Aparitiile lui Iisus inviat 2



Cu cat o prezenta este mai iubitoare si mai eliberatoare, cu atat mai greu ii este sa-si afle salas in lumea aceasta decazuta. Cand Dumnezeu Se intrupeaza, El nu-Si afla alt loc in lume decat pe Cruce. Astfel totul se inverseaza, abisul urii, trufiei si disperarii se pierde in abisul dumnezeirii. "Hristos a inviat". Dar in "aceasta lume", care inca subzista, Invierea nu se poate descoperi decat credintei noastre, iubirii noastre, libertatii noastre, chemate astfel sa devina, in Duhul Sfant, ea insasi eliberatoare, pentru ca "trupul stricacios" al acestei lumi sa devina "trup duhovnicesc"; pentru ca Dumnezeu-Omul, prin comuniunea sfintilor, sa devina Dumnezeu-Umanitate si Dumnezeu-Univers.
Astfel, Invierea se descopera celor care se stiu iubiti de Hristos chiar in adancul infernului lor, a caror iubire ceruta cu o asemenea fervoare raspunde in chip liber iubirii Sale. Invierea este miracolul prin excelenta, pe care toate celelalte minuni o vestesc si o vadesc. In acest miracol "legile" naturii nu sunt abolite, ele raman intacte in ordinea lor fireasca, cum raman intacte giulgiurile si marama; cum raman inchise usile prin care a trecut Iisus inviat.
Ceea ce Noul Testament numeste "lumea aceasta" nu e numai lumea creata de Dumnezeu, ci si reteaua de "patimi" astfel ca "aceasta lume" este despartita de Dumnezeu din pricina pervertirii demnitatii imparatesti pe oare a avut-o omul; ea este din punct de vedere spiritual inchisa in narcisismul omului care vrea sa fie rege fara a fi si preot slujitor. O data cu Pastele, lumea se deschide, in Hristos, suflului re-creator al Duhului, devenind nu numai lumea lui Dumnezeu si a oamenilor, ci a lui Dumnezeu cu oamenii, Emmanuel.
Ceea ce insa vedem cu certitudine este Golgota, prezenta si in "Coborarea de pe cruce" a lui Holbein, care-l cutremura pe Dostoievski : "vedeam natura ca o uriasa fiara neinduplecata, muta si surda, sau, mai. exact, cu toate ca poate parea straniu, ca o imensa masinarie ultramoderna..." . Daca in aceasta perspectiva bestial-mecanica s-ar putea demonstra ca Hristos a inviat, minunea si-ar pierde forta eliberatoare, iar lisus inviat pe masura "plinatatii" derizorii a acestei lumi, iar nu in "golirea" Sa chenotica, ar atrage la Sine nu oameni liberi, ci sclavi fascinati de un stapan atotputernic.
Iata de ce aparitiile lui Iisus inviat, departe de a prezenta un caracter de obiectivare intra-mundana, ele dovedesc, dimpotriva, o discretie nesfarsita: Iubirea crucificata biruitoare, dar biruitoare prin patimirea pe cruce, se preda libertatii suverane a iubirii noastre. Caci libertatea omului este crucea si bucuria lui Dumnezeu. Maria Magdalena crede ca-l vede pe gradinar, ucenicii calatori la Emaus cred ca stau de vorba cu un alt calator care nu stie de cele intamplate la Ierusalim; ucenicii redeveniti pescari zaresc pe cineva pe mal, "dar nu stiau ca e Iisus" (Ioan 21, 4). Si asta pentru ca El le apare "in alt chip" - en hetera morphe, cum spune Marcu, rezumand astfel, intuitia comuna a evanghelistilor (Marcu 16, 12).
Ucenicii calatori la Emaus il descopera pe Iisus inviat dupa ce El a disparut. Si asta in urma unei recitiri a Bibliei, ca pregatire evanghelica; asta nu inseamna ca Invierea "dupa Scripturi" ar fi o Inviere "dupa carte", cum sugereaza anumiti exegeti in urma unor rationamente sinuoase, ci pentru ca Scripturile constituie deja un prim moment al Intruparii. Pana la a doua venire a lui Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu va ramane, pentru fiecare om in parte si pentru toti oamenii laolalta, adunati in Biserica, o invitatie la "recunoasterea" lui Iisus inviat si la unirea cu El in Euharistie. Caci Cleopa si tovarasul sau, a caror inima ardea la cuvantul Domnului inca nerecunoscut, il recunosc pe Iisus in momentul frangerii - deja euharistice - a painii, cand El dispare sau, mai curand, cand El ii cuprinde in Fiinta Sa "pnevmatica", euharistica.
