Războiul contraceptivelor dintre Obama şi Biserica Catolică

Prevederea conform căreia costul contraceptivelor trebuie să fie inclus în asigurarea medicală obligatorie făcută de companiile americane angajaţilor, parte a reformei în sănătate promovate de preşedintele SUA, Barack Obama, a înfuriat Biserica Catolică din America, ale cărei plângeri sunt susţinute şi de Partidul Republican.

Deşi bisericile catolice şi alte instituţii religioase care văd contracepţia ca un păcat sunt scutite de prevederile legii, nu acelaşi lucru se aplică şi instituţiilor patronate de biserică, precum universităţile catolice sau spitalele.

Mai mulţi reprezentnţi ai bisericii catolice spun că legea este o încălcare a valorilor religioase la care credincioşii aderă. Arhiepiscopul New York-ului, Timothy Dolan, a vorbit despre o "încălcare fără precedent a libertatăţii de conştiinţă", cerând ca prevederea privind contraceptivele să fie scoasă din lege.

Prevederea este blamată şi de liderii republicani din Congresul SUA. Potrivit unor surse de la Casa Albă, Obama ar fi dispus să ajungă la un compromis, urmând să facă un anunţ în acest sens cât de curând.

Sursa text si imagine: http://www.jurnalul.ro/


Autor: Viviana