Măceşele

Măceşul (Rosa canina) este o specie din genul Rosa, înrudit cu trandafirul. Creşte sub forma unei tufe de mari dimensiuni în poienile pădurilor de la câmpie şi dealuri, la liziera acestora sau pe câmpuri şi păşuni, în apropierea pâlcurilor de copaci. Are nevoie de mult soare pentru a creşte şi a înflori.

Tufa are o înălţime de pânâ la 3 m, cu mai multe tulpini lungi acoperite cu spini puternici. Planta înfloreşte în lunile de vară, iunie-iulie. Florile sunt mari, albe, de culoare alb-roz, care cresc grupate sau solitare. Toamna pana in octombrie se pot culege fructele din care se prepară un ceai fortifiant.
Fac parte din grupa fructe de pădure, deoarece producţia de măceşe se obţine aproape în exclusivitate de la plantele spontane, cunoscute sub numele de Măceş (Rosa canina L.), Răsură, Ruje sau Trandafir sălbatic. Măceşele sânt pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. În interiorul lor se află achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu seminţe. Măceşele au formă sferică sau elipsoidală, culoare portocalie în faza de pârgă şi roşie sau roşie-portocalie la maturitatea deplină.

În scop medicinal, măceşele trebuie recoltate când sunt în pârgă, ne-înmuiate, iar nu toamna, după căderea brumei, când sunt complet coapte şi devin moi, deoarece în această fază ele conţin cantitatea cea mai mică de substanţe active. Conţinutul maxim de vitamina C îl au măceşele în pârgă, cu pulpa încă tare. După recoltare, măceşele se prelucrează imediat, pentru a nu se degrada substanţele active. Prelucrarea se face în vase de lemn, de plastic sau de ceramică smălţuită, pentru a împiedica degradarea vitaminei C, pe care metalele o descompun.

După recoltare măceşele se usucă în încăperi bine aerisite, până ce acestea capătă un aspect stafidit şi se pot rupe în degete. Ele conţin foarte multe vitamine, în special vitamina C, dar şi vitaminele B1 şi B2, K şi PP. Ceaiul de măceşe stimulează pofta de mâncare, întăreşte imunitatea organismului şi este vasodilatator. Conţinutul ridicat de vitamina C şi a altor substanţe, asigură funcţionarea normală a organismului, întărirea sistemului imunitar şi un flux sanguin mai bun.
Măceşele conţin: apă 49%, zaharuri 21,0%, proteine 3,6%, acizi 3,5% ((în acid malic), celuloză 23,0%, substanţe minerale 2,8%, provitamina A, (500-5000 mg la 100 g pulpă în funcţie de specie), vitaminele B1,B2, E, K şi P (sub formă de flavonoglucozide), precum şi urme de vitamină PP. Uleiul seminţelor de măceşe conţine vitamina F (acizi esenţiali: acidul linolic, acidul linoleic şi acidul arahidonic). Acizii din măceşe (malic şi citric, îndeosebi) contribuie la stabilizarea vitaminei C. În măceşe se mai găsesc compuşi terpenici, ca betulina, precum licopen (izomer al carotenului), pigment care le imprimă culoarea roşie-portocalie.


Proprietăţi

- Întăreşte sistemul imunitar.
- Vitamizant, tonic, astringent, colagog, coleretic, vasodilatator arterial, antilitiazic, antiinflamator intestinal.
- Măreşte permeabilitatea şi elasticitatea capilarelor, acţionând pentru normalizarea circulaţiei periferice.
- Intervine favorabil în respiraţia tisulară, în reacţiile fermentative, în procesul de eliminare a toxinelor din corp.
- Stimulează contracţia vezicii biliare şi a căilor biliare, provocând golirea conţinutului lor.
- Impiedică formarea calculilor renali.
- Vindecă inflamaţiile.
- Completează necesarul de săruri al organismului.

Măceşele sunt eficiente în avitaminoze, tulburări de circulatie periferică, leucemie, calculoza renala, colite, enterocolite, afecţiuni hepatice, litiaza biliara.
Se face decoct din 2 linguri Măceşe zdrobite la 500 ml apa calduţă care se fierb 10 minute.
Pentru afecţiunile vasculare, pentru vitaminizare, ca tonic general sau pentru litiaza biliară se face infuzie cu 2 linguri de Măceşe la 500 ml apă.
Pentru vitaminizarea organismului se face o bautură racoritoare din 100 g Măceşe macerate în 1000 ml apă rece, timp de 12 ore. Se adaugă 100 g zahăr sau puţină miere. Se strecoară şi se pastrează la rece.
Este utilă asocierea Măceşelor cu fructe de Cătină.
Un alt preparat obţinut din măceşe este siropul. Se pot folosi atât măceşele proaspete cât şi cele uscate, la o cană de măceşe adăugăm o jumătate de kilogram de zahăr şi un litru de apă.

