E nevoie de multa trezvie ca sa nu fim furati de minciuna, fiindca nimeni nu s-a unit cu Dumnezeu mintind. "Minciuna este de la cel viclean." "Acela e mincinos si tatal minciunii." Evanghelia numeste tatal minciunii pe diavol.Adevarul este Dumnezeu, fiindca El Insusi zice:" Eu sunt calea, adevarul si viata." De voim cu adevarat sa ne mantuim, trebuie sa iubim cu toata puterea si cu toata sarguinta adevarul si sa ne pazim de orice minciuna, ca sa nu ne desparta pe noi de Cel ce e adevarul si viata.

Exista trei feluri de mincinosi: cel ce minte in cuget, cel ce minte in cuvant si cel ce minte cu insasi viata lui.
1.Cel ce minte in cuget este acela care accepta banuiala si suspiciunea. El nu cugeta nimic din ce e adevarat, ci toate sunt din banuiala. De aici rezulta iscodirile, clevetirile, vrajba si osandirea. Cum va putea pomul rau sa aduca roade bune ? Omul sa nu creada nicicand banuielilor sale, fiindca o regula stramba face si cele drepte strambe. Banuiala e mincinoasa, de aceea e vatamatoare. Asa ca, daca gandul imi spunea despre soare ca e soare si despre intuneric ca e intuneric, eu nu-l mai credeam. Nimic nu e mai primejdios decat banuiala, ea fiind cu atat mai vatamatoare atunci cand prelungindu-se in om, incepe ssa il convinga sa considere ca vede lamurit lucuri care nu exista si nu se intampla. Omul poate crede banuielilor sale atat de mult, incat devine incredintat spre fiecare banuiala; raul acesta inainteaza in om cu timpul, iar demonii il vor convinge sa se amageasca foarte mult. Omul insa, trebuie sa rusineze pe diavol, dandu-l pe fata ca cel care seamana banuieli, sa ierte pacatele fratelui pe care l-a facut sa suporte acea necinstire a banuielii si sa ceara pentru viitor ajutorul lui Dumnezeu.

Indemnul este sa ne sarguim cu toata puterea noastra, sa nu credem banuielii, fiindca nimic nu departeaza pe om de la Dumnezeu decat neluarea in seama a propriilor pacate, si de iscodi cele ce nu-i apartin lui. Nimic bun nu se naste din aceasta decat multe tulburari si necazuri, de aceea niciodata nu gaseste omul liniste ca sa agoniseasca frica de Dumnezeu. Chiar de se seamana in noi banuielile viclene pentru rautatea noastra, trebuie sa le transformam pe acestea in ganduri bune asa incat acestea sa nu ne faca rau. Banuiala este rea si nu va lasa niciodata sufletul omului sa-si castige pacea.

2.Cel ce minte in cuvant este cel ce se minte pe sine, minte pe altii si nu vrea sa suporte vina. El sspune atatea minciuni, pana isi implineste dorinta. Pacatul se savarseste fie din iubirea de placere, fie din iubirea de arginti, fie din iubirea de slava.Minciuna se savarseste de dragul acestora trei. Omul minte fie pentru a nu fi umilit si invinovatit siumilit, fie pentru a-si implini o pofta, fie pentru a castiga ceva; si nu inceteaza a nascoci prin cuvant pana-si atinge scopul.

Alteori apare nevoia de a ascunde ceva, fiindca altminteri ar aparea multa tulburare si necaz. Cand apare o asemenea situatie, cand cineva se vede silit sa nu spuna lucrul asa cum este, ca sa nu se faca mai multa tulburare, necaz sau primejdie. Aceasta minciuna poate fi intrebuintata doar la nevoie dar nu necontenit. Sa fie folosita doar daca e multa nevoie, o data din mai multe cazuri, iar atunci sa dezevaluie cu frica si cu cutremur lui Dumnezeu scopul si trebuinta pentru care a facut-o.

3.Cel ce minte cu insasi viata sa Cu viata sa minte cineva cand, meinfranat fiind se preface a fi infranat sau, lacom fiind vorbeste despre milostenie si lauda mila sau, mandru fiind, lauda smerita cugetare sau, neiubind virtutea, o lauda si o admira. Daca omul acela ar urmari un scop bun, intai artrebui sa-si marturiseasca cu smerenie slabiciunea, apoi sa dmire virtutea si sa o laude. In acest caz, desi ar pacatui, totusi s-ar atinge si de bine, fiindca e o fapta a smereniei sa se planga pe sine si sa crute pe aproapele.

Din pacate unul ca acesta nu admira virtutea pentru vreunul din scopurile spuse ci se foloseste doar de numele virtutii pentru a-si acoperi uraciunea sa si vorbeste despre ea ca si cand ar fi si el unul din cei ce o implinesc, sau, de multe ori, pentru a vatama sau a amagi pe cineva. Nici un pacat, nici o erezie, nici diavolul insusi nu poate amagi pe cineva decat luand chipul virtutii: " Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor." (2Cor 11,15) Nu e deci lucru de mirare daca si slujitorii lui se prefac ca ar fi slujitori ai dreptatii. La fel si mincinosul, fie pentru ca se teme de rusinea de a fi umilit, fie pentru ca se teme de aceea de a fi umilit, fie pentru ca voieste sa farmece si sa amageasca pe cineva, graieste despre virtuti, le lauda sile admira, ca unul care si le-ar fi insusit sau le-ar fi incercat. Acesta este cel ce minte cu viata lui insasi; acesta nu e om simplu, ci indoit; altul este inauntru si altul este in afara. Viata lui este dubla si vrednica de ras.

Sa fugim de minciuna, fratilor, ca sa ne izbavim de partea vrajmasului si sa ne nevoim sa dobandim adevarul ca sa ne unim cu Cel ce a zis:" Eu sunt Adevarul !". Dumnezeu sa ne invredniceasca de Adevarul Lui.
Filocalia, Ava Dorotei