România a încălcat dreptul la libera asociere a clerului din Biserica Ortodoxă Română /BOR/, care a dorit să înfiinţeze un sindicat, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a publicat marţi pe site-ul său, hotărârea, ce nu este definitivă, în cauza Sindicatul Păstorul cel Bun împotriva României (nr 2330/09).

Păstorul cel Bun a fost înfiinţat la 4 aprilie 2008 de 35 de clerici şi mireni membri ai BOR, majoritatea dintre ei preoţi ortodocşi în parohii ale Mitropoliei Olteniei. Obiectivul sindicatului, aşa cum se arată în statutul său, este de -a apăra interesele profesionale, economice, sociale şi culturale ale membrilor săi, atât clerici cât şi mireni, în relaţiile lor cu ierarhia bisericii şi Ministerul Culturii şi Cultelor-.

Sindicatul a solicitat Judecătoriei Craiova acordarea personalităţii juridice şi înscrierea acestuia în registrul sindicatelor. Reprezentantul Mitropoliei s-a opus acestei cereri, susţinând că statutul intern al BOR interzice crearea oricărei forme de asociere fără acordul prealabil al Mitropolitului. Procurorul a susţinut cererea, argumentând că înfiinţarea sindicatului este compatibilă cu legea iar regulamentul intern al BOR nu îl poate interzice, având în vedere că preoţii şi persoanele în cauză sunt toţi angajaţi ai Bisericii şi ca atare au dreptul de a forma o asociaţie pentru a-şi apăra drepturile.

Într-o hotărâre din 22 mai 2008, instanţa a dispus înscrierea sindicatului Păstorul cel Bun în registrul sindicatelor, acordându-i astfel personalitate juridică. Mitropolia a făcut recurs, arătând că principiile constituţionale de libertate religioasă şi autonomia comunităţilor religioase nu pot fi subordonate libertăţii de asociere. Într-o hotărâre din 11 iulie 2008 Judecătoria a anulat hotărârea în primă instanţă şi a respins cererea Păstorului cel Bun.

Pe 13 decembrie 2011, cu cinci voturi pentru şi două voturi împotrivă, CEDO a constatat o violare a articolului 11 al Convenţiei europene a drepturilor omului. Hotărârea nu este definitivă. În termen de trei luni de la hotărâre, părţile pot cere trimiterea cazului în faţa Marii Camere a CEDO, urmând ca o comisie formată din cinci judecători să analizeze dacă respectivul caz merită o examinare în continuare, după care Marea Cameră va pronunţa o hotărâre definitivă, care este transmisă Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei pentru supervizarea executării sale.

Curtea de la Strasbourg a arătat că articolul 11 permite statelor să impună restricţii privind dreptul de organizare numai în cazul unor membri ai forţelor armate, poliţiei sau administraţiei de stat şi numai cu condiţia ca restricţiile să fie legitime. În România, preoţii şi laicii îşi îndeplinesc atribuţiile în cadrul BOR pe baza unor contracte individuale de muncă. Salariile lor sunt plătite în principal de stat şi sunt acoperite de sistemul general de asigurări sociale.

Curtea a considerat că o relaţie bazată pe un contract de muncă nu poate fi "clericalizată" până în punctul de a fi exceptată de la toate normele dreptului civil. Membrii clerului şi, într-o măsură chiar mai mare angajaţii Bisericii, nu pot fi excluşi de sub incidenţa articolului 11. Prin urmare, Curtea a trebuit să verifice dacă restricţia impusă de stat libertăţii de asociere a reclamantului a răspuns unei -necesităţi sociale imperioase-.

Refuzul de a înregistra sindicatul s-a bazat pe legile privind libertatea de asociere şi libertatea religioasă, interpretate în lumina Statutului BOR şi, prin urmare, au avut o bază legală. Curtea a fost pregătită să accepte că refuzul a urmărit scopul legitim de a proteja ordinea publică prin încercarea de a preveni o discrepanţă între lege şi practica privind înfiinţarea unor sindicate pentru angajaţii Bisericii. Cu toate acestea, Judecătoria din România nu a stabilit că programul sindicatului este incompatibil cu o "societate democratică", cu atât mai puţin că ar reprezenta o ameninţare la adresa democraţiei. Criteriile care definesc o "necesitate socială imperioasă" nu se îndeplinesc.

Examinând recursul Mitropoliei, care se referă doar la necesitatea de a păstra ierarhia Bisericii tradiţionale, nu s-au luat în considerare repercusiunile contractului de muncă asupra relaţiei angajator-angajat, distincţia dintre membrii clerici şi mireni angajaţi ai Bisericii sau problema dacă normele ecleziastice care interzic calitatea de membru de sindicat sunt compatibile cu reglementările interne şi internaţionale ce garantează dreptul în cauză - probleme de o importanţă crucială în echilibrarea diferitelor interese în joc.

Curtea a constatat că refuzul de a înregistra sindicatul nu s-a bazat pe clauzele din contractele de muncă, ci pe dispoziţiile Statutului Bisericii. Acesta din urmă a intrat în vigoare în 2008, după ce angajaţii în cauză şi-au preluat atribuţiile în cadrul BOR. Poziţia specială ocupată de religia ortodoxă în România, de care Curtea este conştientă, nu poate justifica în sine refuzul de a înregistra sindicatul, având în vedere faptul că dreptul angajaţilor BOR de a adera la un sindicat a fost deja recunoscut de instanţe româneşti.

În consecinţă, în absenţa unei "necesităţi sociale imperioase, o măsură atât de radicală precum refuzul de a înregistra sindicatul este disproporţionată în raport cu scopul urmărit şi prin urmare nenecesară într-o societate democratică, încălcând articolul 11.

În temeiul articolului 41 (satisfacţie echitabilă) din Convenţie, Curtea a apreciat că România trebuie să plătească sindicatului reclamant 10.000 de euro pentru a acoperi toate capetele de daune.AGERPRES

Sursa text: agerpress.ro