Utilizări

În scopuri terapeutice, de la Măceş se folosesc fructele (din care se prepară infuzie, decoct, vin medicinal, băuturi răcoritoare), seminţele şi florile.
-Măceşele amestecate cu miere, se utilizează contra limbricilor (ascaridoza), consumându-se zilnic câte 2-3 linguriţe din acest amestec.
-Decoctul din măceşe (o linguriţă de fructe la o cană cu 200 ml apă) împiedică formarea caliculelor renali, deoarece măceşele sunt diuretice.
-Infuzia din fructe de Măceş este bogată în vitaminele C şi P. Ea se foloseşte la tratarea arteritei, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi trombangeitei obliterante, deoarece menţine elasticitatea şi permeabilitatea vaselor capilare. Această infuzie se prepară din două linguri de fructe la 0,5 litri apă clocotită.
-Infuzia de măceşe şi fructe de cătină albă, în părţi egale, 1-2 linguriţe de amestec la o la o cană cu apă (200 ml), se poate folosi ca ceai alimentar în tot cursul anului.

Maceratul la rece de măceşe este o băutură răcoritoare bogată în vitamine, care se prepară astfel: 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă rece; se adaugă apoi 100 g zahăr,se strecoară; se beau 3 căni pe zi.
-Siropul de măceşe se prepară astfel: peste 250 g măceşe uscate se toarnă 1,5 litri apă în clocot şi se lasă la macerat 12 ore, apoi se filtrează, se adaugă 0,5 kg zahăr şi se fierbe până la consistenţa unui sirop. Siropul de măceşe se mai poate prepara şi din suc de măceşe şi zahăr, în părţi egale, care se fierb la foc slab, într-un vas de inox, timp de 10-15 minute, având grijă să se înlăture spuma formată. După ce vasul se ia de pe foc, se adaugă 6 linguriţe cu zeamă de lămâie sau 2 linguriţe de vitamină C pulbere; se amestecă bine şi se toarnă în sticle curate, uscate şi fierbinţi. Sticlele se astupă ermetic şi se pasteurizează. Din 3 kg de măceşe se obţine 1 litru de suc (cu ajutorul maşinii de stors roşii).

Vinul (cidrul) de măceşe are acţiune diuretică, tonic-aperitiv, fiind indicat în afecţiuni hepatice şi renale.
-Infuzia din flori de Măceşe şi decoctul din seminţe de măceşe sânt indicate în boli de ficat, de rinichi, în dizenterie, constipaţie şi hemoptizii.
În farmacii, din măceşe se obţine Rozavit, un produs biostimulator foarte bogat în vitamină C (250 ml de suc conţin 75 mg vitamină C).Extractul de măceşe este folosit în apifitoterapie, la obţinerea produsului Ciploment T

Ceaiul de măceşe

-Ceaiul de măceşe constituie o armă în combaterea şi prevenirea răcelilor tocmai prin conţinutul său în vitamina C naturală, care întăreşte imunitatea organismului, ajutîndu-l să reziste la boli. Gustul acestui ceai nu este agreat de oricine, dar poate fi îmbunătăţit prin adaos de scorţişoară, care îi întăreşte calităţile de luptător cu răceala. Ceaiul de măceşe atenuează unele suferinţe ale ficatului, stomacului şi rinichilor, precum şi unele stări de inflamaţie intestinală. Prin vitamina PP, măceşele menţin permeabilitatea şi fragilitatea vaselor capilare, normalizînd circulaţia sîngelui. Pentru preparatele din măceşe, se vor folosi numai vase smălţuite, deoarece metalele descompun vitamina C.
-Vitamina C stimulează imunitatea. Cura cu măceşe durează două saptămâni, timp în care e bine sa bem câte două-trei căni cu ceai pe zi.
Doza zilnica recomandată de vitamina C este de 60-70 mg, în lunile de iarnă, această doză trebuie suplimentată. In afară de măceşe, alte surse de vitamina C sunt: cătina – 1.000 mg vitamina C/100 g, kiwi – 90 mg, varza roşie – 55 mg, portocalele – 50 mg, grepfruit – 40 mg.

Sursa text: tratamentenaturiste