In ceea ce o priveste pe Maria Magdalena a fost suficienta simpla rostire a numelui in care salasluieste taina persoanei. Iar pentru Toma, propria indoiala naste in insasi negarea ei relatia indispensabila pentru a ajunge la strigatul de adorare a Domnului, strigat pe care Acesta il intampina cu lauda adusa credintei adevarate: "Fericiti cei care nu vad si cred". Caci nu observatia neutra a ranilor lui Iisus i-a smuls lui Toma prima marturisire apostolica a dumnezeirii Domnului, ci o brusca inundare a sufletului sau cu adevarata credinta.
Cand Iisus inviat apare "in Biserica", in sens propriu, adica in adunarea apostolilor si "a celor care erau cu ei", este suficient sa le spuna "Pace voua", pentru a fi recunoscut; veche salutare evreiasca pe care invierea o umple cu un nou sens si pe care liturghiile euharistice o folosesc inca si azi. Iisus inviat raspandeste o pace care "covarseste toata mintea" (Fil. 4, 7; Col. 3, 15) si pe care "lumea aceasta" n-o poate oferi (Ioan 14, 27). Lumea aceasta este o lume a fricii, pentru ca este o lume a mortii. Este o lume a agresivitatii, pentru ca este o lume a iubirii de sine.
"Nu va temeti", le zice Iisus femeilor langa mormantul gol: biruind moartea cu moartea Sa, El a zdrobit pe unicul nostru vrajmas autentic si de acum pacea Sa este cu noi. "Afla pacea sufletului si multi vor gasi mantuirea in preajma ta", spunea, in secolul trecut, Sfantul Serafim din Sarov.
Cu toate ca aratarile lui Iisus inviat au cerut din partea ucenicilor credinta si dragoste, ele nu sunt niste viziuni subiective ale acestora, inainte de a-L recunoaste pe Iisus, Maria Magdalena sau ucenicii calatori la Emaus constata ca langa ei este cineva, o persoana a carei identitate ei o interpreteaza gresit. Hristos insista asupra realitatii trupului Sau cand li Se arata apostolilor: "Vedeti mainile Mele si picioarele Mele." (Luca 24, 39), insemnate pentru totdeauna de cuiele rastignirii. "Si le-a aratat mainile Sale si coasta Sa" (Ioan 20, 26). I-a invitat chiar sa-L atinga, pentru a le dovedi ca nu este un "duh" fantomatic: "Ei credeau ca vad duh. Pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si case, precum Ma vedeti pe Mine ca am" (Luca 24, 36-43).
El nu Se fereste de Toma, acceptand astfel o patimire dincolo de mormant". Acest corp, totusi - si in el tot trupul pamantesc - se afla intr-o stare diferita - en hetera morphe. Acest trup biruieste legile actuale ale timpului si spatiului, este vazut in acelasi timp in mai multe locuri, strabate prin usi inchise, raspandind o pace de nespus. "Omul care trece prin zid", ironizeaza unii. Nu, ci "Cel care trece prin moarte".
Trupul lui Iisus inviat este un "trup duhovnicesc", soma pneumatikon, cum spune Sfantul Pavel (I Cor. 15, 44), nu unul oarecare, ci trupul duhovnicesc prin excelenta, trupul pamantesc, firesc, muritor transfigurat de Duhul Sfant, care nu descarneaza, ci insufleteste in chip total.
De aici pana la interpretarea ca pur subiective a aparitiilor lui Iisus inviat nu e decat un pas. Or, Duhul, Suflare si Foc ale lui Dumnezeu, transcende creatura, trup si suflet, prefacand-o in intregul ei, trup si suflet. Trupul lui Iisus inviat nu este dematerializat, adica negat, ci insufletit de insasi viata Dumnezeirii, indumnezeit prin lucrarea Duhului. Este un trup prin care strabate Lumina, "trup al slavei", in care se metamorfozeaza "trupul smereniei noastre" (Fii. 3, 21). In Hristos, intr-adevar, "locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col. 2, 9). In El, "trupul" umanitatii intregi, al pamantului, al cosmosului devine in chip real trup al Domnului.
Aici trebuie sa-l citim pe Dionisie: "Cel mai presus de fire renunta la taina Sa si ni Se arata luand firea omeneasca. Si chiar cand ni Se arata astfel, sau, mai curand - ca sa vorbim intr-un grai dumnezeiesc - in sanul acestei aratari El isi pastreaza cu totul taina Sa. Caci taina lui Iisus ramane ascunsa. Ceea ce este El in sine nici o ratiune si nici o intelegere nu pot exprima. Oricate s-ar spune despre El, El ramane necunoscut. Oricum l-am cugeta, ramane de nepatruns".


Autor: Viviana