Anumite deosebiri dintre Biserica de Apus si cea de Rasarit au inceput sa se precizeze in secolul IV. Se intampla ca uneori tensiunea dintre Constantinopol - sau, indirect, imparat - si Roma sa devina critica. Avand moastele sfantului Andrei,
Semnalam cateva dezvoltari care i-au dat Bisericii de Rasarit structura proprie. Mai intai, avantul de neegalat al liturghiei bizantine, fastul ei hieratic, splendoarea sa rituala si artistica. Liturghia se desfasoara ca un mister rezervat initiatilor. Dionisie Areopagitul atrage luarea aminte celui ce a cunoscut mystagogia divina :"Ia seama sa nu dezvalui in mod sacrileg Taina sfanta intre toate tainele. Fii cu bagare de seama si cinsteste misterul dumnezeiesc.."(Ierarhia bisericeasca I,1).
Ca imagine a Cosmosului, biserica bizantina intruchipeaza si in acelasi timp sfinteste Universul.
Creatiile cele mai semnificative ale crestinismului oriental privesc teologia mistica. Fiecare teolog se straduia sa pastreze, sa ocroteasca si sa apere doctrina patrologica. Doctrina centrala a teologiei orientale, in special ideea indumnezeirii (theosis) omului, este de o mare originalitate, desi se sprijina pe sfantul Pavel, pe Evanghelia dupa Ioan si alte texte biblice. Echivalenta intre mantuire si indumnezeire deriva din taina Intruparii.
Dupa cum sustine Maxim Marturisitorul, Dumnezeu l-a creat pe om inzestrat cu un mod de perpetuare dumnezeiasca si imateriala: sexualitatea si moartea sunt urmari ulterioare ale pacatului originar.
Intruparea Logosului a facut posibila indumnezeirea omului, savarsita insa de gratia divina.
De aici importanta rugaciunii interioare (devenita mai tarziu rugaciune neintrerupta), a contemplatiei si a vietii monastice in Biserica Rasariteana. Indumnezeirea este precedata sau insotita de o experienta a luminii mistice. La sfintii din pustie, extazul se insotea de fenomene luminoase. Calugarii iradiau lumina Gratiei. Cand un pustnic era cufundat in rugaciune, chilia era plina de lumina.
Aceeasi traditie (rugaciune-lumina mistica-indumnezeire-theosis) o regasim peste o mie de ani la isihastii de la Muntele Athos.
La Dionisie, principiul suprem este in relatie cu lumea vizibila prin mijlocirea unei ierarhii invizibile de fiinte.
Ideile sale au fost reluate si aprofundate de Maxim Marturisitorul, spiritul cel mai universal al secolului VII-lea si poate ultimul ganditor original dintre teologii Bisericii Bizantine.
El a influentat gandirea a numerosi mistici si teologi occidentali de la Bernard de Clairvaux si Toma d'Aquino pana la Nicolaus Cusanus.
In Biserica Orientala asistam la doua tendinte: pe de o parte, rolul si valoarea eclesiala a comunitatii credinciosilor, pe de alta,autoritatea prestigioasa a calugarilor asceti si daruiti contemplatiei. In timp ce in Occident ierarhia va arata o rezerva fata de contemplativi si mistici, acestia din urma se vor bucura in Rasarit de mare respect.
In lucrarea sa "Viata lui Moise", Grigorie de Nyssa vorbeste despre intunericul luminos in care Moise spune ca Il vede pe Dumnezeu. Pentru Maxim Marturisitorul, aceasta vedere a lui Dumnezeu in intuneric este savarsitoare de indumnezeire; altfel spus, credinciosul devine partas al lui Dumnezeu. Indumnezeirea este, prin urmare, un dar gratuit, un act al lui Dumnezeu Atotputernic care iese in mod liber din transcendenta Sa desi ramane incognoscibil.
Simeon Noul teolog, singurul mistic al Bisericii de Rasarit care vorbeste despre experientele sale de iluminare, descrie in urmatorii termeni misterul indumnezeirii :"Tu ai facut, Doamne, ca acest templu coruptibil - carnea mea omeneasca - sa se contopeasca cu Sfanta Ta carne si sangele meu sa se amestece cu al Tau; de acum inainte eu sunt madularul Tau transparent si straluminos."
(Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase)
