Canonul

S-ar putea întreba cineva: Dacă Spovedania este taina care îi dăruieşte iertarea omului care în mod liber şi de bună voie îşi dezvăluie duhovnicului păcatele, căindu-se sincer de acestea, la ce foloseşte atunci canonul? Adică posturi, metanii, milostenii sau oprirea pentru o vreme de la Sfânta Împărtăşanie, după judecata duhovnicului.
Trebuie să precizăm aici că epitimia (canonul) nu este pedeapsă, ci mijloc pedagogic care ne ajută să conştientizăm cât de departe suntem de Dumnezeu şi să ne întărim în lupta duhovnicească împotriva anumitor patimi.

Sfântul Ioan Scărarul, în cuvântul Către Păstor, îl sfătuieşte pe duhovnic: Întristează pe cel bolnav pentru o vreme, ca să nu se lungească mult timp boala, sau să moară din pricina tăcerii vrednice de osândă. Mulţi au socotit, din pricina tăcerii cârmaciului, că plutesc bine, până ce s-au izbit de stâncă.

Notăm aici că epitimia este lăsată la discernământul duhovnicului, în funcţie de gradul de căinţă, de frângere şi umilinţă, de dorul după Sfânta Împărtăşanie. După Sfântul Nicodim Aghioritul, împlinirea canonului de către ucenic constituie un criteriu şi garantie a adevăratei pocăinţe. Păcatele se iartă prin spovedanie, însă cum să se întărească în bine credinciosul dacă nu există o perioadă de încercare? Nu ajunge doar să-şi arate cineva rănile sufletului către duhovnic, ci are nevoie să facă şi tratamentul potrivit spre a reuşi pe deplin vindecarea. Această vindecare este în cele mai multe din cazuri concomitentă cu împlinirea canonului. Numai duhovnicul este în măsură să ştie când ucenicul său este pregătit să se apropie de dumnezeiasca Împărtăşanie nu spre judecată sau spre osândă.

Cugetul egoist neschimbat şi duhul neascultării sunt incompatibile cu viaţa duhovnicească. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. Grija duhovnicului este să dezrădăcineze egoismul - acest cancer duhovnicesc - din sufletul credinciosului şi să-l exerseze pe acesta în smerenie. Smerenia nu doar atrage harul lui Dumnezeu,
dar asigură şi sănătatea sufletească. Dimpotrivă, înălţarea de sine umple sufletul de complexe, îl împinge către stări bolnăvicioase, îl conduce direct la demonizare.

De va vrea omul, de dimineaţă până seara poate ajunge la desăvârşire, spune Sfântul Antonie cel Mare, învăţându-i pe ucenicii săi puterea pocăinţei. După cum, de asemenea, într-o singură zi poate cădea ca un fulger, precum Lucifer.

După Spovedanie

Cel ce se pocăieşte sincer şi vine la Taina Spovedaniei aşa cum se cuvine nu se limitează numai la a se feri de păcate, ci îşi asumă lupta neîncetată împotriva patimilor sale. Sufletul, ca să devină sălaş al harului Duhului Sfânt, trebuie să se curăţească de întinăciunea patimilor.
Această extirpare presupune zilnic o înfruntare a lor, cu conştiinciozitate şi hotărâre. Prin studierea cuvântului dumnezeiesc şi al Sfinţilor Părinţi, se luminează mintea şi ne vedem nu numai slăbiciunile evidente şi patimile, ci şi dispoziţiile cele mai ascunse şi resorturile greu de deosebit ale acţiunilor noastre. În războiul împotriva păcatului şi a patimilor, un rol precumpănitor îl
are ținerea gândurilor. Toate păcatele încep de la gânduri. Întâi le gândim, apoi le dorim şi în final le făptuim.

Demonii hrănesc şi mânuiesc patimile noastre cu incitări potrivite. Este însă răspunderea noastră dacă nu respingem de îndată gândul viclean şi începem să vorbim cu el, dacă începem adică să lucrăm păcatul în mintea noastră şi să ne îndulcim la gândul lui, încât în final să consimţim şi să hotărâm să-1 făptuim, chiar şi în cazul în care condiţiile - din dumnezeiasca purtare de grijă - ne împiedică.
Şi exact în acest punct se găseşte împlinirea cuvântului Domnului: Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. În consecinţă, inima este pepiniera patimilor şi incubator al gândurilor celor viclene, dacă nu ne luptăm să dobândim curăţia inimii, dezrădăcinând patimile sau mai bine zis prefăcându-le în virtuţi.
În ce fel însă vom ajunge la mult dorita nepătimire?

Biserica este calea care ne oferă moduri practice de mântuire. Nu se limitează la iertare, ci ne dă şi vindecarea. Ne primeşte păcătoşi, întinaţi, bolnavi şi ne restituie sănătoşi, curaţi, sfinţi, cu Taina Spovedaniei, care este leacul ignorat - pentru cei mai mulţi - şi curăţirea duhovnicească a sufletului.

În Îndreptarul de mărturisire, care reprezintă compendiul înţelepciunii patristice, sunt propuse de către Sfântul Nicodim Aghioritul reguli practice despre cum să se păzească credinciosul după spovedanie şi să evite păcatul. Un mod eficace de a evita cineva păcatul şi de a dobândi cugetul smerit este de a nu uita, ci de a avea neîncetat amintirea păcatelor sale : căci fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este înaintea mea pururi, după cum spune psalmistul. Nu ajunge însă ca cineva doar să hotărască să nu repete păcatul. Hotărârea trebuie însoţită de ferirea de prilejurile lui, căci cel ce nu fuge departe de păcate, ci păşeşte alături de ele va trăi cu frică şi de multe ori va cădea în ele.

Un gând potrivnic păcatului este gândul la moarte. Cugetarea că odată viaţa noastră aici pe pământ se va termina şi că ne aşteaptă judecata, care, în funcţie de faptele noastre, ne va trimite în iadul cel veşnic sau în fericirea cea nesfârşită lângă Dumnezeu, poate depărta sufletul de ataşamentul faţă de bucuriile şi grijile pământeşti şi să-l îndrepte pe calea cea cerească. În tot
ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată.


O armă foarte puternică împotriva păcatului şi conlucrătoare la dobândirea virtuţii este rugăciunea. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Porunca mântuitoare a Domnului ne păzeşte de păcat, întărind împotrivirea noastră faţă de ispită. Rugăciunea creşte dragostea noastră pentru Dumnezeu, împacă sufletul nostru, desprinde cugetul nostru de cele pământeşti, instituie virtutea, sfinţeşte toate faptele noastre. Invocarea Numelui Domnului prin scurta rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
poate constitui pentru noi toţi o dulce desfătare şi poate deveni un aliat al nostru în lupta împotriva diavolului.

Arhimandrit Atanasie Anastasiou
Staret al Sfintei Mănăstiri a Marii Meteora


Autor: Viviana