"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele !" (Mc 9,24)

Marturisirea aceasta este rugaciunea uni tata catre Iisus Hristos pentru fiul sau chnuit de duh necurat;
e strigatul unui om putin credincios care avea lipsa de ajutor, cum era apostolul Petru cand se cufunda in valurile
marii " Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?"(Mt 14, 30-31); e mai mult, zbuciumul omenirii ce cauta mantuire si se intoarce pocaita la Dumnezeu
Doamne, ajuta necredintei si neputintelor noastre !

Crestinul bun este totdeauna un bun credincios: "Mearga-mi bine sau rau-zice el- eu raman in tagma credinciosilor."

Dar credinta nu este numai un bun al crestinului, ci a devenit deviza vremii si a lumii intregi. Credinta este luata drept calauza atat de crestini cat si de necrestini si aceasta fiindca ii schimba pe oameni cladindu-le seriozitatea si responsabilitatea. Cu oamneni neseriosi nu se poate infaptui renasterea nici religioasa, nici cea culturala, nici cea nationala. Seriozitatea si moralitatea sunt calitatile omului credincios. De aceea, de regula, toti oamenii religiosi au si o morala impecabila fiindca serioszitatea e o insusire a fetei si a purtarii lor.

Credinta e o conditie de viata ca si painea, ca apa, ca aerul. Ea da scop vietii si idealurilor biruinta; credinta infrumuseteaza, intareste si fericeste viata. Credinta ajuta pretutindeni unde genunchii se pleaca si gura se roaga Bunului Dumnezeu.

Fara credinta viata se simte fara rost, fara vlaga, greu de suportat. Lipsa de credinta e ca o radacina putreda, nimiceste arborele cel mai puternic. O lume fara credinta, fara religie, e o lume fara Dumnezeu, o lume care numai cu armele se mai poate conduce. Cea mai mare nenorocire si cel mai mare dezastru este disparitia credintei :"Cel ce nu va crede, se va osandi." (Mc 16,16)

Credinta creeaza cultura si sustine progresul si nu e nimic care sa nu fi rezultat in urma credintei. Tot ce avem, toate altarele, toate artele, stiintele, asezamintele culturale si sociale; din religie si prin credinta au aparut. Stiinta n-o poate dovedi si nici nimici, dar ea sustine si pe invatat si pe neinvatat si pe cel tare si pe cel slab, pe tineri ca si pe batrani.

Prin credinta se lucreaza convertirea si se face apropierea de Dumnezeu; se primeste darul Duhului Sfant, iertarea pacatelor. mantuirea si viata vesnica. FA 11,21: "Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul." evrei 5,2:" Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu,prin Domnul nostru Iisus Hristos, Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu."

Din credinta se naste iubirea, nadejdea si pacea; bucuria si toata puterea care biruieste lumea.1Pt 1, 7-9: "Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos. Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită, Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor."

Credinta e necesara in mantuire, in lupta cea buna si in orice rugaciune pentru a fi ascultata de Dumnezeu. "Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela." Un crestin bun este un om sanatos si tare in credinta pe care o marturiseste tuturor ca si sfintii si care se roaga pentru inmultirea ei. Acesta o dovedeste prin fapte, altminteri ea este moarta ca si trupul pentru suflet. Credinta muta muntii, seaca raurile si scoate apa din stanca.Mt 17,20" Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă."


Credinta cea "nebuna", cea in imoralitate, credinta diavoleasca e duhul mut si surd ce chinuie omenirea si rastoarna ordinea legilor omenesti si dumnezeiesti; ea nu mantuie ci doar slabeste si prabuseste. Credinta cea mantuitoare e religioasa, rugatoare, vie, care ingenuncheaza inaintea Domnului. Credinta religioasa e cea dogmatica, morala, liturgica; e credinta crestinilor ce consta in ascultarea Evangheliei, in urmarea vietii si primirea jertfei Mantuitorului Iisus Hristos. Credinta religioasa e ascultarea invataturilor Bisericii, e conditia de intrare in imparatia lui Dumnezeu, dupa cum spune si Apostolul Pavel: "adeverirea celor nadajduite, dovada lucrurilor nevazute" Evrei 11,1. Obiectul ei il formeaza adevarurile cele nevazute, viitoare si vesnice. Obiectul credintei il formeaza adevarurile cele nevazute, viitoare si vesnice. Obiectul credintei este inainte de toate Dumnezeu, Iisus Hristos, Evanghelia si tot ce ne invata Sfanta Scriptura si Biserica. Aceasta e credinta religioasa. " Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu."(Mc 11,22); "Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu."(1Pt 1,21)

Credinta rugatoare e credinta adorarii lui Dumnezeu, credinta dragostei lui Dumnezeu aratata in rugaciune; e credinta lui Moise care prin puterea rugaciunii staruitoare a oprit hotararea lui Dumnezeu de a pedepsi poporul ce se inchinala vitelul de aur; credinta omului care se ruga:"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!", credinta prin care au biruit proorocii, apostolii, sfintii si martirii.

Credinta care ingenuncheaza e credinta religioasa si rugatoare a femeii cananeence, care s-a inchinat in fata lui Iisus si i-a zis plina de evlavie:"Doamne, ajuta-ma !". E credinta vie a credinciosilor adevarati, credinta Mantuitorului din Ghetsimani, unde se ruga cu fata la pamant si cu sudori de sange pe obraz.
Aceasta e credinta lucratoare prin dragoste, cea vie, care lupta, credinta mantuitoare.

Temeiul si taria credintei mantuitoare e rugaciunea evlavioasa, fiindca o rugaciune pioasa misca atat inima lui Dumnezeu cat si inima omului. Oamenii veacului nostru se plang ca nu mai inteleg multe din religie, nu mai cunoasc indeajuns farmecul rugaciunii si taria credintei desi simt adanc necesitatea lor. Aceasta fiindca nu mai ingenuncheaza inaintea Domnului si credinta lor nu mai e nici religioasa, nici vie, nici rugatoare, nici luptatoare si nici mantuitoare. Religia in genunchi se intelege, in genunchi se simte si se traieste cu adevarat.

Mantuitorul ne-a invatat sa ne rugam si ne-a fagaduit ca orice vom cere prin credinta de la Dumnezeu, ni se va implini. Dumnezeu asculta si se induioseaza de rugaciunile noastre, fiindca el nu este de piatra si nici nu este un tata vitreg. Dumnezeu este un Tata bun, Parinte iubitor iar Iisus Hristos, Fiul Sau nici El nu a ramas nepasator fata de lacrimile si rugaciunile oamenilor. El mustra adesesa pe oamenii prea putin credinciosi. " Cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?"(Mt 7, 9-11)

De la Dumnezeu nu se cere nimic cu indoiala, nici cu interes, nici cu graba, ci cu credinta; cu credinta vie, religioasa, rugatoare, in genunchi si cu toata caldura inimii; fiindca asa lucreaza credinta mantuitoare si asa ne asculta El rugaciunile dupa cum a ascultat si pe a omului putin credincios care s-a rugat putin, dar staruitor:"Doamne, ajuta necredintei si neputintelor mele !"

Ilarion Felea, Duhul Adevarului