In Ţara Apusenilor, încă din zorii Ajunului Crăciunului, gospodăriile răsfirate pe culmile sau pe coastele domoale ale dealurilor, se învăluie în rotocoale aromate de fum. Miroase a colaci aurii, a turte, a cozonaci şi pâine de casă.

Nu-i om mai cinstit de semeni în sat decât preotul, nu-i vorbă mai ascultată decât a lui. În biserica mică şi veche, având hramul Sfintei Paraschiva, părintele Alexandru Barna îşi povăţuieşte cu blândeţe enoriaşii. Tot aşa cum, pe prispa casei, îi primeşte pe copii în Ajun, cu colinda.  

"În Ajunul Crăciunului, primii care ne vestesc naşterea sunt copiii mici. Din agora Ampoiţei ei pleacă cu străicuţe, cu sănii şi cântă: «Colăcei, bătrână; hai, ne daţi sau nu ne daţi!». Şi fiecare familie iese în poartă şi le pune în straiţă mere, nuci, colaci. Abia pe la prânz ajung copiii acasă", ne povesteşte părintele. "Este cea mai mare bucurie şi pentru ei, şi pentru noi, pentru că ne aduc pentru prima dată vestea naşterii Domnului."

Seara vin colindătorii tineri, juni, bătrâni. Femeile nu merg la colindat. Bărbaţii merg, în general, la colindat. "Chiar de anul trecut am făcut cu cei tineri un spectacol de colinde: s-au îmbrăcat cu cioareci, pieptare, sumane, cămăşi albe, căciuli, noaptea pe la 12:00 au venit şi la casa parohială să colinde, după ce au colindat persoanele importante din sat, precum primarul, învăţătorul, secretarul, profesorii etc. Prima zi de Crăciun, la biserică, au venit îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti şi au făcut festivalul colindelor în parohia noastră.  O sărbătoare foarte frumoasă. După slujbă, pentru că toată lumea vine la biserică de Crăciun, biserica e plină, curtea e plină. Iar aproape toţi enoriaşii vin îmbrăcaţi în costume tradiţionale, iar dacă nu au unul complet îşi pun o cămaşă, un pieptar ca să amintească de sărbătoare."

In vreme ce clopotul bate şi, în strană, dăscăliţa citeşte din Cartea Sfântă. Lângă noi, o bătrână, ascultându-l pe părintele, îşi şterge pe furiş o lacrimă. Amintirile ne năpădesc. "Eu îmi amintesc că atunci când eram copil mergeam la colindat împreună cu fratele meu şi câţiva copii. Îmi amintesc de mama, care ne punea să repetăm colindele să nu ne facem de râs, ne educa şi ne forma în dragostea de Dumnezeu. Ne spăla, ne gătea frumos, ne hrănea şi ne spunea să nu-i facem de râs în sat. Făceam concursuri împreună cu ceilalţi copii, care colindă mai frumos, care recită mai frumos. Pentru mine a fost lucrul cel mai minunat din viaţă mersul la colindat..."

Iar dincolo de trosnetul butucilor ce ard în vetre, răzbat glasurile vesele ale copiilor ce se pornesc prin sat cu "bizăreaua". Obicei vechi, colindul acesta poate să mute munţii din loc şi să alunge toate duhurile rele anuţând, de sute de ani, Naşterea Domnului. "Noi ieşim, Dumnezeu intră!", spun copiii după ce-şi strâng în trăistuţele cusute cu fir roşu sau albastru, câteva mere şi nuci, iar de la gospodinele vrednice şi câteva felii de cozonac umplute nu doar cu rahat sau nuci (după cum se fac la câmpie), ci şi cu gem de fructe de pădure (că doar aici e patria ursului cel lacom a pofti la dulce!). Spre lăsarea serii, creştinii deschid porţile pentru a-i primi în bătătură pe "crai", şapte tineri moţi care ştiu a colinda şi cânta, recompunând povestea magică a pruncului Iisus şi a celor trei magi de la răsărit.

Bucate din Apuseni

În ziua de Crăciun, după sfinţirea bucatelor la biserică, gospodinele pun masă mare, aşezând mâncăruri pe care nu le veţi mai regăsi în nici o altă parte a ţării. De pe masa de Crăciun, oricât de săracă ar fi, nu trebuie să lipsească sarmalele făcute din trei feluri de carne: porc, oaie şi viţel. În loc de pâine albă, la mesele moţilor vei fi omenit cu "mălai", tot un fel de pâine, dar făcută din făină de porumb foarte fin cernută.
"La noi, cea mai bună prăjitură se face încă în lerul (cuptorul - n.n.) de la sobă. Pâinea de la brutărie nu se compară cu pita noastră din cuptor, bătută de coaja... Frământată cum trebuie, din făină măcinată din grâu ales... Plăcintele noastre se fac, încă, pe lespede... Lespede contra teflon! Leru-i ler din colinde... Mâncarea cea mai bună e făcută pe soba cu lemne, nu la aragaz. "Aşa se fac la Ampoiţa bucate, fierte în oală de pământ «legată» cu sale de sârmă, ca să nu se spargă de căldură. «Toată mâncarea, şi zama, toate se fac pe foc încet... Îţi ia mai mult timp, dar e mai bună...»" Spune mama Luta Ivascu

În zilele de sărbătoare, dar nu numai de Crăciun sau de Paşti, ci şi în toată duminica, se găteşte  zupă cu tăiţei. "Mama ne făcea şi nu uit că în fiecare duminică la noi se tăia câte o găină. Aveam găini multe. Părinţii se gospodăreau, să avem în toată duminica şi joia carne. Găina se fierbe toată în supă, se fac tăiţei de casă, iar carnea se prăjeşte un pic şi se face sosul ăla dulce din bulion. Şi acum facem noi aşa ceva. Zupa e la loc de cinste. Zupa e o mâncare de sărbătoare." La Crăciun, în sat, gospodinele fac şi supă de tăiţei, şi zamă de porc. Dar mai pregătesc cârnaţi, maioş, tobă, friptură de porc - care se bagă în cuptor după pită sau o dată cu ea. "Cozonacul se coace separat şi pita se pune o dată cu friptura." Piroştile (sarmalele - n.n.) nu lipsesc nici ele de pe masă. Numai în foi de varză. "Frunze de cureţi, le zicem!"

(Sursa text si imagine : Tudor Cires, Jurnalul National)