Apara, mantuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu Harul Tau.
Cuvantul cheie, harul este, prin excelenta, instrumentul mantuirii. Apararea, miluirea si paza noastra (ca si izbavirea) sunt tot lucrari ale harului, dar legate de o anume imprejurare si de un anume timp. Mantuirea-adica dobandirea Imparatiei Cerurilor- este fructul lucrarii plenare a harului. Ea nu poate fi obtinuta fara participarea integrala a acestuia.

Harul este energia necreata a lui Dumnezeu Treimic, nedespartita de El,lucrand prin fiecare din cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi si prin toate laolalta. El este darul pe care Dumnezeu ni-l face noua, oamenilor, ca expresie a nemarginitei Sale iubiri fata de noi. In parabola lucratorilor la vie, Domnul a vrut sa spuna ca noi, prin faptele noastre, meritam foarte putin Imparatia Cerurilor, dar Stapanul Dumnezeu ne-o poate acorda prin gratie. Darul cel desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele Luminilor.Noi, oamenii, avem totul de la Dumnezeu si Lui ii datoram totul si de aceea Ii si multumim. Harul Insusi este darul lui Dumnezeu, cum o spune si Pavel efesenilor:"In Har sunteti mantuiti prin credinta; iar aceasta nu-i de la voi: e darul lui Dumnezeu."

Astfel, harul s-a manifestat si in vremea Vechiului Testament, in sensul restrans de bunavointa, privilegiu;iar daruiti cu har au fost de pilda: Noe, Moise, David si Fecioara Maria. In dimensiunea lui totala ne-a venit prin Iisus Hristos, Cel jertfit pe cruce, prin Care ni s-a conferit mantuirea.

Dumnezeu le daruieste har tuturor oamenilor, fara nici o discriminare, dar nu toti il accepta, il pastreaza sau il folosesc, data fiind libertatea fiecaruia de a raspunde sau nu ofertei divine. Cei care vor sa beneficieze de harul dumnezeiesc il pot dobandi prin credinta, curatie, umilinta si milostenie. Exista insa oameni care poseda harul, dar "cad din el" prin indepartarea de Hristos, prin apostazie sau printr-o viata pacatoasa si lipsita de pocainta. "Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har." Galateni 5,4
"Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.(Evrei 6, 4-6)

Harul e cantitativ in functie de receptivitatea omului. Dumnezeu i-l da fiecaruia cu mai multa sau mai putina imbelsugare. Mai mult, in infinita Sa bunatate, El face ca harul sa prisoseasca, compensator, acolo unde puterile omului se dovedesc insuficiente.

Pe noi insine si unii pe altii, si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

Pe noi insine, adica pe fiecare in parte si pe toti laolalta, intr-o pluralitate care nu exclude si nu anihileaza insul, ci-l integreaza in comuniunea Bisericii. Fiindca toti dintr-o singura Paine ne impartasim. Hristos ne asteapta cu bratele deschise (Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati); iar noi, de bunavoie si nesiliti de nimeni, in deplina stare de libertate interioara, suntem gata sa-I implinim asteptarea. Sfintii Parinti ne previn ca a ne darui in intregime lui Hristos nu e deloc o treaba simpla sau usoara.

Dar nu numai pe noi insine ne oferim lui Hristos ci si unii pe altii, ceea ce presupune o miscare complexa care nu se imbie cu prea multa usurinta intelegerii de obste. E ca si cum eu as avea drept de proprietate asupra celuilalt, sau el asupra mea. Faptul e adevarat iar cheia lui este iubirea. Porunca avem sa-L iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru si pe noi intreolalta: "Sa va iubiti unii pe altii ! Asa cum v-am iubit Eu pe voi, asa si voi sa va iubiti unii pe altii. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea iubire unii pentru altii. "Dragostea stramuta viata celui ce iubeste in persoana celui iubit", dupa cum spune Sofronie. Existenta celor iubiti ai mei devine continutul vietii mele.

Stihul liturgic ne mai indeamna la inca o oferta catre Hristos:si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam
Aceasta inseamna, in primul rand, ca lui Hristos nu trebuie sa ne dam doar din cand in cand, sporadic, intamplator, ci de-a lungul intregii noastre vieti. II afierosim lui Hristos esenta vietii noastre, tot ce putem realiza mai bun in traiul nostru zilnic. Nimeni sa nu se sperie de aceasta perspectiva, crestinul de rand isi impune o viata cumpanita, pazind randuielile elementare ale Bisericii. Viata sa nu e lipsita de bucuriile si placerile ingaduite de Dumnezeu.Nici Domnul Hristos si nici Sfantul Apostol Pavel nu recomanda asceza ci cumpatarea. Nu ceea ce intra in gura il spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, cu alte cuvinte zadarnic te abtii sa nu mananci ceva de dulce in post, daca nu te abtii de la clevetiri, injurii, minciuni, sau orice alt fel de vorbe care incita la fapta rea; asceza trupului e anulata de libertinajul sufletesc. Toate-mi sunt ingaduite, dar nu toate zidesc. Suveran este spiritul de discernamant al fiecaruia, sau cum ii spun Parintii duhovnicesti, dreapta socotinta.

Orice ectenie se incheie cu un ecfonis. Acesta e un cuvant grecesc care inseamna rostire clara si inalta. Continutul sau e preamarirea Sfintei Treimi ca Dumnezeu unic. Numai El este indreptatit sa primeasca inchinarea, adorarea credinciosilor, dupa cuvantul psalmistului :"Nu noua Doamne, nu noua, ci numelui Tau sa-I dai marire !"

Bartolomeu Anania