Sfântul sfinţitul mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea episcop al Antiohiei (în Syria), după Apostolul Petru şi Evod (prăznuit la 7 septembrie), căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68. A murit în anul 107 în timpul unei persecuţii împotriva creştinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, de aducerea moaştelor sale de la Roma la Antiohia.

Teofor

Există două ipoteze prinvind numirea de "Teoforul", care poate însemna atât "purtătorul de Dumnezeu" cât şi "cel purtat de Dumnezeu":
Unii spun că sfântul Ignatie a fost numit de creştinii din vremea sa deja ca "purtător de Dumnezeu" din cauza harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat, cum se poate vedea şi din scrierile sale.
Alţii spun că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor"; şi: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte". De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.

Viaţa şi mucenicia

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaş direct al apostolilor, a fost al doilea episcop / patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din cei 70 de apostoli). A fost ucenic al sfântului apostol Petru şi, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, al sfântului apostol şi evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.
Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Iisus Hristos. De aceea a fost chinuit şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia le-au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.

Scrierile

De la sfântul Ignatie au rămas 7 scrisori, de o deosebită importanţă. Acestea au fost traduse şi publicate în limba română de către preotul profesor universitar Dumitru Fecioru.
Ignatie introduce în circulaţie noţiuni de bază ale vocabularului teologic: "Dumnezeu întrupat" (Către Efeseni 7, 2), "Dumnezeu-Hristos" (Către Smirneni 10, 1), "creştinătate", "Biserica universală" ("Unde este Hristos, acolo este Biserica universală/sobornicească" - Către Smirneni 8, 2), "leacul nemuririi" (i.e. Euharistia - Către Efeseni 20, 2).
Aceste scrisori s-au dovedit a fi influente în dezvoltarea teologiei creștine, întrucât numărul de scrieri din această perioadă a istoriei Bisericii este foarte mic. În mod evident, acestea au fost scrise în mare grabă și fără o planificare prealabilă, cu propoziții nedelimitate și o succedare neordonată a gândurilor. Ignatie este primul scriitor creștin cunoscut care insistă mult asupra principiului existenței unui singur episcop în fiecare oraș, asistat de presbiteri (preoți) și diaconi. Scrierile mai timpurii vorbesc fie de episcopi, fie de presbiteri și lasă impresia că ar fie existat mai mult de un episcop în fiecare comunitate. Ignatie insistă și pe valoarea Euharistiei, numită "leac spre nemurire". Pentru cititorul modern poate părea bizară dorința sa de a avea o mucenicie sângeroasă, lucru exprimat de el uneori foarte plastic în scrierile sale. Dar studierea atentă a dimensiunii soteriologice a scrierilor sale arată că el privește mântuirea ca izbăvire de puterea și frica morții. Astfel că pentru el a încerca să fugă de mucenicie ar echivala cu reîntoarcerea sub frica și puterea morții.

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.De la Răsărit astăzi te-ai înălţat şi toată făptura ai luminat-o cu învăţăturile Mirelui, Celui împodobit de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu Ignatie.

Sfântul Ignatie Teoforul este reprezentat, conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, București, 2000, p. 152), ca un episcop bătrân, cu barba lungă, spunând următoarele: "Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cela ce ești unul sfânt, [Carele primești jertfă de laudă de la cei ce te cheamă pe tine cu toată inima...]"
Iar pentru icoana care reprezintă mucenicia sa (pomenită la 20 decembrie), erminia precizează doar că se săvârșește fiind mâncat de lei. Frecvent, sunt reprezentati doi lei care il atacă pe Sfânt.

Sângele porcului revigoreaza Soarele care dispare

In traditia poporului roman, porcul de Craciun se sacrifica in ziua de Ignat, zi de care se leaga o serie de practici si obiceiuri care difera de la o zona la alta a tarii.
Unii cercetatori considera ca, pentru comunitatile arhaice, porcul, dar mai ales sangele lui, era unul dintre cele mai importante ajutoare pentru revigorarea Soarelui. In acele inceputuri ale civilizatiei, oamenii observau ca, incepand cu echinoctiul de toamna, Soarele intra intr-un aparent proces de disparitie, ziua se micsoreaza, vremea se raceste. Tocmai de aceea, credeau ca astrul zilei trebuia ajutat, inainte de a dispare de pe bolta, prin  sacrificarea porcilor in cinstea zeului Saturn, iar sangele lor, ca ofranda, trebuia sa revigoreze Soarele slabit. Dupa aparitia crestinismului, Biserica a suprapus praznicul Sfantului Ignatie Teoforul peste aceasta traditie populara, a carei forta se manifesta si astazi cu putere.
Dupa Ignat, urmeaza Nasterea Domnului, sarbatoare pe care parintii Bisericii crestine au asezat-o chiar in cadrul celei mai critice perioade a anului calendaristic cand, se spune, timpul este impur, periculos, si dispar granitele dintre lumi. La capatul acestei perioade, lumea pamanteana este din nou pura si primenita de fortele raului, asa fel incat Nasterea Domnului este asociata, simbolic, cu restaurarea anuala a lumii celor vii, Domnul Iisus fiind socotit noul Soare care aduce Lumina si Cuvantul in lume.
Sursa : http://ro.orthodoxwiki.org/