"O, Stapane, Cel ce esti inceputul si atottiitorul tuturor celor vazute si gandite; Cel ce ai ca inceput lipsa de inceput, Necreatule; ca hotar nehotarnicia, Nesfarsitule; ca fire, ceea ce e mai presus de fire, Necuprinsule. Intreg esti minune, liniste, curaj, dragoste, dulceata, multumire si siguranta in toate, lipsa de griji si bucurii. Tu esti singura slava, imparatie, intelepciune si putere ipostasiata."(Patriarhul Calist-O suta de capete) In "Marturii de sfintenie romaneasca" a parintelui Ioan I Ica cel tanar, se spune ca in Romania, termenul de isihast a cunoscut un destin unic in intreaga Ortodoxie.
Derivat din cuvantul grec
hesychia, liniste, netulburare, pace atat interioara cat si exterioara, termenul
isihasm se refera la doua fenomene distincte. Primul desemneaza orientarea spirituala contemplativa proprie originilor monahismului rasaritean, care vede desavarsirea in unirea omului cu Dumnezeu prin rugaciunea neincetata. Iar al doilea e numele dat unei metode anume de rugaciune bazata pe invocarea necontenita a Numelui Iisus, metoda codificata in mediul monahal athonit al secolelor XIII-XIV si legata de numele cuviosilor Nichifor din Singuratate(sfarsitul secolului XIII) si Grigorie Sinaitul (1347), veritabilul apostol in Balcani al isihasmului bizantin, al carui teoretician a fost Sfantul Grigorie Palama.(1359)
In manuscrisul cu numarul 1922 din Biblioteca Academiei Romane sunt "Cele o suta de Capete ale lui Calist si Ignatie Xanthopol". Metode si reguli foarte amanuntite pentru cei care aleg sa vietuiasca in liniste si singuratate.
"Cel ce voieste cu adevarat sa vietuiasca in liniste si dupa Dumnezeu, trebuie sa se ingrijeasca bine ca pe langa credinta sa fie plin si de fapte bune. Iar credinta este indoita. Si pe langa aceasta cel ce se linisteste trebuie sa fie pasnic, neimprastiat, fara griji, sau neingrijorat, tacut, multumitor in toate si constient de neputinta sa, sa suporte cu barbatie incercarile, sa nadajduiasca in Dumnezeu si sa astepte de la El ceea ce este de folos."
Dar ce este oare,
credinta indoita despre care vorbesc acesti iluminati isihasti Calist si Ignatie ? Dupa cuvintele predate de Dumnezeu, este indoita, spun ei:
"Una este, indeobste, cea a tuturor crestinilor ortodocsi, iar alta a acelora, putini, care, prin implinirea tuturor poruncilor indumnezeitoare, s-au reintors la chip si asemanare si astfel s-au imbogatit cu lumina dumnezeiasca a harului, razimandu-si toata nadejdea in Domnul (Psalmul 72, 27). Si aceasta in asa masura - o, minune! - ca, dupa cuvantul Domnului, ei nu mai deosebesc nimic, nu mai au nici o indoiala in vremea rugaciunii, sau in cererile ce le indreapta spre Dumnezeu. Ei cer cu credinta si de aceea primesc indata cele ce le sunt de folos."
Astfel, acesti fericiti au dobandit, din faptele sincere, credinta sigura, ca unii ce au aruncat de la ei toata cunostinta, deosebirea, indoiala si grija si s-au botezat, scufundandu-se cu totul, intregi in betia dumnezeiasca a credintei, a nadejdii si a iubirii fata de Dumnezeu si schimbandu-se cu schimbarea mai inalta si fericita a dreptei Celui Preainalt, dupa cum spune proorocul David in Psalmul 76, 10.
Toate aceste reguli, amplu detaliate, profund cercetate, cu mare atentie si cu ravna cumpatata traite, le sunt acestor parinti cu viata sfanta piatra de temelie si cheie de bolta. Nu numai ca le cunosc toate continuturile, dar dupa cum vom vedea, experizarea lor intrece perceptualul omenesc. Apropiindu-se de ei te simti forfecat intre abisuri si oceanii.
Cea mai mare fapta din lume este rugaciunea.
Roada rugaciunii este picatura de lacrima. O roada tare bine placuta lui Dumnezeu. Caci asa spunea marele invatat Pascal :"Cand omul sta in genunchi si se roaga Creatorului, devine cea mai mare si mai puternica fiinta din Univers."
Prin rugaciune ne inaltam la Dumnezeu. Si cand reusim, spune un sfant parinte, ne facem mari cat Dumnezeu, pentru ca atunci El pogoara la noi-se face mic precum suntem.
"Rugaciunea este o lucrare nesfarsita, mai presus decat orice arta sau stiinta.Prin rugaciune intram in legatura cu Fiinta Cea fara de inceput sau, altfel spus, insasi viata lui Dumnezeu intra in noi prin acest canal. Rugaciunea este un act de inalta intelepciune, care intrece orice frumusete si vrednicie. In rugaciune aflam sfanta incantare a duhului nostru. (Arhimandritul Sofronie) (Cornel Constantin Ciomazga)