Icoanele folosite pentru rugaciune care dateaza din primele secole ale crestinismului, nu au ajuns pana la noi, dar le cunoastem atat din Traditia Bisericii, cat si din marturiile istorice. Traditia bisericeasca marturiseste aparitia primelor icoane inca din timpul vietii Mantuitorului si din perioada imediat urmatoare Lui. Asa cum bine se stie, arta portretistica era infloritoare la acea vreme in Imperiul Roman. Se faceau portrete ale rudelor si ale personalitatilor. Prin urmare, nu avem motive sa presupunem ca crestinii, mai ales cei proveniti dintre pagani, faceau exceptie de la regula generala, cu atat mai mult cu cat, chiar in iudaism, care mentinuea interdictia vechi-testamentara a chipurilor, existau la vremea aceea curente de opinie care acceptau arta portretistica.
In Istoria Bisericeasca a lui Eusebiu gasim, de exemplu urmatoarele cuvinte :"Am vazut o multime de portrete ale Mantuitorului, ale lui Petru si Pavel, care s-au pastrat pana astazi." (Eusebiu-episcop al Cezareii Capadociei 165-340)
Inainte de acest pasaj, Eusebiu descrie detaliat o statuie a Mantuitorului pe care o vazuse in cetatea Paneas (Caesarea Philippi) din Palestina, ridicata de femeia cu scurgere de sange ce fusese vindecata de Mantuitorul (Mt 9,20; Mc 5, 24-34). Marturia lui Eusebiu este cu atat mai valoroasa, cu cat el personal avea o pozitie antagonica fata de icoane.
In pofida unor tendinte iconoclaste, a existat o traiectorie fundamentala care s-a dezvoltat in Biserica treptat, desi fara nici un fel de formulare exterioara. Expresia acestei linii fundamentale este data de Traditia Bisericii care ne vorbeste despre existenta unei icoane a Mantuitorului din timpul vietii Sale si despre icoane ale Sfintei Fecioare imediat dupa El. Aceasta traditie este o dovada ca inca de la inceput a existat o intelegere clara a semnificatiei si a posibilitatilor icoanei si ca atitudinea Bisericii fata de ea nu s-a schimbat niciodata, de vreme ce deriva tocmai din invatatura despre dumnezeiasca Intrupare.
Aceasta invatatura arata ca icoana este in mod necesar proprie insesi esentei Crestinismului de la intemeirea lui, deoarece Crestinismul este revelatia data de Dumnezeul-Om, nu numai a Cuvantului lui Dumnezeu, ci si a Chipului lui Dumnezeu.
"Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." (In 1,18) - I-a revelat Chipul - Icoana lui Dumnezeu. Prin Intruparea Sa, Dumnezeu-Cuvantul, fiind "stralucirea Slavei si Chipul fiintei Lui" (Evrei 1,3), reveleaza lumii, in dumnezeirea Sa, Chipul Tatalui. Cand Filip il roaga: "Doamne, arata noua pe Tatal ", Dumnezeu ii raspunde :"De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?" (In 14, 8-9). Precum "in sanul Tatalui", asa si dupa Intrupare, Fiul este cosubstantial cu Tatal, fiind dupa Dumnezeirea Sa, Chipul Lui egal in cinstire. Acest adevar revelat in crestinism sta la baza artei sale picturale.
Prin urmare, icoana nu numai ca nu contrazice esenta crestinismului, dar, fiind adevarul sau fundamental, este inalienabil legata de ea. Acesta este fundamentul traditiei care demonstreaza ca propovaduirea crestinismului in lume a fost dintru inceput realizata de Biserica prin cuvant si prin icoana. Tocmai pe acest temei Parintii Sinodului al VII-lea Ecumenic au putut spune :"Traditia alcatuirii icoanelor a existat inca din vremea propovaduirii crestinismului de catre Sfintii Apostoli. Iconografia nu este nicidecum inventia pictorilor, ci dimpotriva, o lege stabilita si o traditie a Bisericii Sobornicesti."
Toate picturile catacombelor, incepand din secolele I si al II-lea, includ pe langa reprezentari alegorice si simbolice , cum ar fi ancora, pestele, mielul si altele; o serie intreaga de scene inspirate din Vechiul si Noul Testament. Scenele corespund textelor sacre, biblice, liturgice si patristice. Principiul fundamental al acestei arte este o expresie picturala a invataturii Bisericii, reprezentand evenimentele concrete ale Istoriei sacre si indicand intelesul lor launtric. Aceasta arta nu intentioneaza sa reflecte probleme de viata, ci sa le raspunda, si astfel chiar dintru inceput, este vehicul al invataturii evanghelice.
Daca aceasta arta era legata de textele sacre, nu inseamna ca era rupta de viata. Exista reprezentarea insesi a a activitatii, cum ar fi a diverselor feluri de ocupatii si profesii, ca semn ca munca dedicata lui Dumnezeu este sfintita.
Chiar din primele secole, arta crestina este pe deplin simbolica; de exemplu pentru a sugera ca femeia cu copil in brate este Maica Domnului, langa ea statea un profet car arata o stea (Valaam).Pentru a arata ca botezul este intrarea intr-o viata noua, cel botezat, chiar daca este matur, este reprezentat ca unbaiat sau ca un prunc.
Sinodul Trullan din 691-692, canonul 82 afirma :" Cinstind chipurile si umbrele vechi ca simboluri si prefigurari ale adevarului transmise Bisericii, noi cinstim in primul rand harul si adevarul primindu-le pe ele ca plinire a Legii. Asadar, pentru ca ceea ce este desavarsit sa se infatiseze ochilor tuturor si prin mestesugul culorilor, oranduim ca de acum inainte Hristos, Dumnezeul nostru, Mielul care a ridicat pacatul lumii, sa fie infatisat si in icoane dupa chipul Sau cel omenesc, in locul vechiului Miel, pentru ca intelegand din aceasta maretia lui Dumnezeu-Cuvantul, sa fim indrumati si spre aducerea aminte de petrecerea Lui in trup, de patima Sa si de moartea Sa mantuitoare si de rascumpararea lumii, care s-a facut prin aceasta ".
(Vladimir Lossky-Calauziri in lumea icoanei)
