa Chipul lui Dumnezeu; patrunderea intelectuala a omului se vede dupa faptul ca a pus nume tuturor animalelor. Oricum, primii oameni trebuiau sa dezvolte aceste capacitati si a sa se foloseasca de ele ca sa ajunga la scopul indicat de Creator si anume stapanirea a tot pamantul. Biblia nu vorbeste despre existenta artelor sau a inventiilor la primii oameni. Locuinta lor era natura deschisa, gradina, ei nepurtand nici macar haine. Mai apoi, frunzele au fost primul lor acoperamant, care ulterior a fost inlocuit cu piei. Intrebuintarea metalelor nu era in uz nici la ei si nici la urmasii apropiati. Abia a saptea generatie de la Adam aflam pe Tubalcain, batator de ciocane, lucrator in arama si fier. Viata primilor oameni, in afara gradinii Raiului, era ocupata cu lucrarea pamantului, pastoritul(Cain si Abel).
Ei nu numai ca recunosteau pe Unul Dumnezeu, dar se aflau in comunicare nemijlocita cu El. Adorarea lui Dumnezeu era un devotament firesc iar virtutea consta in pastrarea poruncilor Lui; Unul fata de celalat traiau in cea mai sincera comuniune de iubire, in stare de nevinovatie. Prin pacat s-a distrus armonia primara a vietii lor si s-a inceput intoarcerea catre rau. Caderea primilor oameni nu numai ca a stricat legatura cu Dumnezeu, dar a adus si alte rele: munca grea in lupta cu natura, bolile,moartea, slabirea fortelor spirituale, dezvoltarea viciilor si crimelor. Primii pasi ai omului in afara Raiului sunt stropiti cu sangele fratricidului. In semintia lui Cain s-a dezvoltat salbaticia si grosietatea morala: urmasul Lameh introduce poligamia si se lauda in fata femeilor sale cu sabia sa ca arma de ucidere. Chiar Cain si-a construit un oras, iar nepotul sau, este numit "tata al canonului si al lautei". Tubalcain a intrebuintat arama si fierul pentru confectionarea de instrumente pe cand alte semintii se ocupau cu pastoritul si agricultura.
Apologetica Crestina
