In Ajunul Bobotezei se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate.
Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Crestinii postesc pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita la Agheasma Mare. In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din agheasma mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului.

In Ajunul Botezului Domnului există obiceiul ca preotul să meargă în parohie sa, la enoriaşi acasă pentru a sfinţi casele stropindu-le cu apă sfinţită. Folosirea apei nu este întâmplătoare. Apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei preotul se roagă pentru ca: "apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor"

Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-şi trimite binecuvântarea şi sfinţenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup şi suflet, pentru că are o constituţie psihosomatică cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de această îngemănare a spiritului cu a materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc.

De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtăşească de harul şi puterea dumnezeiască, de Dumnezeu Însuşi prin intermediu unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtăşim de Trup şi Sângele lui Hristos prin pâine şi vinul euharistic, primi lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit etc.

Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte care nu se exclud una pe alta, ci se complectează reciproc. Prima rânduială este stropirea caselor cu agheazmă mare în ajunul Bobotezei. La fel de importantă este cea de a doua rânduială şi anume slujba sfeştaniei sau agheasmei mici care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi apoi se repetă în fiecare an sau chiar mai des atunci când lucrarea răului se face simţită în vreun fel în casă.

Prin sfinţirea casei, aşezăm casa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfinţită ca-şi omul nebotezat , sunt vulnerabili lucrării răului, în casa sfinţită sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor, dacă ei însăşi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui. (Sursa :http://www.egliseroumaine.com/)

Se stropesc cu aghiasmă toţi membrii familiei, casa, acareturile şi chiar animalele din curte, ca toate să primească binecuvântarea lui Dumnezeu acum, la început de an. Este un semn al prezenţei lui Dumnezeu în inimile şi în casele oamenilor, un semn al acceptării prin credinţă a iubirii şi ocrotirii Părintelui ceresc în viaţa noastră. Vizitarea de către preot a caselor oamenilor este un act liturgic (cultic) şi misionar. Ca trimis al Domnului, el intră în casele tuturor pentru a-i cunoaşte mai bine pe credincioşi, pe fiecare cu problemele sale şi pentru a le transmite mesajul creştin şi acelora care nu vin prea des pe la biserică. Vizita preotului este marcată de multe tradiţii şi obiceiuri populare, pline de semnificaţii spirituale, datini care s-au transmis din generaţie în generaţie. Nu sunt nişte simple obiceiuri, ci sunt adevărate comori de suflet ale acestui neam pentru care credinţa creştină a însemnat mereu legea strămoşească pe care au preţuit-o şi apărat-o.

Există în tradiţia străveche a Bisericii această practică de a marca un mare praznic creştin prin ziua ajunului. O zi pregătitoare care anunţă marea sărbătoare de a doua zi. Este o zi în care creştinii se pregătesc pentru întâlnirea spirituală cu Dumnezeu în cadrul marilor sărbători creştine. Pentru că viaţa noastră spirituală este marcată de urcuşuri şi coborâşuri, pentru că în zilele obişnuite suntem prea mult acaparaţi de grijile cotidiene, de problemele pământeşti, trecerea de la acestea la înălţimea spirituală a sărbătorii se face treptat, iar ziua de ajun are un rol important în acest sens.

Sursa imaginii : http://www.ziarullumina.ro/