De ce este tineretea atat de frumoasa si de ce suntem atat de fericiti (nepasatori) cand suntem tineri ? Si de ce la batranete e dimpotriva?
Pentru ca la tinerete cartile nu s-au dat inca pe fata. Nimeni nu ne poate reprosa ca nu am facut nimic. Avem tot timpul. Suntem in faza fagaduintelor, privim viitorul de pe un munte Nebo al posibilitatii tuturor implinirilor. Totul e cu putinta, inca nu putem fi trasi la raspundere. Tineretea ca si balul mascat, asterne pe fetele noastre nezbarcite un val algebric si o aura difuza (egalitara).
Masca si tineretea, deopotriva, ascund valoarea reala (aritmetica)a fiecarui ins si-l mentin la adapostul incertitudinii care poate acoperi orice identitate. Aidoma ca la balul mascat, pana-n momentul scoaterii mastii, inca nu se stie cine suntem cu adevarat ori ce vom fi. Sansele sunt egale: in Tara Minunilor, cata vreme cartile de joc stau etalate cu fata in jos, Regina de Cupa e in dilema: oricare din ele poate fi craiescu-i vlastar.
La batranete e cu totul altfel. Ne-am dat cu totii arama pe fata, suntem pe deplin artimetizati, am aratat cine suntem, cat pretuim si ce am facut. De ce ispravi ne-am dovedit capabili. Ce si cat am inscris in registrul cel mare. Si atunci, desigur, e vai si amar de toti cei ce si-au realizat simbolul general (x,y,z) la valori minime, nule ori negative. Atunci e ferice de un Goethe, Verdi, Victor Hugo, Tolstoi. Dar ceilalti ? Ceilalti care acum si-au lepadat in mod cu totul definitiv masca si au trecut demult pe planul exclusiv numeric-al preciziei dezvaluitoare de adevar-la ce se pot astepta din partea semenilor daca nu la sila, dispret, nerabdare, lipsa de interes, cerbicie si apostrofari urate in tramvai? Si in cel mai bun caz (dar se intampla foarte rar) la nitica mila, in care totdeauna intra si nemultumirea.
Demascatul, in fond, l-a tradat.
Cand x-ul se dovedeste a fi un simplu 0, la ce se poate astepta de nu la profunda dezamagire a aproapelui sau ? Dar bine, nu exista oare un sir natural complet al tuturor numerelor,li se poate cumva cere tututror sa fie numere mari ? Nu. Trebuie sa existe si valori nule sau negative. Dar vai de cei care s-au aritmetizat la un nivel scazut, festelindu-si algebrica tinerete. Mai bine le-ar fi fost lor sa nu se fi nascut-ori sa fi murit curand, cand inca haladuiau in fermecata imparatie a fagaduintelor neajunse inca la scadenta si-n faza de inceput a balului, cand proaspetele masti acopera etans viitoarele cute si hadosenii ale fetelor, cand matasea dominourilor n-a prins a se mototoli si a se imbiba de sudoare.
Vietile sterse si pierdute, umbrele terne, cortegiul mohorat al sufletelor moarte, al celor care au trecut pe acest pamant fara a lasa nici o urma, gloatele de ratati care si-au inchis periplul lumesc sub semnul dezolant al esecului si al ratacirii in maruntisuri si fleacuri. Toti cei care-nitel inzestrati, nitel imbolditi sa iasa din anonimat si cenusiu-nu au izbutit sa scuture totusi lanturile lenei, ale rutinei, ale tiraniei preocuparilor cotidiene ori distragerilor si solicitarilor furisate in inimile lor slabe de cele mai trecatoare dintre cele mai comune placeri; nu au izbutit si au pierit fara a fi in stare sa dea un raspuns catusi de putin satisfacator categoricei intrebari formulata de Verlaine: Hei, tu, asta de aici, ce-ai facut din tineretea ta ? (ori a celei extinse asupra unui intreg parcurs vital:ce aduci din lume?, cu ce ai imbogatit-o ?, talentul cum ti l-ai rodit ?). Genunea nimicniciilor si nimicurilor, atentia acordata numai lucrurilor de suprafata si care tin de structurile cele mai subtiri si mai epidermice ale existentei (cum ar fi de pilda, certurile fara rost, vizitele fara noima, lecturile inutile si stupide, ridicolele dar paralizantele tineri de minte ale raului, cufundarea continua in concretetea cea mai lipsita de semnificatie, si mai presus de orice bransarea atentiei exclusiv pe lungimea de unda a trandaviei si a sfatului de a lasa lucrurile importante pe maine). Acest gand la uriasa jalnica massa a celor ce pleaca de aici, poate fara suflet, pentru ca atata cat au avut la nastere si l-au irosit in zadarnice prostii ori slutenii si elaborate josnicii,(acestea il exasperau pe Al. Ift..), cu atat mai mult cu cat era pe deplin constient ca printre toti cei pe care ii osandea si caror trista soarta o deplangea, cel dintai era el.
Nicolae Steinhardt-Eseu romantat asupra neizbanzii
